Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează o expoziție inedită, prin care își propune să aducă dovezi cu privire la originea străveche a locuirii în Nord – Estul Transilvaniei. În plus, tot cu acest prilej, și Palatul Culturii găzduiește două evenimente culturale, în vreme ce Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” va organiza o conferință pe tema ”Vocația filozofică a lui Eminescu”, susținută de prof. univ. dr. Vasile Muscă.

Vernisajul expoziției ”Meșteșuguri dacice pe meleaguri bistrițene” va avea loc, miercuri, 15 ianuarie, ora 13:00, la Muzeul Bistriţa, din strada General Grigore Bălan, nr. 19.

Evenimentul cultural este rezultatul colaborării între Muzeul Bistriţa, Muzeul Grăniceresc Năsăudean şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

”Prin intermediul expoziţiei organizatorii aduc în atenţia publicului interesat aspecte din cadrul civilizaţiei dacice din acest spaţiu. Cu ajutorul pieselor arheologice provenite din cercetări sistematice sau din descoperiri întâmplătoare sunt prezentate principalele meşteşuguri practicate de populaţia de acum mai bine de două milenii pe aceste meleaguri.  O serie de bunuri, dintre care unele şi de un real rafinament artistic, dovedesc că meşterii şi artizanii daci din acest teritoriu aveau cunoştinţe temeinice şi erau bine racordaţi la inovaţiile tehnice ale vremii care se propagau din centrul politic şi spiritual de la Sarmizegetusa”, a declarat managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.

Ziua de 15 ianuarie, care reprezintă data naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, a fost desemnată drept Ziua Culturii Naţionale la data de 16 noiembrie 2010, când Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în acest sens.

În plus, tot pentru a marca această zi, la Bistrița vor mai avea loc două evenimente culturale, ce vor fi organizate de Centrul Municipal de Cultură și care se vor desfășura la Palatul Culturii din Bistrița. Primul eveniment intitulat ”Medalion Mihai Eminescu” va debuta la ora 16:00 și ne propune să ne amintim de cel care a fost ”Luceafărul” poeziei românești. În cadrul evenimentului va avea loc și o lansare de carte a prof. dr. Dorel Cosma, precum și o expoziție internațională de literatură. Ulterior, de la ora 18:00, Palatul Culturii va găzdui și un concert susținut de DAVID&THE SIX MARTINI BAND. Intrarea la concert se face pe bază de bilet, prețul acestuia fiind de 10 lei.

De asemenea, tot cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, Revista Mișcarea literară, Palatul Copiilor Bistrița, Grădinița cu program prelungit „Căsuța cu Povești” Bistrița, Școala Gimnazială Nr.2 Bistrița, Școala Profesională Specială „Sfânta Maria” Bistrița, Școala Gimnazială Petriș, Școala Gimnazială Ciceu Giurgești, organizează ample manifestări dedicate aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu.

Pe parcursul zilelor de 14, 15, 16 și 17 ianuarie 2020, vor avea loc depuneri de coroane de flori la statuia poetului, expoziții de carte, recitaluri de poezie, evocări, concursuri ale elevilor pe tema Eminescu, deplasări ale bibliobuzului la școlile gimnaziale din Petriș și Cristeștii Ciceului.

Manifestările vor culmina cu ziua de 17 ianuarie 2020, când la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, în Sala de conferințe Gavril Scridon, cu începere de la ora 12.00, va avea loc conferința „Vocația filozofică a lui Eminescu”, susținută de prof. univ. dr. Vasile Muscă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.