Elveţia ar putea deveni prima ţară europeană care interzice pesticidele artificiale, prin referendumul din 13 iunie, şi care speră să declanşeze măsuri similare şi în alte ţări.

La nivel global, numai Bhutan a intezis complet folosirea pesticidelor artificiale, spun cei care susţin iniţiativa şi care urmăresc să interzică utilizarea produselor fabricate de giganţi agro-chimici precum Syngenta din Elveţia şi Bayer din Germania.

O altă iniţiativă care va fi votată în aceeaşi zi are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi a alimentelor din Elveţia prin oprirea subvenţiilor directe acordate fermierilor care folosesc pesticide artificiale şi antibiotice la animale, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Dacă vor fi adoptate, propunerile oferă fermierilor o perioadă de tranziţie de până la 10 ani, ceea ce ar permite Elveţiei să devină un pionier în alimentele ecologice, precum şi un exemplu pentru restul lumii, a spus producătorul elveţian de vinuri Roland Lenz.

„Apa curată, unul dintre fundamentele vieţii, este pusă în pericol” , a spus Lenz, un fermier de 51 de ani care pledează pentru culturi ecologice, în condițiile în care podgoria lui este înconjurată de fermieri care se opun iniţiativei.

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.