O bistrițeancă a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, după ce, în 2013, a ajutat o persoană să întocmească un proiect pentru accesarea de fonduri europene pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, dosar în care a depus mai multe documente false. Femeia și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord cu procurorii.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În cursul anului 2013, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, inculpata ar fi ajutat o persoană să depună la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente întocmite în fals prin care s-ar fi atestat că acea persoană îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

În concret, potrivit cererii de finanțare, fondurile nerambursabile urmau a fi folosite pentru dezvoltarea unei exploatații agricole (fermă de ovine) deja existente, respectiv achiziția unui teren agricol, vaci de lapte, utilaje (tocător de curățat pășuni) precum și alte investiții ce aveau ca scop îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatației.
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de către persoana respectivă de fonduri nerambursabile în cuantum de 177.780 lei (40.000 de euro).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 154.918 lei.

În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 11 luni„, se arată într-un comunicat al DNA.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bistrița Năsăud.

1 COMENTARIU

  1. Ce prostie… , sa accepti sa-ti ” taie capul ” cu acordul tau… Ce reglementari mai sunt si astea ?! In acest caz, inseamna ca mafiotii, toti vor gasi ” persoane de sacrificiu ” in locul lor… si care sa ia pe el magariile si faradelegile comise… ( cum este si cazul de la Caracal… cu traficul de fete si crimele comise ) .Cum sa condamni pe cineva ca asa zice el, ca el este autorul… fara sa existe nici o proba pertinenta fata de fapta imputata si fata de persoana in cauza ? Ma… io cred ca noi societatea romana am luat-o razna…
    Este o vorba romaneasca si anume ca ” greseala recunoscuta, jumatate este deja iertata „… dar … si ” invers”… daca nu-i recunoscuta deloc, este musai sa fie iertata de tot… !
    Ma rog, nu stiu ce modificari au fost facute in procedurile astea penale de c*cat, dar cred ca ceva ” pute ” rau … si nu este ok , ptr ca astfel, adevaratii autori pot scapa basma curata .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.