Indiferent ca este vorba de firme private, de stat sau de prieteni, Aspazia Droniuc a incheiat asigurari cu final nefericit. Societatea cu care a dat prima data lovitura, producatorul de lactate Dorna, a prins-o cu mata-n sac, scotand la lumina nereguli in care i-a bagat si pe cei care au ajutat-o in problemele sale de sanatate. In plus, Droniuc arunca in stanga si-n dreapta cu numele lui Lapusan, care acum se leapada de ea. Ce e sigur, urmatorul mare client al acesteia a fost RATUC Cluj, institutie subordonata consiliului din care face parte si Lapusan.

Marturia pe care s-au bazat procurorii DNA in momentul in care au instrumentat dosarele care-i vizau pe primarul municipiului Cluj-Napoca si pe fostul vicepresedintele al Consiliului Judetean Cluj, devine tot mai indoielnica, pe masura ce credibilitatea Aspaziei Droniuc este demontata de dezvaluirile aparute in ultima saptamana. Asa cum am aratat saptamana trecuta,  rechizitoriul sustine ca aceasta ar fi dat mita edilului pentru a-i facilita obtinerea contractului pentru asigurarea parcului auto al uneia din regiile autonome subordonate primariei. Gazeta de Cluj a aflat noi detalii legate de activitatea de asigurator a Aspaziei Droniuc, care a „tras tepe” nu doar partenerilor de afaceri, ci si celor care au ajutat-o cu problemele sale de sanatate.

CASCO in semn de multumire

Diagnosticul de scleroza in placi a fost pus in urma cu cinci ani, cand, printr-o prietena din Cluj-Napoca, Aspazia Droniuc a luat legatura cu Emanuel Ungureanu si sotia sa, medic de profesie, pentru a-i recomanda doctori clujeni care ii pot da raspunsuri in legatura cu durerile articulare de care se plangea. Contactat de Gazeta de Cluj, Emanuel Ungureanu, reprezentant al unui ONG care ajuta copiii cu insuficienta renala cronica, a povestit intregul film al inselaciunii tesute de Droniuc prin firma sa de asigurari.
 „Am cunoscut multi medici prin asociatia care ajuta copiii de la dializa, si astfel i-am recomandat un reumatolog, un internist, mai multi specialisti pe care sa-i vada pentru problemele sale de sanatate. Un an si jumatate am umblat dupa ea, si eu, si sotia mea. Prin 2006 s-a gandit sa ne recompenseze. Mi-a oferit o asigurare CASCO la Unita Cluj. Initial am refuzat, dar a insistat, spunand ca e broker si ne poate ajuta fara niciun fel de probleme. Astfel, a facut pana la urma o asigurare pe un an, nu full CASCO, dar oricum nu a fost nevoie de full CASCO. Pentru ca masina mea, care are numar de Suceava pentru ca a fost cumparata pe firma tatalui meu, a avut o singura dauna in anul acela”, a povestit Ungureanu.
 
In relatii bune cu seful PSD Cluj

 
Emanuel Ungureanu povesteste ca Aspazia Droniuc i-a spus cand a incheiat asigurarea ca, in cazul producerii unei daune, sa o anunte pe ea inainte de a merge la Unita, ca sa vorbeasca cu Remus Lapusan,  cu care „se intelege foarte bine”, ca sa rezolve cu toate hartiile. „La sfarsitul anului, ne-a sunat sa ne spuna ca a intrat in incurcatura. Ca ar fi trecut asigurarea masinii pe firma Dorna, careia i-a asigurat parcul de masini prin firma sa de brokeraj. Si ca a ramas fara bani, pentru ca au descoperit manevrele ei, si are nevoie de 1.000 de lei. Am fost socat de lipsa de caracter a acestei persoane. E ca si cum ai da cuiva o vaza, si apoi le ceri 1.000 de lei pentru ca nu ai avut cu ce sa o platesti. M-am simtit umilit, inselat”, mai povesteste Ungureanu.
Acesta a declarat ca binele pe care i l-a facut Aspaziei Droniuc s-a intors impotriva sa si a ales sa iasa din anonimat cu aceasta relatare, pentru ca publicul sa stie despre ce fel de persoana este vorba. „Aceasta individa este reprezentata ca o Ioana d'Arc a justitiei. Dar oamenii trebuie sa stie ca aceasta individa nu e o fecioara, cel care da mita nu poate fi scos ca fiind nevinovat. Aceasta s-a purtat cu noi ca o escroaca”, concluzioneaza Emanuel Ungureanu. „De atunci nu am mai avut nicio legatura cu ea. Eu stiam numai ca are afaceri cu asigurari in toata tara si ca e din Campulung, pentru ca am dus-o odata acasa cu masina. Cred ca cei care au facut afaceri cu ea nu stiau cu cine se incurca”, adauga acesta.
Intrebat de starea de sanatate a Aspaziei Droniuc, Ungureanu declara ca nu a observat pierderi de memorie sau alte probleme asociate bolii cu care a fost diagnosticata, dar ca aceasta „este o persoana labila emotional. Era o femeie extrem de dificila, o persoana foarte fricoasa. Dupa ce ne-a inselat, noi ne-am dispensat foarte repede de acest personaj”, mai spune Emanuel Ungureanu.

