sursa foto: Mesager24

Szakács Mikes Istvan Gyorgy, bărbatul din Mureș care în toamna lui 2020 a încercat să răpească de pe stradă o fetiță de 12 ani, în localitatea Nimige, a fost condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal. Dosarul se află acum pe rolul Curții de apel Cluj, unde bărbatul încearcă să obțină schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, fiindcă pedeapsa în caste caza ar fi pedeapsa închisorii de la 6 luni până la 2 ani sau amendă și astfel ar scăpa mai ieftin.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zile de 7 octombrie 2020, în Nimigea, când o fetiță de 12 ani se îndrepta spre școală. La un moment dat lângă ea a oprit un autoturism de culoare albă, cu numere de București, iar un bărbat a început să o tragă de ghiozdan încercând să o bage în interiorul mașinii. Speriată, copila a început să țipe și s-a zbătut, reușind să scape. A luat-o la goană înspre parcarea unui magazin din sat unde se aflau mai multe persoane, cărora le-a spus ce i s-a întâmplat. Realizând ce i s-ar putea întâmpla, șoferul mașinii a pornit în trombă și s-a făcut nevăzut. Asta până după-amiază, când, alertați de părinții fetiței, polițiștii l-au prins pe bărbat în Romuli, în timp ce se întorcea din Maramureș. Acesta a fost reținut și ulterior pus sub control judiciar, iar în luna noiembrie a fost trimis în judecată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, care au instrumentat această cauză.

Cu probleme la biluță? Nu funcționează decât dacă e privit

Dar să vedem ce spun procurorii în rechizitoriu despre fapta comisă de bărbat, Szakács Mikes Istvan Gyorgy pe numele lui, pe atunci în vârstă de 41 de ani, originar din județul Mureș.

“La data de 07.10.2020, în jurul orelor 07:30,în timp ce persoana vătămată (…), în vârstă de 12 ani, se deplasa pe jos de la domiciliu spre Școala Gimnazială Nimigea de Jos, în momentul în care a ajuns în intersecția DJ 172 B cu drumul comunal Mintiu, fiind în zona cimitirului din localitatea Nimigea de Jos, a observat un autoturism de culoare albă cu numerele de București, care circula dinspre localitatea Florești și care, în momentul în care s a apropiat de ea, a pătruns pe contrasens, pe partea unde circula persoana vătămată oprind pe marginea părții carosabile. În momentul în care persoana vătămată a ajuns în lateralul autoturismului, conducătorul acestuia, identificat ulterior în persoana inculpatului Szakács Mikes Istvan Gyorgy a lăsat geamul jos, întrebând o pe persoana vătămată «dacă nu dorește să îi arate ceva», aceasta răspunzându-i că «nu», continuându-și deplasarea. Conducătorul autoturismului, inculpatul Szakács Mikes Istvan Gyorgy și a continuat deplasarea în spatele persoanei vătămate, iar în momentul în care a ajuns din nou, paralel cu aceasta, a oprit iar prin geamul care era deschis a prins o pe persoana vătămată de ghiozdan și a tras o înspre autoturism cu intenția de a o introduce fără consimțământul acesteia în interior, concomitent deschizând și portiera spate a autoturismului. În acea circumstanță persoana vătămată s a speriat, a început să țipe puternic și a fugit din zona respectivă, înspre parcarea magazinului «La Ica», parcurgând o distantă de aproximativ 50 metri în timp ce plângea și striga după ajutor, observând în locul respectiv mai multe persoane, care au ajutat o să se calmeze și au transportata o la domiciliu. În acest timp, inculpatul, realizând că țipetele persoanei vătămate vor alerta localnicii, a demarat în tromba, continuându-și deplasarea spre județul Maramureș, loc în care se deplasa în interes de serviciu”, au arătat procurorii.

S-a mai masturbat în fața unei minore, în Salva

După ce a fost prins de polițiști, autoturismul lui Szakács a fost percheziționat, iar oamenii legii au găsit printre lucrurile acestuia și “jucării sexuale”, dar și șervețele care aveau urme de probe biologice. Mai pe românește, cu spermă. Acesta a fost reținut și dus la audieri. În fața anchetatorilor, Szakács a declarat că nu a avut nicio intenție să o răpească pe copilă, însă a vrut să o determine să îl vadă cum se masturbează. Ulterior a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, în condițiile în care, la câteva minute după ce a fugit să nu fie prins de nimigeni, atunci când a ajuns în Salva, acesta s-a masturbat în fața unei localnice care se afla împreună cu fiica sa de 15 ani.

Procurorii i-au respins bărbatului cererea de schimbare a încadrării juridice.

