O elevă a Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud, originară din Rebrișoara, care circula în calitate de pieton pe Bulevardul Grănicerilor din Orașul Academicienilor, a fost accidentată grav de o autoutilitară. În evenimentul rutier care s-a produs în apropierea unei benzinării, la ieșire din localitate, a fost implicat și un autoturism. A fost necesară intervenția elicopterului SMURD, pentru a o transporta pe fată la spital. 

În această după-masă, pe bulevardul Grănicerilor din Năsăud, în apropierea unei stații peco, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei tinere. 

„Conform primelor verificări, un autoturism care circula pe direcția Năsăud-Rebrișoara, condus de un tânăr de 20 de ani, din Feldru, a fost acroșat de o autoutilitară, condusă, pe aceeași direcție, de un tânăr de 19 ani, din Ilva Mare. În urma impactului, autoutilitara a ieșit în afara părții carosabile, unde a surprins și accidentat o tânără de 18 ani, din Rebrișoara, care circula, în calitate de pieton, pe acostament”, a transmis Cfrina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.

La evenimentul rutier a intervenit un echipaj de ambulanță.

„La accidentul de la Nasaud, echipajul B2 SAJ a găsit o victima de sex feminin de 18 ani, conștientă, pieton lovit de mașină, cu fractura deschisa de membru inferior, fractura de humerus și traumatism cranian și facial. A fost stabilizat, a fost preluata de către echipajul de Terapie Intensiva Mobila SMURD, care ulterior a intubat-o și a predat-o elicopterului SMURD care a fost chemat în sprijin”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.