Traian Ogâgău

Mandatul lui Traian Ogâgău, de primar al orașului Sângeorz Băi, a încetat, după ce prefectul Stelian Dolha a emis un ordin în acest sens. Decizia vine după ce Judecătoria Năsăud a pronunțat, luna trecută, sentința în dosarul în care procurorii din Năsăud au cerut anularea renunțării aplicării pedepsei pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în 2020, în dosarul în care ediul a fost acuzat de conflict de interese.

În februarie 2020, Traian Ogâgău a fost condamnat de Judecătoria Năsăud, la un an de închisoare cu amânare, după ce în 2018 i-a închiriat un teren tatălui său, fără să urmeze procedurile legale. Totodată i s-a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dar și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Edilul a atacat în apel sentința, la Curtea de Apel Cluj, unde magistrații au decis să se renunțe la aplicarea pedepsei. Numai că, Traian Ogâgău mai avea un dosar penal, pe rolul Judecătoriei Năsăud, pentru refuzul de prelevare de probe biologice, faptă comisă în 2016, și pentru care a fost trimis în judecată în 2018. Sentința în acest ultim dosar a venit în iunie 2020, pedeapsa aplicată fiind de un an de închisoare cu suspendare. 

Or, într-o astfel de situație, legea spune că o persoană care a beneficiat de renunțarea aplicării pedepsei, în termen de maxim doi ani este condamnată pentru o altă infracțiune, instanța sau procurorii se pot sesiza din oficiu pentru anunlarea renunțării la aplicarea pedepsei, în baza art. 581, ind 1 din Codul de Procedură Penală, care prevede că:

(1) Anularea renunţării la aplicarea pedepsei se dispune, din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce atrage anularea.

(2) Dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 83 alin. (3) din Codul penal, instanţa, anulând renunţarea la aplicarea pedepsei, dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea cu privire la care se renunţase la aplicarea pedepsei, stabileşte pedeapsa pentru aceasta, aplicând apoi, după caz, dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

(3) La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea cu privire la care se anulează renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa va avea în vedere exclusiv criteriile de individualizare şi circumstanţele din cauza în care s-a pronunţat iniţial soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei. Dispoziţiile art. 396 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.

Ceea ce s-a și întâmplat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud au solicitat magistraților de la Năsăud să anuleze sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj anul trecut. În luna iunie, Judecătoria Năsăud a admis solicitarea Parchetului și a contopit cele două pedepse primite de Traian Ogâgău, el fiind condamnat la  la un an şi 4 luni închisoare cu suspendare, dar și interzicerea dreptului de a fi ales, de a ocupa o funcție publică.

Inițial, Ogâgău a intențioant să conteste hotărârea magistraților de la Năsăud, însă a renunțat la această acțiune. Totodată, a luptat pentru Călin Bota, consilier local liberal, să fie ales de majoritatea aleșilor locali în funcția de primar interimar. După ce a reușit să își impună omul, care este de altfel și cumnatul său, a venit și decizia Prefecturii, de încetare a mandatului său de primar al orașului Sângeorz Băi. 

CITEȘTE ȘI :


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here