Lapusan neaga legatura cu Aspazia

Droniuc are doua firme – Groupe Frarom Agent de Asigurari si Frarom Import-Export Cluj-Napoca – , ambele cu sediul social pe strada Clabucet nr.1, intr-un apartament al consilierului local PDL Brandusa Mandru. Frarom Import-Export a mers pe minus in 2010, inregistrand o pierdere de 95.000 de lei, potrivit datelor Ministerului de Finante. Groupe Frarom Agent de Asigurari, insa, a adus un profit de 72.000 de lei.
Frarom Agent de Asigurare SRL are ca obiect de activitate brokerajul de asigurari si poate sa vanda asigurarile altor societati, din pozitia de intermediar. Firma Aspaziei Droniuc are un singur angajat, dar a reusit sa prinda din prima un contract gras cu producatorul de lapte Dorna, care are sediul in Dorna Candrenilor, judetul Suceava, localitatea sa de bastina.
Aceasta a asigurat parcul auto al firmei Dorna prin firma de asigurari Unita, care, in 2008, a fost preluata de asiguratorul austriac Uniqa. Aspazia Droniuc ar fi avut o reputatie foarte buna in randul asiguratorilor auto, dar seful de la Uniqa Cluj nu-si aminteste ce legatura avea aceasta cu firma. Uniqa Cluj este condusa de Remus Lapusan din 2003, care este de asemenea membru in Directoratul Uniqa Asigurari de Viata.  Saptamana trecuta, contactat de Gazeta de Cluj, Remus Lapusan a negat ca in trecut „se intelegea foarte bine” cu Aspazia Droniuc. „Pe Aspazia Droniuc o cunosc de mai multi ani, dar nu am avut niciodata nici un fel de treaba cu aceasta persoana. In ceea ce priveste compania Uniqa, exista un manual de comunicare, pe aceasta cale trebuie sa va adresati biroului de presa”, a adaugat presedintele PSD Cluj.

De la RATUC pentru Droniuc

In urma unei solicitari formulate de Gazeta de Cluj pentru a clarifica relatia Aspaziei Droniuc cu firma de asigurari Uniqa, reprezentantii companiei au dat urmatorul raspuns: “In ceea ce priveste relatiile contractuale dintre UNIQA Asigurari si Groupe Frarom Agent de Asigurare, mentionam ca aceasta societate functioneaza ca agent persoana juridica. Colaborarea dureaza de aproape 10 ani, mai exact din anul 2003 si consta in intermedierea produselor de asigurare UNIQA.”
Societatea Aspaziei Droniuc care colabora cu Uniqa, Groupe Frarom Agent de Asigurari, a asigurat atat parcul auto al firmei Dorna, cat si cel al Regiei Autonome de Transport Urban de Calatori (RATUC) Cluj-Napoca.
Presa clujeana a facut publice informatiile obtinute pe surse conform carora Groupe Frarom Agent de Asigurari a lucrat de-a lungul timpului cu Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP), Regia Autonoma de Transport Urban Calatori (RATUC) si Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP). Gazeta de Cluj a reusit sa contacteze directorii acestor regii pentru a confirma sau infirma aceste afirmatii.
Ioan Morocazan, seful de la RADP, a tinut sa sublinieze ca intre institutia pe care o conduce si Aspazia Droniuc nu exista nici o legatura. In 2009 RADP si-a asigurat parcul auto cu BCR si Astra Asigurari, in 2010, cu BCR Asigurari prin Orizont Broker, iar in 2011 cu Euroins prin Safety Broker. Ion Pantelimon, directorul DRDP, a recitat, de asemenea, poezia cu firmele  care au asigurat parcul auto al regiei. „Toate contractele s-au incheiat prin licitatie deschisa. In 2009 am incheiat asigurarile prin Asirom, iar in 2010 prin Omniasig. Nu au fost incheiate prin intermediari, nimic de genul acesta”, a declarat Pantelimon.
In schimb, Liviu Neag parea extrem de nelinistit. „Da, da stiu ce vreti sa ma intrebati. RATUC a incheiat asigurarile prin Ardaf si Unita. Mai multe nu va spun, pentru ca oricum presa a scris numai prostii”, a raspuns Neag solicitarii de a vorbi despre cum a fost asigurat parcul auto la RATUC. Avand in vedere miza considerabila la care a ajuns procesul de coruptie din jurul Aspaziei Droniuc, ingrijorarea lui Neag este de inteles, mai ales ca RATUC are un parc auto consistent.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.