Polițiștii Titu Cornel Popârţac, Alexandru Ştefan Pui şi Florin Pădurariu au fost trimişi în judecată la finele lunii iunie 2017, de procurorii bistriţeni, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.Cei trei poliţişti fac parte din lotul celor anchetaţi în urma percheziţiilor efectuate în octombrie 2015, pe Valea Someşului şi Valea Rebrei, când au fost inculpate nu mai puţin de 18 persoane. Unele fapte care au fost reținute inițial în sarcina lor și mai apoi au fost clasate, au legătură însă și cu dosarul IPJ GATE. Ceea ce este important însă de reținut este faptul că inițial șirul acuzațiilor aduse celor trei polițiști a fost unul extrem de lung, printre acestea regăsindu-se, pe lângă cele pentru care au fost în final trimiși în judecată, și luare de mită, delapidare, comunicare de informații nedestinate publicității. Acestea din urmă nu au putut fi probate de anchetatori. Ideea principală este că la debutul dosarului s-a făcut mare tam-tam, acuzațiile fiind lansate se pare din dorința Parchetului de a epata.

Potrivit anchetatorilor, Titu Cornel Popârţac, Alexandru Ştefan Pui şi Florin Pădurariu, în calitate de agenţi de poliţie, în perioada 2014 – 2015, au oferit sprijin unor persoane pentru a nu răspunde pentru anumite contravenţii comise, apelându-se telefonic, şi determinând astfel încheierea de procese verbale de constatare a unor contravenţii mai uşoare, cu aplicarea de sancţiuni mai blânde.

Dosarul în care cei trei poliţişti sunt inculpaţi a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Năsăud, la finele lunii iunie 2017, după doi ani de anchetă.

Cei trei poliţişti au intrat în vizorul oamenilor legii în toamna anului 2015, când în judeţul Bistriţa-Năsăud au avut loc au avut loc 32 de percheziţii domiciliare în două cauze distincte. Într-unul dintre dosare au fost anchetaţi poliţişti şi pădurari, iar în celălalt au fost luaţi în vizor doi ofiţeri de poliţie de la Serviciul de Permise – Claudiu Lup şi Mihai Capotă, ambele fiind instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie. În timp din aceste dosare au fost disjunse altele, parte dintre acestea ajungând pe rolul instanţelor, altele nu.

Așa cum am arătat în articolul publicat de Gazeta de Bistrița săptămâna trecută, parte din faptele reținute în sarcina celor trei inculpați au fost clasate de procurorul de caz Felix Coman, fiindcă acestea au fost anchetate de procurorul DNA Cluj în dosarul IPJ GATE în care erau inculpați Ioan Ovidiu Mureșan, Leon Cloșcă și Roberto Hasnăș, unde s-a tras concluzia că subordonații acestora au comis faptele sub imperiul constrângerii morale.

Lăsând aceste aspecte la o parte, haideți să vedem ce spune în rechizitoriu procurorul Felix Coman în legătură cu faptele imputate polițiștilor Popârțac, Pui și Pădurariu.

Două denunțuri i-au dus pe mâna procurorilor

În debutul rechizitoriului, procurorul Coman lasă să se înțeleagă faptul că ancheta a fost demarată după primirea a două denunțuri împotriva unor polițiști. Ceea ce nu se precizează însă este și data la care au fost depuse denunțurile respective.

Astfel, se arată că, un anume Avram Dorel din Maieru, a formulat un denunț în care a arătat că “fiind oprit în trafic pe raza comunei Ilva Mare de către agenții de poliție Martița Ilie și Avram Adrian Grigore, după testarea concentrației de alcool în aerul expirat, pentru a nu se dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule i s-a solicitat și i-a dat primului agent de poliție suma de 800 lei”.

Cel de-al doilea denunț a fost formulat de către Stecz Adam, din comuna Rodna, care a arătat că “fiind oprit în trafic pe raza comunei Ilva Mică de către un agent de poliție după testarea concentrației emisiei de gaze, de către un inspector din cadrul RAR Bistrița-Năsăud, pentru a nu se dispune ridicarea certificatului de înmatriculare  al autoturismului său, la sugestia agentului de poliție i-a dat acestuia suma de 100 lei”.

“Întrucât vizau fapte similar au fost reunite”, a mai arătat procurorul Coman.

