O femeie din localitatea Tureac a ajuns joi după-amiaza la spital, după ce, în timp ce traversa partea carosabilă în localitatea Tiha Bârgăului, a fost accidentată de un autotren condus de un sucevean.

În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în Tiha Bârgăului la un accident de circulație.

Din primele date furnizate de IPJ Bistrița-Năsăud, un autotren condus de un bărbat de 55 de ani din Suceava, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 17 pe direcția Bistrița către Suceava, a accidentat o femeie de 55 de ani din Tureac, care se afla angajată în traversarea părții carosabile.

În urma impactului femeia a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

Cei doi participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal urmând sa fie stabilite cauzele și moralitatea producerii evenimentului rutier.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.