După o perioadă ploioasă și cu inundații, vremea caldă şi-a făcut în sfârşit apariţia, însă această perioadă vine cu alte riscuri și pericole. Din acest motiv, pompierii bistriţeni atrag atenţia asupra faptului că unul dintre riscurile cel mai des întâlnite în perioada verii este pericolul de înec.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în ultima perioadă, pompierii bistrițeni au fost solicitați la trei cazuri de înec. Și dacă o persoană a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, pentru celelalte două victime, din nefericire, manevrele de resuscitare nu le-au mai putut fi de folos, victimele fiind declarate decedate.

Pentru a evita pericolul de înec, ISU Bistriţa-Năsăud recomandă să respectați următoarele măsuri:
🔴 nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
🔴 nu intrați în apa rece după expunere la soare;
🔴 nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
🔴 nu lăsați copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitate
🔴 scăldați-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
🔴 dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiți în acest scop doar bazinele special amenajate și supravegheate de personal calificat;
🔴 nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații ale râurilor, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci.

În cazul în care observați o persoană care se află în pericol de înec, încercați să o salvați, fără a vă pune viața în pericol. Solicitați intervenția salvatorilor la numărul de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.