Doi dintre cei care au tâlhărit familia Harșianu în locuința de la Dumitra, sunt în arest preventiv încă de sâmbătă. Deși cei doi sunt bine cunoscuți în lumea interlopă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a ales să tacă. 

 

Doi dintre cei trei bărbați care au atacat locuința familiei Harșianu în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, sunt în arest preventiv. Propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi a fost judecată și admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița în urmă cu trei zile.

Unul este binecunoscut în lumea interlopă, el fiind cu state vechi într-ale tâlhăriei, însă de fiecare dată a scăpat ca prin urechile acului de rigorile legii și de gratii.

Este vorba mai precis despre Adrian Groșan, din Uriu, și Vasile Ştefan Ciasar, care au fost duși în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița, pe data de 17 noiembrie.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr. 1087/P/2018, ca fiind întemeiată şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:

– GA pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233, art.234 alin.1 lit. b, c,d şi f din Cod Penal cu aplic. art.77 lit.a din Cod Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 noiembrie 2018 şi până la data de 16 decembrie 2018, inclusiv şi

– CVŞ pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art.233, art.234 alin.1 lit. b, c,d şi f din Cod Penal cu aplic. art.77 lit.a din Cod Penal şi art.41 alin.1 C.pen.(recidivist postexecutoriu) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 noiembrie 2018 şi până la data de 16 decembrie 2018, inclusiv.

Stabileşte onorariul avocatului din oficiu la suma de 520 de lei pentru av. (…), sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului de Justiţie.

Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii mai sus menţionaţi.

Potrivit. art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din 17.11.2018, ora 11.10”, este soluția pronunțată de instanță.

Potrivit surselor noastre, deși au fost depistați rapid de polițiști și au fost duși în fața procurorului, cei doi au fost puși inițial doar sub control judiciar. Numai că ambii au avut gânduri de ducă și s-au îndreptat spre graniță. Fiind dați în consemn, Ciasar și Groșan au fost interceptați de polițiști și aduși în Bistrița. Abia atunci procurorii au decis să ceară arestarea preventivă a celor doi.

Deocamdată nu se știe nimic despre soarta celui de-al treilea atacator, însă sursele Gazeta de Bistrița susțin că ar fi vorba despre un partener mai vechi „de afaceri” de-al lui Ciasar.

Reamintim că, săptămâna trecută, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, oamenii de afaceri bistrițeni Octavian și Călin Harșianu, tată și fiu, au fost atacați în propria locuință din comuna Dumitra de trei persoane mascate, înarmate cu cuțite și electroșocuri. Cei doi au fost legați și amenințați cu cuțitele de atacatori pentru a le spune unde au depozitate sume de bani în locuință. Cei trei hoți au plecat cu suma de 30.000 de euro, dar și cu trei telefoane mobile.

 

Anul trecut, a scăpat de gratii ca prin minune după un furt din 2016

 

Vasile Ștefan Ciasar a mai fost în centrul atenției în în mai 2016, când a fost arestat preventiv, după ce a tâlhărit locuința omului de afaceri bistrițean Valentin Sloboda, patronul SC Luxtinvalis SRL. Pe atunci, Ciasar nu a acționat singur, ci cu ajutorul lui Ioan Buda, zis Pătatul, ambii stând după gratii timp de două luni, după care au fost plasaţi în arest la domiciliu până în februarie 2017, când au fost puşi sub control judiciar. Imediat după ce au scăpat de arest preventiv, Ciasar și Buda au fost trimiși în judecată, în iulie 2016, sun acuzația de furt calificat. Dosarul însă, avea să se închidă într-un mod extrem de suprinzător. Cel tâlhărit, Valentin Sloboda a ales să se împace cu Ciasar și Buda, astfel că cei doi inculpați au scăpat basma curată, fără nicio condamnare.

La acea vreme, Ciasar şi Buda erau bănuiţi de comiterea a cel puţin alte trei spargeri, pe lângă cea dată la apartamentul lui Valentin Sloboda.

Potrivit surselor Gazeta de Bistriţa, unuia dintre fraţii Peica ce deţin Agro-Ardealului, cei doi erau bănuiți că i-ar fi furat peste 140.000 lei.

O altă victimă a acestora, Roxana Dumitraş, a făcut greşeala să se laude la o petrecere că şi-a vândut maşina, în valoare de 8.000 de euro. Aceştia bănuind că tânăra şi-a ţinut banii de pe autoturism în casă, i-au spart locuinţa, însă tot ce au găsit au fost bijuteriile de aur ale ei. Deși Dumitraș a depus plângere penală împotriva celor doi, procurorii au dat soluție de neînceperea urmăririi penale. Soluţia procurorilor a fost atacată în instanţă de Roxana Dumitraş, însă mult prea târziu se pare, astfel că a fost respinsă contestația acesteia.

Cei doi bărbaţi au mai fost bănuiți de furtul a încă 100.000 de euro. Potrivit surselor noastre, aceştia dădeau târcoale cu un autoturism BMW locaţiei de unde ar fi sustras acea sumă.

Nu în ultimul rând, Buda şi Ciasar ar fi dat o spargere la un cunoscut membru din gaşca lui Mădăritu, Alin „Pedală”. Potrivit surselor noastre, şi de la acesta ar fi furat bunuri şi bani, însă nu se ştie care ar fi valoarea totală.

În ziua în care au fost descoperiţi şi reţinuţi Ciasar şi Buda, într-o spălătorie auto din Bistriţa, în urma unei acţiuni pusă la punct de anchetatorii care i-au filat ceva vreme, în autoturismele celor doi au fost găsite mai multe bunuri, inclusiv bijuterii care ar fi provenit de pe urma mai multor spargeri de locuinţe. Una dintre acestea s-a presupus că ar fi avut loc chiar în ziua în care au fost prinşi. Cu toate acestea, Ciasar și Buda au fost trimiși în judecată doar pentru furtul de bani din locuința lui Sloboda, acuzație de care au scăpat, așa cum am precizat mai sus, prin împăcarea cu victima.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.