Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud preconizează că ar avea nevoie de peste 57,5 milioane euro pentru modernizarea a peste 59 km de drumuri judeţene. Deocamdată investiţiile sunt doar pură teorie, întrucât aleşii judeţeni au votat abia săptămâna trecută principalii indicatori tehnico-economici privind respectivele obiective. Din calculele experţilor au reieşit însă nişte costuri foarte piperate, însă la CJ BN nimic nu e nou sub soare în ceea ce priveşte lucrările de modernizare a drumurilor judeţene ale căror valori ajung aproape pe cele ale drumurilor naţionale.

 

Consilierii judeţeni au aprobat principalii indicatori tehnico-economici pentru trei obiective de investiţii care au acelaşi obiect – modernizarea unor tronsoane de drumuri judeţene. În speţă este vorba despre lucrări de modernizare pe DJ 171 de la km 0+000 la km 39+520, Uriu – limită judeţ Maramureş”;modernizare DJ 162, km 8+300 – 18+526, Archiud – Sânmihaiu de Câmpie” şi modernizare DJ 173 B, km 16+500-26+300, intersecţie cu DC 32 – Nimigea.

 

Peste 44,5 milioane euro pentru circa 39 km modernizaţi în 3 ani

Valoarea investiţia pentru modernizarea DJ 171 km 0+000 -39+520, Uriu – limită judeţ Maramureş, este estimată la 44.587.034 euro, din care costul lucrărilor propriu-zise este evaluat la 40.020.167 euro. Potrivit documentelor, investiţia ar urma să se deruleze în trei etape, pe parcursul a trei ani. Astfel în prima etapă ar fi modernizat un tronson de aproximativ 19,6 km de drum judeţean, în cea de a doua etapă alţi circa 8,7 km, iar în etapa a treia ultimii 11,2 km. „Drumul DJ 171 prezintă caracteristicile unui traseu de deal pe sectorul km 0+000-36+000, uşor sinuos, cu pante longitudinale medii, sectoare în apropierea cursurilor de apă. Pe sectorul km 36+000-39+520 drumul este, foarte sinuos cu serpentine şi curbe cu raze mici, versanţi şi taluzuri abrupte.

Din punct de vedere al structurii rutiere, traseul studiat se prezintă astfel:

– km 0+000 – 28+275, sectorul Uriu – zona centrală Târlişua, drumul este asfaltat;

–  km 28+275 – 39+520, sectorul zona centrală Tîrlişua – limita de judeţ Maramureş, drumul este pietruit.

În general, s-a constatat că din punct de vedere al planeităţii structurii rutiere, aceasta prezintă suprafeţe şlefuite sau exudate, peladă, văluriri şi refulări, suprafeţe cu ciupituri, suprafeţe poroase, rupturi de margine, fisuri şi crăpături, faianţări, văluriri şi făgaşe longitudinale, gropi, tasări locale. Ca un aspect general apare degradarea suprafeţelor reparate prin plombare. Acostamentele sunt amenajate din balast, dar au ajuns într-o stare avansată de degradare, fiind denivelate, înnoroite, înierbate pe lungimi semnificative. Pe lungimi mari, acostamentele existente nu sunt corelate cu celelalte elemente ale drumului.

Pe toată lungimea sectorului există şanţuri. Local sunt amenajate (pereate), preponderent în localităţi. Multe din aceste amenajări au fost executate de riverani. Şanţurile existente sunt înierbate şi colmatate pe lungimi semnificative. Continuizarea scurgerii apelor pluviale  în dreptul acceselor şi drumurilor laterale se realizează deficitar în multe secţiuni. Un aspect general este colmatarea totala sau parţială a tuturor podeţelor existente”, se arată în raportul întocmit de Direcţia tehnică a CJ BN.

De-a lungul traseului vor fi montate nu mai puţin de 158 de podeţe, vor fi amenajate rigole, dar şi şanţuri de pământ, zidurile de sprijin vor fi reparate, extinse sau înlocuite şi vor fi montaţi parapeţi. Costul estimat per kilometru de drum modernizat este de nu mai puţin de 1.128.928,57 euro, de patru ori mai mult decât costul standard.

 

Peste 5,5 milioane euro pentru 10 km de drum între Nimigea-Tărpiu – Cepari

Valoarea investiţiei în ceea ce priveşte modernizare DJ 173 B, km 16+500-26+300, intersecţie cu DC 32 – Nimigea este estimată la 5.551.730,87 euro, din care costul lucrărilor propriu-zise sunt estimate la 5.533.480,62 euro. Investiţia ar trebui se fie finalizată în terme de 15 luni de la data începerii lucrărilor. Potrivit raportului întocmit de Direcţia tehnică din cadrul CJ BN, acest drum judeţean este unul greu practicabil mai ales în perioadele cu precipitaţii sau iarna.

