Omorul s-a petrecut la începutul lunii martie 2018 într-o localitate din Elveția, victima fiind un elvețian în vârstă de 62 de ani.Bărbatul a fost ucis cu bestialitate în propria casă, fapta având ca mobil sustragerea unei sume de bani. Autorii în număr de trei, toți cetățeni români, din care doi din Bistrița-Năsăud, au fost identificați de autoritățile elvețiene, aceștia reușind să aresteze numai pe unul.Cei doi bistrițeni au reușit să fugă din Elveția și să se ascundă pe raza localităților de domiciliu.

Ionuț Alin Ciurardin localitatea Pintic, com. Teaca și Pavel Ionuț Dragla, din Figa, au plecat prin 2017 din România, animați probabil de scopuri cinstite, pentru a munci și câștiga bani în străinătate. Inițial au ajuns prin Germania unde au muncit la o fermă care cultiva sparanghel. Nu s-a prea ținut munca de ei, banul era câștigat cu multă sudoare și trudă, iar cei doi vroiau să câștige bani mulți și într-un timp scurt, chiar cu riscul comiterii unor infracțiuni. Ei doreau să ducă o viață ”pe barosăneală”, cum își exprima intenția Dragla pe pagina personală de facebook.

Au abandonat munca la ferma de sparanghel din Germania și au ajuns în Elveția unde au muncit ocazional în diferite locuri, dar gândul nu le era la muncă, ci l-a modul în care să facă rost de bani fără mari eforturi și repede. Aici au cunoscut pe un alt cetățean român, de o teapă cu cei doi bistrițeni, cu aceleași idei despre modul în care se pot câștiga banii, comiterea de infracțiuni și nu munca cinstită. Prin intermediul acestuia, întâmplător au cunoscut-o pe viitoarea victimă, un elvețian pensionar în vârstă de 62 de ani, care a apelat la cei trei viitori criminali pentru unele activități în gospodăria proprie. Din discuțiile purtate cu acesta, au aflat că ar deține o sumă mare de bani, pe care o are ascunsă undeva în locuință. A fost de ajuns această informațieca în mintea celor trei români să încolțească planul privind sustragerea sumei de bani respective prin orice mijloace.De la idee și până la comiterea faptei nu a mai fost decât un pas, cei trei complici, viitorii criminali, au trecut la executarea propriu-zise a planului, după ce inițial au stabilit mai multe detalii privind reușita atacului. Au cunoscut în detaliu topografia locului, obiceiurile ”țintei” și faptul că aceasta locuia singur.

Crimă șocantă

În noaptea de 3 spre 4 martie 2018, cei trei au intrat peste victimă în locuință, au imobilizat-o și au încercat să afle locul unde își ascunde banii. Neobținând răspunsurile dorite au trecut la torturarea bărbatului pentru a-l determina să le spună unde își ține ascunși banii. Ulterior autoritățile elvețiene au constatat că victima, după ce a fost imobilizată, a primit mai multe lovituri în zona feței pentru a le devoala tâlharilor locul unde își ține banii. Pentru ca aceasta să nu strige după ajutor l-au legat la gură cu o haină, lucru care, în combinație cu loviturile dure încasate în zona capului și a pieptului, au produs decesul victimei. Prada criminalilor a fost una apreciabilă, aceștia au furat suma de 47.700 franci elvețieni.

Chiar și pentru autoritățile elvețiene – procuror, polițiști, criminaliști și legiști – tabloul crimei a fost unul șocant. Victima prezenta urme evidente de tortură, lovituri repetate în zona feței pentru a-l determina să spună unde își ține banii. Ancheta de proporții derulată de autoritățile elvețiene a dus în final la identificarea criminalilor, fapt care a permis autorităților ca, la începutul anului2019, să îl aresteze pe unul dintre criminali, ceilalți doi, Ciurar și Dragla reușind să fugă din Elveția și să se ascundă acasă în România, crezând că s-au pus de adăpost de brațul lung al legii. După cum au constatat și alți răufăcători, Europa și probabil lumea întreagă au devenit prea mici pentru a se ascunde după comiterea unei infracțiuni grave.

