După cum bine se cunoaște, alegerile locale din iunie 2016 din județul Bistrița-Năsăud au stat sub semnul unor violențe ieșite din comun, probabil obișnuite prin Irak și Afganistan, dar nu pe plaiurile mioritice. Casa unui candidat la primăria unei comune a fost incendiată, iar asupra acestuia, a familiei sale și a autoturismului cu care a încercat să scape au fost trase focuri de armă. La o noapte distanță, printr-un veritabil act terorist, a fost incendiată o autospecială de poliție cu ajutorul unui dispozitiv exploziv improvizat cunoscut sub denumirea de ”Cocteil Molotov”.

După o săptămână de bâlbăieli de toată jena, anchetatorii au scos din joben pe presupusul autor acestor al fapte, fiind unul și același cuvictima, în persoana numitului Dănuț-Dumitru Resvanță, candidatul unei formațiuni politice la Primăria Tiha-Bârgăului. După câteva zile din motive numai de anchetatori știute, lui Resvanță i s-a pus în cârcă și incendiereamașinii de poliție. A fost arestat preventiv 30 de zile, ulterior a fost plasat în arest la domiciliu pentru trei luni de zile, apoi, din lipsă de probe, a fost și este anchetat în stare de libertate. În aceste zile se împlinesc doi ani și jumătate de la producerea faptelor și se pare că ancheta a intrat într-un impas total, iar anchetatorii din lipsă probe, în disperare de cauză,au recurs la interogarea celor trei copii minori ai inculpatului, martori involuntari ai evenimentului. Singurele informații oficiale oferite opiniei publice în legătură cu evenimentele dramatice din acele zile au fost făcute încadrul unei conferințe de presă organizată de Parchetul de pe lângă TribunalulBistrița-Năsăud, după reținerea suspectului. Au trecut de atunci doi ani și jumătate, iar asupra acestui caz, de fapt nu este singurul, s-a așternut TĂCEREA.

Dacă este sau nu Dănuț-Dumitru Resvanță vinovat, numai Dumnezeu știe, iar pe pământ acest lucru îl va stabili un judecător. Deocamdată, procurorul evident că nu are habar, este departe de stabilirea adevărului după modul în care a fost instrumentat acest dosar. Oficial, dar și neoficial, orice informații legate de această anchetă, având în vedere impactul emoțional extraordinar asupra opiniei publice, au lipsit și totul a fost învăluit într-o secretomanie greu dedeslușit. Mai ales că faptele comise – incendierea casei unui candidat laprimărie cu un dispozitiv exploziv improvizat, aruncat printr-un geam al casei,explozia acestuia urmată de incendiu, focurile de armă automată trase asuprafamiliei lui Resvanță pe când încercau să scape din casa cuprinsă de flăcări, nuerau niște infracțiuni mărunte. În mod normal, ele trebuiau să trezească reacția autorităților, una fără precedent, pentru depistarea autorului sau autorilor.

În noaptea următoare, cu același mod de operare, a fost atacată și incendiată  o autospecială de poliție. Reacțiaautorităților –  parchet, poliție,structuri informative locale – a fost extrem de slabă, anemică și neputincioasă.Habar nu aveau pe ce lume trăiesc, ca atare au acționat la plesneală, să nuspunem altceva. A urmat o săptămână de buimăceală și în final au ieșit cu ”autorul”, în persoana lui Resvanță. Dar pentru acuzarea acestuia erau necesareși probe, beton. Surse judiciare sunt de părere că în ceea ce îl privește peResvanță, totul a fost forțat, la comandă, cu intenția ca acestuia să i se închidă gura și să înfunde o celulă a arestului poliției. Cel puțin într-oprimă etapă.

Există se pare indicii rezonabile că Resvanță a fost considerat ”suspect” chiar înaintede a se produce cele două evenimente, conform unor surse credibile, fiindcă acesta devenise extrem de incomod pentru unele cercuri de interese locale. Acesta adenunțat public, dar și la DNA, dar și la alte organe existența unei adevărate mafii ale pădurilor pe Valea Bârgăului formată din personal silvic, persoane din administrația locală și județeană, poliție, parchet și servicii, inclusiv judecători și procurori. Probele care au stat la baza încarcerării lui Dănuț-Dmitru Resvanță pentru o lună au fost extrem de subțiri, circumstanțiale, indirecte și printr-o interpretare voit eronată a evenimentelor.

Principalele capete de acuzare au fost tentativă de omor, în sensul că ar fi intenționat să-și omoare copii, deținerea de armament și muniție fără drept și tentativă de înșelăciune a unei societăți de asigurare. De la început aceste probe nu i-auconvins pe magistrați, în special pe cei de la Curtea de Apel Cluj, care înfinal au fost siliți să-l pună în libertate. S-au scurs deja doi ani și jumătate, dar ancheta nu a înaintat nici măcar cu un milimetru.

Copiii interogați din nou

Conform unei informații de ultimă oră, în dosar se lucrează totuși, dar foarte probabil în virtutea principiului post decembrist lansat în timpul loviturii militare destat din Decembrie 1989, ”să ne facem că lucrăm”.

