Femeia din Anieş care a fost găsită decedată în propria locuinţă în această dimineaţă, ar fi fost ucisă chiar de fiul ei, un tânăr de 36 de ani, care se pare că este în evidenţele medicilor cu probleme psihice grave. Cei doi locuiau în aceeaşi casă.
Din primele informaţii se pare că femeia a decedat după ce a fost lovită în cap cu un corp dur.

 

Se pare că şi femeia suferea de afecţiuni psihice, schizofrenie, dar într-o formă uşoară. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre fiul ei de 36 de ani, care a ucis-o, şi care, conform primelor informaţii, ar fi fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.

Potrivit Adevărul, oamenii din sat spun că în ultimele zile, bărbatul a avut un comportament ciudat, fiind văzut în curtea casei pe când ascuţea un cuţit şi schimbând mai multe rânduri de haine. Ba mai mult, spun oamenii, acesta nu şi-ar fi luat tratamentul în ultimele zile, iar marţi a fost zărit alergând dezbrăcat prin curte.

Deocamdată nu este cunoscut mobilul crimei, însă casa în care locuia femeia era răvăşită, semn că între ea şi fiul ei a avut loc şi o luptă. Mai mult decât atât, pe corpul femeii s-au găsit urme de violenţă, iar capul acesteia a fost zdrobit, foarte probabil în urma unei lovituri cu un corp dur.

Bărbatul de 36 de ani a fost dus de poliţişti la audieri.

Femeia de 62 de ani mai are trei copii, însă aceştia locuiesc de mai mulţi ani în Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.