Din toamnă, UMF Târgu Mureș își deschide porțile la Bistrița, în fosta clădire utilizată de UTCN, de lângă Casa de Cultură, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

 „Încă un pas important, spre a transforma municipiul într-un adevărat centru universitar, încă o șansă ca tinerii să învețe mai aproape de casă. Printr-o colaborare sănătoasă cu Primăria Bistrița, aceasta înțelegând importanța proiectului, a cedat Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, imobilul situat pe strada Albert Berger din Bistrița, folosit până acum de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca”, spune președintele Radu Moldovan.

Potrivit acestuia, Extensia Universității de Medicină Târgu Mureș de la Bistrița va funcționa în acel spațiu, până Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va termina lucrările la întreg campus universitar de pe strada Toamnei.

„Având extensia Universității de Medicină din Târgu Mureș, cea a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ce se va muta în casă nouă și extensia Universitară Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în Municipiu, putem să spunem că generațiile viitoare pot să crească educațional în județ. Și nu ne oprim aici!

Felicitări echipei manageriale a Spitalului Județean de Urgență Bistrița și mulțumim pentru buna colaborare, domnului primar Ioan Turc și consiliului municipal”, mai precizează șeful administrației județene.


1 COMENTARIU

  1. Rascumparati de la MISS GRUP cladirile Spitalului Jud. de pe Independentei si veti fi biruitori si nemuritori pt. noi cetatenii.
    Acolo DA campus universitar !
    Valabil pt. CJ Radu Moldovan si pt. CL Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.