„Drumul judeţean proiectat prezintă tronsoane cu elemente geometrice necorespunzătoare  platformei de drum judeţean, având curbe neamenajate, fără vizibilitate, fiind greu practicabil în perioadele cu precipitaţii sau pe timp friguros. La poziţia Km 25+510 există o trecere la nivel cu calea ferata amenajata necorespunzător. Îmbrăcămintea rutieră existentă până la Km 25+900 este constituită dintr-o pietruire care prezintă numeroase defecte de structură, iar până la Km 26+300 este dintr-o îmbrăcăminte asfaltică degradată.

Circulaţia rutieră şi pietonală se desfăşoară în condiţii dificile din cauza prezentei defectelor specifice drumurilor pietruite: gropi, denivelări, făgaşe etc., în perioadele ploioase toate aceste defecte accentuându-se. În perioada de timp călduros traficul rutier generează numeroase cantităţi de praf, contribuind astfel la îngreunarea circulaţiei, disconfortul locuitorilor din zonă şi la poluarea mediului înconjurător.

Acostamentele existente au lăţime variabilă, sunt parţial pietruite iar restul din pământ, sau înierbate. Evacuarea apelor de pe carosabil este dificilă, în special datorită lipsei pantelor transversale ale carosabilului şi denivelării acostamentelor, ceea ce a contribuit în mare măsură la degradarea structurii rutiere existente. Colectarea şi evacuarea apelor pluviale se desfăşoară în condiţii improprii. Pantele transversale şi longitudinale ale străzii nu permit scurgerea apelor, acestea stagnând pe partea carosabilă, formând bălţi şi infiltrându-se în corpul drumului.

De asemenea, podeţele sunt colmatate, nefuncţionale, fără timpane, coronamente, parapeţi de protecţie, insuficiente ca număr sau nu au dimensiunile necesare pentru a prelua/ evacua apele din zona drumului, punând în pericol circulaţia auto şi pietonalăşi contribuind la degradarea corpului drumului. Şanţurile sunt parţial colmatate, lipsesc sau nu au dimensiunile corespunzătoare pentru colectarea, preluarea şi evacuarea apelor din zona drumului. În dreptul acceselor colectarea şi scurgerea apelor se realizează cu dificultate.

Semnalizarea orizontala lipseşte datorită naturii structurii rutiere iar cea verticala este sumarăşi prezintă degradări”, se mai arată în documentul citat. Lucrările propuse nu sunt deloc din cele mai complexe, însă şi în acest caz costul standard este depăşit, preţul ce rezultă pentru un kilometru de drum fiind de 573.471,68 euro. Potrivit documentaţiei, pe tronsonul de peste 9 km de pe DJ 173 B se va amenaja o suprafaţă carosabilă cu sistem rutier nou, vor fi montate 38 de podeţe de diferite dimensiuni în diametru, iar acolo unde este necesar vor fi realizate ziduri de sprijin a căror lungime totală nu va depăşi 235 m.

 

Peste 700.000 euro, kilometrul de drum între Archiud şi Sânmihaiu de Câmpie

Cel de-al treilea obiectiv de investiţii pentru care au fost aprobaţi indicatorii tehnic-economici este modernizarea DJ 162, km 8+300 – 18+526, Archiud – Sânmihaiu de Câmpie. Valoare investiţiei este estimată la 7.443.991 euro, din care lucrările propriu-zise ajung la 6.199.794 euro. Lucrările de modernizare a celor 10 km de drum, potrivit documentelor, s-ar întinde pe perioada a nu mai puţin de 4 ani, adică într-un an s-ar moderniza cam 2,5 km. Tronsonulîn discuţie se aflăîntre localitatie Archiud şi Sânmihaiu de Campie, traseul drumului fiind unul de deal cu pante longitudinale medii spre mari.

“Elementele geometrice ale drumului în plan, profil longitudinal şi transversal nu corespund normativelor tehnice în vigoare.

Deoarece drumul în stadiul actual este cu multe degradări, şanţurile de scurgere a apelor sunt colmatate sau inexistente, podeţe colmatate, la podeţele existente lipsesc parapeţii, torenţii care vin de pe versanţi sunt neamenajaţi corespunzător, este absolut necesar ca pentru a se desfasura o circulaţie în condiţii de siguranţăşi confort să se execute lucrările de modernizare a drumului, inclusiv lucrările anexe acestuia (şanţuri, podeţe, lucrări de sprijinire si siguranţa circulaţiei)”, se precizează în raportul Direcţiei tehnice. Potrivit documentaţiei, pe tronsonul amintit, partea carosabilă va fi reabilitată şi asfaltată, vor fi amenajate şanţuri/rigole, podeţele existente se vor repara şi decolmata iar unde este cazul se vor înlocui cu altele noi.De asemenea, vor fi executate şi lucrări de consolidare acolo unde este necesar prin ziduri de sprijin din beton, beton armat, gabioane sau pământ armat, pe o lungime totală de 885 m.

În acest caz, costul unui kilometru de drum ajunge la 727.947 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.