Însă, faptele menționate în cele două denunțuri nu au putut fi probate, astfel că procurorul le-a clasat. Numai că, de aici se pare, a pornit tăvălugul peste polițiști.

Interpelările telefonice opreau acțiunile

Astfel, în perioada 2014 -2015 agenții de poliție Cornel Titu Popârțac și Alexandru Ștefan Pui își desfășurau activitatea la Postul de Poliție Maieru, primul fiind de altfel șeful postului de poliție. În aceeași perioadă, Florin Pădurariu era șeful Postului de Poliție Feldru.

Totodată, în rechizitoriu se mai arată faptul că polițistul Cornel Titu Popârțac avea în Maieru, dar și în comunele din vecinătate relații apropiate cu mai multe persoane, în special cu administratori de firme, dar și cu persoane din conducerile instituțiilor publice din zonă. În baza respectivelor relații persoanele cu pricina se pare că au apelat, conform celor susținute în rechizitoriu, la Popârțac “pentru a solicita clemența altor polițiști, în special a inculpatului Pui Alexandru Ștefan, pentru a nu se lua măsuri legale în cazul unor încălcări ale normelor rutiere, în mod special, sau pentru a se lua măsuri mai blânde”.

Procurorul mai arată că, în condițiile în care polițiștii aveau în vedere posibilitatea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice, cei trei “au creat o practică în sensul în care dacă inculpatul Popârțac Titu Cornel suna pe coinculpați la momentul la care aceștia completau procese verbale de constatare a contravenției să aibă în vedere că dorește să intervină în favoarea contravenientului în sensul de a se lua o măsură mai blândă sau pentru a nu se lua nicio măsură”. De multe ori, mai subliniază procurorul, discuția dintre Popârțac și coinculpați nu avea nicio legătură cu faptele constatate în trafic, însă s-a tras concluzia că datorită momentului în care s-au purtat discuțiile cu pricina era foarte clar care a fost scopul convorbirilor, că de fapt se viza clemența polițistului care constata contravenția  sau infracțiunea rutieră.

Un astfel de moment s-a petrecut în iulie 2014, pe raza localității Maieru, când a fost oprită în trafic o femeie din comună de către Alexandru Ștefan Pui, din cauză că aceasta nu oprise la trecerea de nivel la calea ferată, deși exista un indicator care obligă asta. După ce a fost oprită de polițistul Pui, femeia și-a sunat o cumnată care era în relații mai apropiate cu Popârțac și care la rândul ei l-a sunat pe polițist explicându-i ce s-a întâmplat, rugându-l totodată pe acesta să îl apeleze pe Pui, “folosind expresia «zi-i să-i deie pace»”. Popârțac se pare că s-a conformat imediat, fiindcă l-a sunat în secunda doi pe Pui, căruia i-a spus telefonic: “Gogule numai ușor las-o nu face prostii”. “No, dă-mi pace Gogule că u fac nimic atunci”, i-a răspuns Pui.

“Inculpatul Popârțac Titu Cornel i-a mai transmis coinculpatului că urmează să-i explice mai târziu «care-i treaba»”, a precizat procurorul Coman în rechizitoriu.

Urmare a telefonului primit de la șeful Popârțac, Pui a consemnat în procesul verbal o altă contravenție pentru femeia care nu oprise la trecerea de cale ferată, și anume faptul că aceasta ar fi condus mașina având plăcuțele numerele de înmatriculare murdare astfel încât nu puteau fi citite, și i-a dat doar un avertisment.

Astfel, procurorul a reținut că prin situația respectivă, cei doi polițiști i-au creat șoferiței din Maieru un avantaj prin neaplicarea punctelor de penalizare corespunzătoare, dar și o vătămare a IPJ Bistrița-Năsăud, afectând obiectivul acestuia de menținere a unui climat de legalitate, denaturând datele statistice ale situației operative.

Tot pe linie rutieră, Popârțac și Pui au mai avut “colaborări” similar, făcându-i pe mulți scăpați de sancțiuni drastice sau chiar de dosare penale.

Despre Popârțac, procurorul mai arată că acesta ar fi intervenit și pe lângă polițiștii din comunele învecinate, însă din lipsă de probe procurorul a dispus clasarea faptelor.

