În februarie, Gazeta de Bistrița dezvăluia cum a reușit să scape de închisoare „campionul” creditelor ilegale Emil Nistor, după 5 ani de procese.

În timp ce acesta încearcă să își rezolve problemele cu legea, fiul său care-i poartă numele pare să ducă mai departe afacerile cu iz penal…

 

Emil Nistor a intrat în atenția bistrițenilor după ce a încercat să pună la punct în Șanț un adevărat paradis al relaxării, pe care l-a numit „Poiana Zânelor”. Mai apoi, câțiva ani după, același personaj intra din nou în atenția bistrițenilor, de data aceasta cu problemele cu legea și cu tunurile pe care le-a dat pentru a putea pune pe picioare acest complex.

Procurorii spun că în perioada iunie 2005- februarie 2008, Emil Nistor, prin intermediul a 89 de persoane interpuse, majoritatea angajați l cele cinci societăți comerciale administrate, a obținut, pe baza unor documente ce atestau venituri salariale nereale, un număr de 98 de credite de la două bănci comerciale, profitând de relațiile pe care le avea cu directorii și ofițerii de la aceste bănci.

Atunci, Emil Nistor a obținut ilegal aproape 100 de credite în valoare de peste două milioane de euro. Acuzațiile aduse erau inițierea unui grup infracțional organizat, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la înșelăciune în formă continuată și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Deși acuzațiile aduse de procurori încă din anul 2011 sunt destul de serioase, o parte din fapte s-au prescris, iar pentru cele rămase, Emil Nistor a luat cu suspendare.

„Tribunalul Bistrița-Năsăud încetează procesul penal privind inculpatul N.E. (n. r. – Nistor Emil) pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată și fals înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripției speciale”, se arăta în decizia dată de Curtea de Apel Cluj, la finalul anului 2015.

Emil Nistor încă nu poate să doarmă liniștit, asta pentru că mai este cercetat într-un dosar penal, înregistrat la începutul anului 2014. Acuzațiile care i se aduc sunt similare.

 

Fiul a rămas pe baricade

Deși și Emil Nistor Junior apare în dosarele în care a fost sau este cercetat seniorul, acesta a rămas pe baricade și încearcă să țină în frâu afacerile controversate ale familiei.

În „portofoliul” familiei se află Eliada Consulting SRL, care are drept obiect de activitate exploatarea forestieră. Aceasta este însă în faliment, datoriile trecând de 11 milioane de lei.

Cu același domeniu de activitate, și Someș Holz a fost băgată în faliment. Și această firmă a adunat datorii de peste 3 milioane de lei. Bistrița Aurie SRL este în faliment și are datorii de peste 13 milioane de lei. Poiana Narciselor SRL este la un pas de faliment și a adunat datorii de 4 milioane de lei. Nici Poiana Zînii SRL nu stă mai bine, adunând datorii de 3,7 milioane de lei. Acestea sunt doar o parte din firmele puse pe picioare și îngropate în datorii de familia Nistor.

La un calcul grosso modo cele 5 firme falimentare au adunat datorii totale de aproape 35 de milioane de lei. Printre entitățile care așteaptă bani de la firmele familiei Nistor se numără mai multe bănci, printre care BRD, Piraeus Bank, Banca Comercială, Unicredit Țiriac Bank, dar și mai multe instituții publice, printre care: Direcția Finanțelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Consiliul Local Șanț și Oficiul Registrului Comerțului.

 

Arşi la buzunar din cauză că au transportat lemn fără acte de provenienţă

Marena Silva, furnizorul Schweighofer care salvează situația… economică

Printre atâtea firme falimentare executate silit se strecoară una care merge strună. Este vorba despre Marena Silva, SRL administrat de câțiva ani buni de Emil Nistor Junior.

Potrivit ultimelor date financiare disponibile pentru anul 2013, cifra de afaceri înregistrată de Marena Silva trece de 10 milioane de lei, profitul net ajungând și el la 612.767 lei. Nici aceasta însă nu este scutită de datorii, acestea ajungând la 4 milioane de lei.

Această firmă nu doar vine să salveze situația economică a familiei Nistor, ci este și unul dintre furnizorii importanți ai Schweighofer. Informația a fost făcută publică prima dată de Rise Project într-o anchetă publicată anul trecut.

Potrivit celor de la Rise Project, Marena Silva este al cincilea cel mai important furnizor al austriecilor de la Schweighofer. Societatea administrată de Emil Nistor Junior a livrat material lemnos în valoare de peste 26 de milioane de lei.

Ce însemnă asta? Ei bine, nu mai puțin de 88.000 de metri cubi de lemn tăiat din pădurile patriei, care au umplut 2514 camioane cu lemn.

„Tatăl meu a început parteneriatul în 2005-2006, avea o altă firmă atunci. Vindeam numai surplusul la Schweighofer. Acum vindem tot mai puțin, nu mai e resursă, prețurile sunt foarte mari. Exploatăm în Bistrița, Suceava, Târgu Mureș, Sibiu, Alba, Gorj și Vâlcea. Anul trecut am trimis la Schweighofer cam 60 la sută din materialul lemnos exploatat. Chiar cum avem un control de la Antifraudă, dar am înțeles că e ok”, preciza pentru Rise Project, Emil Nistor Junior în anul 2015.

Emil Nistor Junior a preluat acest SRL în anul 2011, imediat după ce fosta patroană, Maria Botiz a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Parte din faptele au fost comise, culmea, prin intermediul acestei societăți comerciale.

Întrebat de ce a preluat acest SRL, Nistor Junior a făcut pe „salvatorul”: „Am cumpărat firma pentru că nu mai avea de lucru. Știam că îi e greu ca femeie în domeniul acesta, așa că am ajutat-o cu ceva construcții și i-am dat o diferență de bani. Nu știam că are probleme, nu mă priveau pe mine”.

Coincidență sau nu, Marena Silva nu este singura companie controlată de familia Nistor care le-a asigurat austriecilor lemnul. Și Florinet Auto are două contracte cu Schweighofer, în valoare de 7,5 milioane de lei.

În 2014, firma înregistrată în Sebeș raporta o cifră de afaceri de 8,4 milioane de lei și un profit net de un milion de lei. Datoriile, în cazul acestui SRL, sunt însă mai modeste, ajungând doar la 1,6 milioane de lei. Culmea, nici Marena Silva nu este înregistrată pe Bistrița-Năsăud. Aceasta funcționează în Alba Iulia.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.