Şapte amenzi de peste 6.000 lei au fost aplicate, în luna februarie, de inspectorii DSVSA Bistriţa-Năsăud în urma controalelor efectuate în unităţi de alimentaţie publică şi de producţie a alimentelor, totodată fiind confiscate peste 8 kg de produse alimentare.

Alte două amenzi de peste 1.300 lei au fost aplicate în aceeaşi perioadă în urma verificărilor efectuate în exploataţiile agricole.

 

 

În perioada 01.02.2017-28.02.2017, inspectorii din cadrul DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat un număr de 116 controale în unităţi de procesare lapte, centre prelucrare lapte, unităţi de procesare carne, unităţi de panificaţie-patiserie-cofetărie, unităţi de îmbuteliere/ambalare, unităţi de alimentaţie publică, baruri, cantine, magazine alimentare, supermarketuri, depozite en-gros, standuri piaţa, gospodării ale populaţiei, circumscripţii sanitare veterinare.

 

„În urma controalelor au fost aplicate, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.200 lei si un avertisment”, precizează DSVSA BN Într-un comunicat.

 

Principalele deficienţe constatate au fost :

  • pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
  • pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare;

 

A fost dispusă reţinerea oficială şi dirijarea spre distrugere a cantităţii de 8,32 kg produse alimentare neconforme.

În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentelor privind analiza gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

 

În luna februarie 2017, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 352 din 10 februarie 2015 – pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri in România, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin unităţile din subordine, au efectuat controale pentru verificarea respectării cerinţelor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor, la exploataţiile prinse în eşantionul de control, generat de APIA.

Astfel, inspectorii DSVSA-BN au efectuat un numar de 240 inspecţii în exploataţii,  în urma carora s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.320 lei, pentru:

-deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare

– vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.