Un alt moment s-a petrecut tot în luna iulie, când Pui a oprit în trafic un autoturism marca Volkswagen, al cărui șofer nu avea asupra sa documentele legale. Drept urmare, polițistul l-a trimis pe om acasă să le aducă și între timp l-a sunat pe Popârțac pe care l-a întrebat cum să procedeze, întrucât constatase că respectiva persoană avea expirată valabilitatea perioadei de înmatriculare provizorie. Între timp, fiindcă avea și permisul suspendat și autorizația de circulație provizorie era expirată de vreo două săptămâni, șoferul vinovat și-a sunat un văr, prieten cu Popârțac. Finalul a fost faptul că, deși polițistul Pui ar fi trebuit să întocmească un dosar penal în respectiva situație, totul s-a rezolvat din telefoane.

Acuzații ce nu au putut fi probate

Dacă la începutul urmăririi penale Popârțac a fost acuzat și de luare de mită și transmitere de informații care nu sunt destinate publicității, în final acestea au căzut fiindcă anchetatorii nu au avut probe suficiente.

Astfel, potrivit datelor prezentate în recizitoiu,Popârţac,i-ar fi furnizat unui consilier local din comuna Maieru, V. U., informaţii confidenţiale cu privire la controalele efectuate în zonă de diferite instituţii ale statului. Astfel, la un moment dat l-arfi informat pe alesul local cu privire la data unui control care urma să fie efectuat de cei de la ITRSV. Pe acelaşi V.U., Popârţac l-a sfătuit cum să facă o substituire de persoană la comiterea unei abateri pe linie de circulaţie. Popârţac, mai arătau procurorii, a închis ochii în mod repetat când bărbatul conducea sub influenţa alcoolului şi îl asigura că-l va proteja dacă va fi oprit de alţi poliţişti.

„S-a mai stabilit că în schimbul ajutorului la munci agricole, băuturi alcoolice şi organizarea unor mese festive, acelaşi agent de poliţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a dat în (…) , (…) şi (…) , informaţii cu privire la existenţa unor patrule de poliţie în zonă, acest lucru pentru a-i înlesni acestuia să comită mai multe furturi de lemn din zona Anieş”, au menţionat anchetatorii.

Informaţii despre anumite controale în trafic, Popârţac i-ar fi oferit şi unui anume L. M., de la care ar fi beneficiat, cu titlul de împrumut, de o armă de vânătoare. Acelaşi lucru l-ar fi făcut Popârţacşi pentru R. I., director de şcoală din Maieru, pe care l-a informat despre patrulele de poliţie existente între localităţile Şanţ şi Maieru. În plus, în cazul în care dascălul ar fi avut probleme cu ocazia vreunui control, Popârţac i-a dat undă verde acestuia să-l contacteze.

De asemenea, şeful de post de la Maieru ar mai fi protejat un transport ilegal de lemne de foc în municipiul Bistriţa, a unui anume L. M.,iar pentru asta l-a însoţit, la solicitarea acestuia, până la destinaţie. În schimb, poliţistul a avut asigurat transportul de la domiciliu până la aeroportul din Târgu-Mureş. Aceluiași bărbat, Popârţac i-a oferit informaţii nedestinate publicităţii cu privire la patrulele de poliţie existente în zonă, pentru ca acesta să conducă un autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Şeful de post din Maieru ar fi divulgat informaţii despre controale care urmau să fie efectuate la comercianţi, de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

De luare de mită a fost acuzat la început și Alexandru Ștefan Pui, care ar fi primit de la o persoană 700 de lei pentru a nu confisca un transport de masă lemnoasă fără documente legale. Acesta a fost acuzat și de delapidare, fiindcă ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc, iar în acesta sens ar fi determinat două vânzătoare să-i împrumute bani proveniți din gestiunea societăților comerciale la care erau angajate, pe care urma să îi restituie ulterior.

Toate acestea, așa cum am precizat mai sus, nu au putut fi probate, astfel că s-au rispit ca un fum și au rămas doar la stadiul de povești.

În ceea ce îl privește pe Florin Pădurariu, fost șef de post de la Feldru, episodul care i-a rămas în picioare, cel cu alesul local din Maieru care se grăbea să ajungă la Parva și a încălcat linia continuă, l-am descris în materialul publicat săptămâna trecută. Restul acuzațiilor aduse lui Pădurariu nu au stat în picioare, astfel că au fost clasate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.