Un tânăr din Bistrița s-a ales miercuri dimineață cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști drogat la volan. Mare a fost supriza oamenilor legii, care au constatat că tânărul consumase nu doar un singur tip de droguri, ci două.

Polițiștii Biroului Rutier au oprit, miercuri dimineață, pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din Bistrița.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Ulterior a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor Tetrahidrocannabinol (Cannabis) și Methamphetamine (Meth).

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, cu acordul acestuia, conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină.

De asemenea, tânărul nu a putut justifica prezența în loc public în contextul restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, motiv pentru care a fost sancționat potrivit prevederilor Legii 55/2020.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.    


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.