Astfel,în data de 29.11.2018, au fost convocați la poliție de către procurorul de caz,cei trei copii minori ai lui Resvanță, care la momentul producerii evenimentelor aveau vârste între șase și opt ani, în vederea interogării lor. Dela care, ciudat, procurorul de caz a lipsit. De menționat faptul că minorii încauză au mai fost audiați și la momentul reținerii lui Resvanță, a soției acestuia și a încă unei femei cu care convețuiește acesta. Și atunci unul dintre copii a oferit o informație care se pare că i-a încurcat pe anchetatori în scenariul pregătit pentru acuzarea lui Resvanță. La momentul respectiv, copilul de circa 7 ani a spus anchetatorilor că a văzut un om îmbrăcat în negru, cu fața mascată și cu o armă în mână și care trăgea asupra casei cuprinse de flăcări. Era mărturisirea unui copil șocat de cele trăite, trezit din somn noaptea, într-o casă cuprinsă de flăcări, cu părinții în stare depanică, căutând să-și salveze pruncii și ce se mai putea de valoare din casă. După doi ani și jumătate, copii au menținut cele declarate la audierea anterioară: imaginea unui ins îmbracat în negru, mascat, cu o armă în mână din care executa foc.

Ca să le iasă dosarul, procurorii au umblat cu mânăreli

La momentul arestării lui Resvanță în luna iunie 2016, odată cu el au fostreținute și cele două femei cu care trăiește, soția și fosta soție. Pentru a obține ceva concret în vederea acuzării lui Resvață, cele două femei au fost introduse într-o celulă din arestul poliției, cablată, adică cu tehnică de monitorizare fixă, anchetatorii sperând că vor spune ceva compromițător la adresa omului cu care trăiesc.

Desigur, neștiind că sunt monitorizate, au discutat între ele, iar anchetatorii au încercat să scoată din context un dialog între cele două pentru a-l acuza peResvanță, lucru dejucat de avocat. Ulterior au fost puse în libertate, procurorul de caz renunțând la acuzarea acestora de tentativă de omor.

Ancheta bate pasul pe loc

În lipsa oricăror informații despre acest dosar cu implicații extraordinare asupraopiniei publice, parchetul păstrând o tăcere obsolută, ”Gazeta de Bistrița” l-a contactat pe Dănuț-Dumitru Resvanță, ”eroul” acestei anchete pentru a oferi un punct de vedere asupa celor întâmplate.

Spre deosebire de procuror care evită să-l asculte, încercăm să aplicăm din punct devedere jurnalistic un princpiu fundamental al dreptului în majoritateasistemelor de justitiție, inclusiv în cel românesc, abandonat temporar în”republica procurorilor” din România, ”Audiatur etaltera pars”, ”ascultă și cealaltă parte”.

Din punct de vedere juridic principiul include dreptul unei persoane fizice sau a avocatului său de a confrunta martorii părțiiadverse, de a avea o oportunitate corectă pentru contestarea dovezilor prezentate de cealaltă parte, de a putea propune proprii martori și prezentafapte, ori de a fi consiliat și asistat, dacă este cazul potrivit legii,inclusiv prin acordarea unui ajutor public judiciar, pentru a fi în măsură să-și gestioneze corect procesul.

Omul este supărat că, după după doi ani și jumătate de anchetă, lucrurile nu se mișcă în nicio direcție, fie să fie trimis în judecată, dacă se consideră că este vinovat, dar cu probe, nu basme inventate, fie ca procurorii să renunțe la anchetă și să fie lăsat în pace și să-și vadă de familie și copii. Din cauza acestei anchete care nu se mai termină, tergiversată premeditat, spune Resvanță, el nu reușește să încaseze de la Țiriac Asigurări contravaloarea asigurării pentru casa incendiată, care a fost distrusă aproape în totalitate. Cei de la asigurări nu pot să facă nimic, deoarece procurorul l-a acuzat de tentativă de înșelăciune și până nu se rezolva situația, lucrurile rămân blocate. Referitor la asigurarea casei în care a locuit, spune că s-a hotărât să facă acest lucru, anticipând oarecum derularea evenimentelor și că în calitate de candidat și a acuzațiilor aduse celor care au devalizat pădurile comunei Tiha-Bârgăului se simțea amenințat și în pericol. Cei de la Țiriac Asigurări au venit și i-au expertizat casa, nu a fost nici o înțelegere pe sub masă, totul s-a derulat la vedere, au luat imagini și i-au încheiat un contract de asigurare pentru casă și bunurile din casă, în valoare de 350.000 de euro. Lucrurile respective se pot verifica fără nici o problemă, dacă există voință în acest sens, nu numai acuzații fără nici un suport în realitate. Dar se pare că nimeni nu  făcut acest lucru și nu are intenția să facă demersurile necesare.

3 COMENTARII

  1. Buna ziua!
    Articolul acesta este plin de greșeli, mai exact lipsa spaților dintre cuvine („dinjudețul”, „ Casaunui”, „afamiliei”, „trasefocuri”, „fostincendiată”, „explozivimprovizat” ș.a.). Ați putea sa corectați, vă rog (sau să cumparați o tastatură noua)!

    Vă mulțumesc anticipat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.