Bistrițenii, dați în urmărire internațională

Atât Ionuț Alin Ciurar, cât și Pavel Ionuț Dragla au fost dați în urmărire internațională de autoritățile elvețiene, fiind acuzați de omor și tâlhărie calificată.

Informațiile privind pe cei doi criminali bistrițeni au ajuns la Centrul de Cooperare Polițienească, o direcție din cadrul Poliției Române, care reprezintă autoritatea națională centrală în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, specializată în schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii criminalităţii la nivel internaţional şi, potrivit legii, asigură schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulată de structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Centrul are în subordine canalele de cooperare poliţienească internaţională, INTERPOL, EUROPOL, Sistemul Informatic Schengen/SIRENE, legătura operaţională cu Centrul SELEC, precum şi cu ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură, atât români acreditaţi în străinătate, cât şi străini acreditaţi în România.

I-au monitorizat timp de două luni, apoi au pus mâna pe ei

Informațiile privind pe cei doi criminali bistrițeni au ajuns relativ repede în România, având în vedere birocrația europeană excesivă la nivel de cooperare internațională, implementată chiar și în structurile de combatere a criminalității.Astfel, la data de 4 iulie 2019, după mai bine de un an de la comiterea crimei, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, un compartiment specializat din structura serviciului, sub coordonarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au pus în mișcare acțiunea penală și au declanșat cercetările într-un dosar penal privind pe Ionuț Alin Ciurar și Ionuț Dragla, acuzați de omor și tâlhărie calificată.

În vederea depistării celor doi criminali, polițiștii de la investigații criminale, sub supravegherea procurorului de caz, au întreprins un complex de activități specifice: au identificat cercul de relații apropiat al suspecților, au întreprins de asemenea o serie de investigații în localitățile de domiciliu a celor doi, Pintic, respectiv Figa, a unor locuri și medii frecventate, iar în urma unei autorizații eliberate de un judecător au fost monitorizate mai multe posturi telefonice mobile, precum și anumite rețele de socializare de pe internet.

Operațiunea a fost finalizată în dimineața zile de 29 septembrie 2019, cândCiurar și Dragla au fost reținuți de polițiști , care au pus totodată în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în localitățile Pintic, Figa și în Bistrița.

La răcoare pentru 30 de zile! Urmează extrădarea

Ulterior, Ciurar și Draglaau ajuns în fața unei instanțe de judecată care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Momentan aceștia se află în custodia IPJ BN, respectiv la Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

La data de 9 octombrie 2019, cei doi inculpați au contestat măsura preventivă la Curtea de Apel Cluj, însă Ciurar și-a retras acțiunea.În final, instanța clujeană a menținut decizia luată la Bistrița, iar cei doi au rămas după gratii.

Procedural, conform unor surse judiciare, epopea celor doi criminali nu s-a încheiat. După finalizarea cercetărilor făcute de autoritățile bistrițene, va urma o cerere de extrădare din partea autorităților din Elveția, care se va judeca la Curtea de Apel Cluj. Ulterior, Ionuț Alin Ciurar, cât și Pavel Ionuț Draglavor fi extrădați cu siguranță în Elveția unde vor fi judecați pentru crima a cărei autori sunt.

Este de așteptat ca cei doi să petreacă mulți ani după gratii, vând în vedere severitatea pedepselor în materie de crime, prevăzute de legislația din Elveția.
Doru Costin

1 COMENTARIU

  1. Pai, ” diasporenii ” astia ai nostri… se pare ca ne fac de tot c*catul pe unde umbla … Ar trebui instituita ca infractiune si acest aspect prin care , cu potlogariile pe care le fac pe unde umbla… ne fac de tot c*catul si prin asta ne ponegresc tzara fel si chip. Coroborat cu infractiunile pe care le fac acolo, sa se adauge si infractiunea de ” denigrare a tzarii si poporului roman ” ( prin actele, gesturile, faptele si actiunile lor ilegale comise pe teritoriile acestor tzari pe unde umbla … ) .
    Politrucilor , de ce n-o faceti ? Spanzurati in public, macar 2-3 astfel de derbedei… sa vedeti cum se vor potoli !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.