În plină pandemie, când abia s-a ridicat starea de urgență, iar majoritatea ochilor erau ațintiți la cifrele care indicau numărul zilnic de infectări, un incident a atras atenția: o femeie și-a înjunghiat concubinul, care o bătuse. El a ajuns la spital, iar ea după gratii, acuzată de tentativă de omor, unde a rămas până la ispășirea pedepsei. Nici bărbatul nu a scăpat de procurori, fiindcă și el a fost acuzat de violență în familie. Procesul nu a durat foarte mult, femeia fiind condamnată la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, în timp ce bărbatul a primit 8 luni de închisoare cu suspendare. Incidentul violent s-a petrecut pe fondul consumului de alcool.

La data faptelor, Dorina Cotrenchia avea 45 de ani, iar concubinul ei, Leontin Cozonac, 50. Ea e moldoveancă născută județul Suceava, cu domiciliul în județul Iași, iar el de-al locului, din comuna Dumitra.

Fără școală și fără un loc de muncă, Dorina și Leontin încercau să-și ducă zilele trebăluind prin gospodăria bărbatului, din Tărpiu. Cei doi conviețuiau împreună de vreo doi ani și se pare că alcoolul le era prieten bun, iar scandalurile au fost destule.

Mielul, alcoolul și agresiunile

În seara de 23 iulie 2020, cei doi s-au dus la un moment dat la locuința unui vecin, unde, spun procurorii, au consumat cafea și țuică, și au tratat cu stăpânul casei să le dea un miel în schimbul unei căruțe cu lemne. Cum vecinul a fost de acord, Dorina a luat mielul și l-a dus acasă, unde l-a înjunghiat rapid, după care l-a dus într-o șură. După o vreme a ajuns și Leontin acasă, iar când a intrat în locuință și-a găsit consoarta bând… spirt sanitar. Și s-a apucat și el să consume din alcoolul respectiv. De aici până la scandal, a fost doar un pas.

“După ce a intrat în locuință a constatat că inculpata se afla pe un fotoliu iar lângă aceasta, pe dușumea, se afla o sticlă cu alcool sanitar din care aceasta consumase. Persoana vătămată s-a așezat pe o canapea și a consumat și aceasta din acea sticla alcool sanitar.

La un moment dat, persoana vătămată a întrebat-o pe inculpată dacă a închis ușa de la anexa unde a adăpostit mielul pentru ca acesta să nu plece ocazie cu care inculpata i-a relatat că a înjunghiat mielul.

Enervat de faptul că inculpata a înjunghiat mielul, persoana vătămată s-a ridicat de pe canapea în picioare. În timp ce persoana vătămată se afla în picioare s-a ridicat de pe fotoliu și inculpata, ocazie cu care persoana vătămată i-a aplicat inculpatei mai multe lovituri cu palma și picioarele (precum și un făcăleț, conform declarației inculpatei), inculpata căzând pe canapea”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Deși lovită, femeia s-a ridicat și a încercat să fugă de partenerul agresor, însă el a urmărit-o și a prins-o cu mâna de umăr. Este momentul în care, femeia, care avea cuțitul în mână, i-a aplicat două lovituri cu arma albă în abdomen.

“Inculpata s-a ridicat de pe canapea, a încercat să iasă din locuință iar în momentul în care persoana vătămată a prins-o cu mâna de umăr, inculpata s-a întors și a lovit-o pe persoana vătămată cu un cuțit tip briceag (pe care-l avea la ea sau l-a luat de pe canapea) cu lama de 11,5 cm lungime, în zona abdominală, de două ori, producându-i două leziuni traumatice penetrante”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

A încercat să o acopere, dar femeia a recunoscut

Scena s-a petrecut se pare în târnațul casei, cum se spune la țară, iar după ce a fost lovit, Leontin a rămas preț de câteva minute acolo, după care i-a cerut ajutor celei pe care o bătuse. Și ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Dorina l-a ajutat să intre în casă, l-a așezat pe un pat, iar mai apoi i-a spălat rănile de sânge și l-a pansat cu niște prosoape.

Și poate că incidentul ar fi rămas necunoscut dacă bărbatul nu s-ar fi simțit rău a doua zi, fiind nevoit să ceară asistență medicală prin 112. Ambulanța sosită la domiciliu l-a preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, unde a stat internat timp de 4 zile, până pe 28 iulie.

Evident, din cauza leziunilor, a intrat și Poliția pe fir, și a fost demarată o anchetă.

“Din raportul de expertiză medico-legală nr.1448/II/a/55/30.07.2020 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud rezultă următoarele: persoana vătămată Cozonac Leontin prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin mecanismul de lovire activă cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit, briceag, etc); leziunile traumatice necesită 25-27 zile de îngrijiri medicale; leziunile traumatice întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții; leziunile traumatice pot data din noaptea de 23/24.07.2020”, se arată în rechizitoriu.

