Un bărbat din Câmpia Turzii a fost prins de polițiștii din Bistrița-Năsăud la volanul unui autoturism fără a avea permis de conducere. Acesta s-a ales cu dosar penal. Și nu a fost singurul, fiindcă alături de bărbat, în mașină se afla și proprietarul real al mașinii, care știa că acesta nu avea voie, conform legii, să conducă vreun autovehicul.

Polițiștii l-au depistat, luni, în trafic, pe DJ 172 A, pe un bărbat de 48 de ani din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Nuşeni-Beudiu, fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

În momentul opririi în trafic, bărbatul era însoțit de proprietara autoturismului, o femeie de 49 ani, din Beudiu, care i-a încredinţat autoturismul pentru a circula pe drumurile publice, deşi cunoştea faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu consumase băuturi alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.