“Simplul fapt că ulterior inculpatul susține că el doar a vrut să o determine pe minoră să asiste la actul său de masturbare și că ulterior a mai repetat acest gest și în prezenta altor persoane, nu exclude intenția acestuia de a o răpi pe victimă și de a urca în autoturismul său, cu atât mai mult cu cât în cazul acesteia inculpatul i a solicitat acesteia să se oprească să îi arate ceva, pătrunzând cu autoturismul pe contrasens până lângă minoră, unde a oprit, scoțând mâna pe geam și atingând o pe aceasta, și totodată deschizând portiera din spate, gest care nu se justifică dacă nu ar fi intenționat să o introducă pe victimă în autoturism, acțiunea sa fiind sistată de reacția victimei care a început să strige și să alerge, alertând opinia publică. Astfel, fapta pe care a pus o în aplicare inculpatul nu exclude ca acesta să urmărească a comite și o infracțiune la viața sexuală, însă din probele administrate nu rezultă că acesta a pus în aplicare și o astfel de faptă, victima negând observarea vreunui gest în acest sens”, au mai arătat procurorii.

N-a înțeles nimic din faptele sale reprobabile

În timpul procesului, Szakács a spus în instanță că nu-și explică fapta și că de vreo 3-4 ani are o problemă medicală de auto-satisfacție și exhibiționist, însă după incidentul din Nimigea a început terapie cu un psiholog. Totodată, el a încercat să-și minimalizeze faptele, ca și când ar fi vrut să-i arate copilei o păpușă, nu să o expună la un gest reprobabil din partea lui.

Numai că gestul lui a marcat-o profund pe copilă, aceasta având ulterior probleme de socializare, devenind mai retrasă și evitând să se afle în apropierea bărbaților, inclusiv a tatălui ei. Mai mult, fetița a început să aibă tulburări de somn și coșmaruri, ea trezindu-se noaptea după ce visa că cineva fuge după ea.

Din această cauză, familia copilei a cerut lui Szakács despăgubiri morale în valoare de 50.000 lei, instanța aprobând doar 20.000 lei.

Instanța, fără îndurare

Mureșeanul a fost condamnat de instanța de la Judecătoria Năsăud la 2 ani de închisoare cu executare și 2 ani de interzicerea unor drepturi.

“În raport de probe analizate mai sus, instanța apreciază că au fost realizate toate elementele constitutive prevăzute în normele de incriminare, din momentul în care inculpatul refuzat fiind de minoră, la solicitarea acestuia de ai arăta ceva, acesta nu s a conformat răspunsului său, ferm de „Nu”, a urmărit o din spate, și ajungând din nou in dreptul ei: a oprit, și a prins o pe minoră cu mâna de ghiozdan prin geamul mașinii deschis trăgând-o înspre autoturism deschizând concomitent și portiera spate a autoturismului, posibil cu intenția ca minora să nu fie observată din spate, timp în care minora deși cuprinsă de frică a reușit să se smulgă, să țipe și să fugă, acțiunea inculpatului fiind întreruptă de acțiunea persoanei vătămate. (…)

De asemenea instanța constată că inculpatul, nici pe parcursul procesului nu a dat impresia că a înțeles pe deplin consecințele săvârșirii infracțiuni și gravitatea acesteia, astfel chiar dacă invocă faptul că nu a vrut să facă nimic minorei, și că și el a fost speriat de țipetele victimei, tot el susține că la numai câteva minute de la incident, caută din nou să și satisfacă dorința sexuală de a fi văzut masturbându se, din nou in prezenta unei minore de 15 ani, ceea ce denotă că percepția sa asupra situației e o chestiune de normalitate, pe care o pune pe seama problemelor sale medicale – respectiv că suferă de exhibiționism și de nevoia de autosatisfacție, cu privire la care in fața instanței a susținut că le are de vreo 3 4 ani, depunând înscrisuri cu privire la terapiile efectuate (de unde rezultă că acestea sunt cu o dată ulterioară comiterii faptei), deși în fața organelor de cercetare penală, nu invocă asemenea motive, ba chiar afirmă că «precizez că nu am mai făcut niciodată astfel de gesturi …nu pot să mi explic de ce am făcut aceste gesturi, ..nu am avut niciodată atracție pentru pedofilie sau pentru orice alt asemenea comportament».

În raport cu cele reținute anterior, instanța apreciază că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost acuzat, iar actele exercitate de acesta față de persoana vătămată se circumscriu perfect în elementul material al infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, acesta nu a negat niciun moment prezența sa la locul și momentul săvârșirii infracțiuni, nici contactul pe cate l-a avut cu persoana vătămată, însă a negat doar acele elemente care imprimă caracter penal faptei sale, respectiv intenția sa de a împiedica partea vătămată să se deplaseze și acționeze conform propriei voințe. Astfel apărările inculpatului potrivit cărora în cauză se impune o soluție de achitare, sunt apreciate de instanță ca fiind nefondate.

Drept urmare, subliniind gravitatea infracțiuni comise, ținând seama de limitele mari de pedeapsă, instanța apreciază că în cauză nu se justifică modalitatea de executare a pedepsei sub forma suspendării sub supraveghere, situație ce ar crea impresia de impunitate inculpatului, iar acest mod de executare nu ar fi nici de natură să schimbe atitudinea acestuia, și nici să contribuie la rolul preventiv pe care îl au pedepsele penale în societate, mai ales în cauzele în care victimele infracțiunii sunt minorii.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că se impune executarea pedepsei în regim de detenție”, a conchis instanța năsăudeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.