Bărbatul a încercat să ascundă faptele concubinei sale, el spunându-le anchetatorilor că a fost înjunghiat “în zona abdominală în timp ce se afla pe drumul care face legătura între Bistrița și localitatea Tărpiu, în locul numit popular «Valea Boilor», de către o persoană necunoscută.

Procurorul de caz a dispus efectuarea de cercetări la fața locului, astfel că anchetatorii au discutat și cu femeia. Fără să stea pe gânduri, Dorina și-a recunoscut fapta, povestindu-le ce s-a întâmplat cu exactitate.

“Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, lucrătorii de poliție judiciară s-au deplasat la imobilul cu nr.159 din satul Tărpiu unde domiciliază persoana vătămată. La acest imobil au identificat-o pe inculpata Cotrenchia Dorina, concubina persoanei vătămate. Cu ocazia discuțiilor purtate de lucrătorii de poliție judiciară cu inculpata Cotrenchia Dorina, aceasta a relatat faptul că ea este cea care a înjunghiat-o pe persoana vătămată iar fapta s-a petrecut chiar în incinta imobilului cu numărul administrativ (…) din satul Tărpiu”, au mai arătat procurorii.

Drept urmare, femeia a fost acuzată de tentativă de omor, și arestată preventiv, iar bărbatul de violență în familie.

A rămas după gratii să-și ispășească pedeapsa

Judecată prin procedura simplificată, la final instanța a condamnat-o pe Dorina Cotrenchia la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare.

“Intenția infracțională a inculpatei rezultă din materialitatea faptei, respectiv din folosirea unui obiect (cuțit) apt de a produce moartea victimei, prin aplicarea de lovituri acesteia într-o zonă vitală, respectiv zona abdominală, și prin lovirea repetată a victimei (de două ori), din modul de operare al inculpatei, mod deosebit de violent, rezultând că aceasta, deși nu a urmărit uciderea persoanei vătămate, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii rezultatului, respectiv moartea persoanei vătămate, acționând astfel cu intenție indirectă (prv. de art.16 alin.3 lit.b C.pen.). (…)

În consecință, inculpata Cotrenchia Dorina va fi condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b,d Cod penal pe o durată de 3 ani, pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art.32 al.1 Cod penal rap. la art.188 al.1,2 Cod penal, cu aplic.art.199 al.1 Cod penal, art.75 al.1 lit.a Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală, fiindu-i interzise totodată inculpatei drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,d Cod penal (rap. la art.65 al.1 Cod penal), ca pedeapsă accesorie, raportat la natura, gravitatea faptei comise, și consecințele acesteia, aplicându-se o pedeapsă în regim de detenție.

La individualizarea acestei pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cod penal, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite (un cuțit, obiect apt să producă răni foarte grave, inclusiv decesul), faptul că infracțiunea este una gravă, cauzându-i persoanei vătămate leziuni serioase, cu punerea în primejdie a vieții, ce au determinat spitalizarea acesteia, limitele speciale de pedeapsă, așa cum au fost reduse prin aplicarea dispozițiilor legale privind starea de provocare, prev. de art.75 lit.a Cod penal, și cele prev. de disp.art.396 al.10 Cod procedură penală, concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Cluj, din care rezultă că inculpata se prezintă la un nivel scăzut spre mediu de a comite noi infracțiuni”, și-a motivat decizia instanța .

În plus, femeia a fost obligată să plătească aproape 2.400 lei, despăgubiri civile Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru spitalizarea lui Leontin, precum și circa 700 de lei cheltuieli judiciare.

Bărbatul și-a recunoscut și el faptele și a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

“La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cod penal, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite (palme, picioare, corp dur de formă alungită), limitele speciale de pedeapsă, așa cum au fost reduse prin aplicarea disp.art.396 al.10 Cod procedură penală, concluziile Raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, din care rezultă că inculpatul prezintă un risc mic-mediu de a comite noi infracțiuni”, a precizat instanța în motivare.

Sentința nu a mulțumit-o pe femeie, astfel că s-a ajuns la Curtea de Apel Cluj, unde a arătat că instanța de la Bistrița nu a ținut cont de faptul că se afla sub influența alcoolului și, în plus, ea a fost cea agresată dur mai întâi. Magistrații clujeni nu i-au dat dreptate, astfel că femeia a rămas mai departe după gratii până la ispășirea pedepsei.

1 COMENTARIU

  1. Nici ” o femeie „… nu-si injunghie barbatul , amantul , ori concubinul … asa… ageaba … ! Invers, se mai intampla din gelozie, dar asa… nu prea cred .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here