FACEBOOK poate identifica un utilizator fără a-i vedea faţa.
Facebook a creat un algoritm care poate identifica un utilizator chiar dacă acestuia nu i se vede faţa, folosindu-se de alte caracteristici, precum culoarea părului, forma feţei, a corpului sau modul în care acesta se îmbracă, informează CNN.
Potrivit şefului centrului de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale din cadrul Facebook, Yann LeCun, noul software poate identifica un utilizator, cu o acurateţe de 83 la sută, chiar dacă faţa acestuia nu este vizibilă.
Noul algoritm, considerat încă experimental, a fost prezentat de Facebook la o conferinţă organizată recent în Boston, scrie site-ul fortune.com.
Yann LeCun a declarat, pentru publicaţia „New Scientist”, că a dorit să afle dacă algoritmii folosiţi pentru identificarea chipului unei persoane, care au deja numeroase aplicaţii în diferite domenii, pot fi folosiţi pentru a recunoaşte o anumită persoană în funcţie de alte caracteristici, cum ar fi forma corpului sau poziţia în care aceasta obişnuieşte să stea.
“Există multe criterii pe care le folosim. Oamenii pot fi identificaţi chiar dacă sunt observaţi din spate. De exemplu, cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, poate fi identificat foarte uşor, deoarece el poartă întotdeauna un tricou gri”, a declarat Yann LeCun, care a lucrat şi pentru laboratoarele BellLabs, unde a dezvoltat un algoritm folosit de băncile din Statele Unite pentru a verifica autenticitate semnăturii pe cecuri.
Potrivit sursei citate, în acest moment, Facebook este capabil să identifice o persoană cu o acurateţe de 98 la sută, luând în calcul toate aplicaţiile existente. Asta înseamnă că o persoană poate fi recunoscută din 800 de milioane de instantanee în mai puţin de 5 secunde.
Noul algoritm crează însă polemici, apreciindu-se că acesta ar putea fi un atentat la dreptul la intimitate al fiecăruia. Există teorii potrivit cărora astfel de aplicaţii ar putea fi folosite de poliţie sau de autorităţi pentru a localiza sau urmări o anumită persoană, sau de companiile de asigurări pentru a monitoriza activităţile celor care depun plângeri, pentru a vedea dacă acestea sunt justificate.
„Recunoaşterea facială reprezintă calea către o lume fără intimitate. Intri într-o reprezentanţă auto şi dealerul poate şti deja cum te cheamă şi ce salariu ai. Nu este o lume în care îmi doresc să trăiesc”, a declarat Alvaro Bedoya, de la Facultatea de Drept din Georgetown.
Sursa: mediafax.ro