Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că se discută renunțarea la mască a elevilor în timpul orelor de educație fizică, deoarece profesorii de sport se plâng că nu pot face orele de sport cu copii în timp ce poartă masca pe față. Oficialii analizează situația și compară situația cu practicile altor țări din UE.

„Austria nu solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, Belgia nu solicită, Bulgaria nu solicită, Estonia nu solicită, Finlanda nu solicită, Suedia nu solicită. Franța are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în spații exterioare, Luxemburg solicită purtarea măștii de la vestiar până la locul în care se fac activitățile fizice și mai apoi după orele de sport. Am găsit un singur exemplu în Europa pentru o regiune din Italia – Veneto – în care se solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, și acolo decizia este în curs de actualizare. Informarea este oficială, venită de la reprezentanții de la Bruxelles”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Astfel, ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății va fi completat, după discuțiile cu specialiștii.

Ministerul Educației va susține regula din Luxemburg, unde portul măștii este obligatoriu de la vestiar până la locul în care se derulează orele de educație fizică, dar nu și în timpul orelor.

„Cei din medicina sportivă sunt cei mai măsură să ne aducă argumente pentru a lua decizia corectă de modificare a ordinului comun”, a adăugat Cîmpeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.