Un tânăr din Tureac a fost implicat azi noapte într-un accident rutier. Autoturismul la volanul căruia se afla a ajuns într-un șanț de pe marginea carosabilului. Motivul? Tânărul era rupt de beat! În plus, acesta nu deține permis de conducere.

Luni spre marți, imediat după miezul nopții, pe drumul comunal Valea Tureacului, un tânăr de 19 ani din localitatea Tureac, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului.

Ceea ce a urmat i-a suprins chiar și pe polițiști.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice care vor stabili cu exactitate alcoolemia„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.