Dosarul Monda-Coman se afla în acest moment pe rolul Curții de Apel Cluj, după ce Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat prima sentință, în luna februarie a acestui an, după mai bine de 6 ani de procese. Atât Alina Monda, cât și Virgil Claudiu Coman au scăpat, la Bistrița, cu pedepse cu suspendare. Atât inculpații din dosar, cât și procurorii au atacat cu apel sentința pronunțată de instanța de fond.

Alina Monda, Virgil Claudiu Coman, Cornelia Baciu, Carmen Lucreţia Cucolaş Iedean şi Olimpia Varga au fost judecați pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, începând cu 8 decembrie 2014, când dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Acuzațiile, pe scurt

Scopul grupului, spun anchetatorii, a fost reprezentat de sustragerea de la plata obligaţiilor faţă de bugetul statului şi însuşirea bunurilor şi sumelor de bani din patrimoniul societăţii.

Metoda principală care a dus la prejudicierea bugetului de stat este una consacrată: utilizarea unor facturi şi chitanţe care reprezintă plata unor servicii niciodată efectuate în fapt, metodă aducătoare de bani prin recuperarea TVA de la stat de către firma „plăteşte” nişte servicii prestate de o altă societate comercială.

Acest circuit se învârte, în majoritate, în jurul unor contracte de lucrări de construcţie pe care Dalmera Construct SRL, firmă deţinută de Alina Monda şi soţul său – Virgil Claudiu Coman, le-a încheiat cu o firmă din Braşov – SC Maurer & Kasper SRL. Mai departe însă, Dalmera Construct a subcontractat lucrările de construcție firmei Asturlemn SRL (firmă manevrată bună vreme de Carmen Lucreția Cucolaş Iedean ), dar asta doar în acte. Astfel că în final, Dalmera Construct SRL şi-a putut însuşi sume ilegale de bani, pretinzând că i-a plătit subcontractorului niște servicii, însă banii nu au ajuns vreodată în conturile sau în mâna acestuia, başca s-a mai recuperat şi TVA-ul.

Capul rețelei era, conform procurorilor, Virgil Claudiu Coman, cel care a pus în mișcare rotițele – Cucolaş-Iedean şi Baciu – să îi facă rost de facturi fiscale şi chitanță, fără să aibă la bază operațiuni reale.

Achitări pentru unele fapte și condamnări mici, majoritatea cu suspendare

După 6 ani și  două luni de procese, Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat sentința.

Astfel, Virgil Claudiu Coman a fost achitat pentru constituire de grup infracțional organizat și spălare de bani, fiindcă aceste fapte s-au prescris, însă a fost condamnat pentru evaziune fiscală, la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi: dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, “urmare a conduitei procesuale a inculpatului, care indică o lipsă de conştientizare a caracterului și urmărilor faptelor, şi reflectă o stare de nedemnitate în exercitarea acestui drept”; totodată lui Coman i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În plus, bărbatul trebuie să presteze 90 de zile în folosul comunității.

Alina Monda a fost achitată pentru infracțiunile de grup infracțional organizat și folosirea cu rea credință de bunul sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, dar a primit și ea o pedeapsă cu suspendare pentru evaziune fiscală, respectiv 3 ani de închisoare, precum și interzicerea dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, Olimpia Varga, contabila firmei deținută de Monda și condusă în fapt de Coman, Dalmera Construct SRL Ocniţa, care potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2009 – august 2010, “a falsificat facturile şi chitanţele SC Asturlemn Srl, SC Lux Latin SRL, SC Flor Metal SRL, şi a înregistrat în contabilitatea societăţii, ştiind că sunt fictive, toate cele 232 de facturi care nu aveau la bază operaţiuni reale, emise de SC Asturlemn SRL Bistriţa, SC Lux Latin SRL Bistriţa, SC Utilaje GP SRL Bîrla, şi SC Flor Metal SRL Moigrad Porolissum, prin care s-a adus un prejudiciu bugetului statului în sumă de 240.985 lei”, a primit o pedeapsă de 2 ani cu suspendare. Totodată, instanța i-a interzis funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de contabil, precum și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Și ea trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității. În cazul acesteia, instanța a ținut cont de faptul că a recunoscut faptele.

Carmen Cucolaș Iedean a primit în schimb o pedeapsă cu executare, aceasta fiind recidivistă, condamnarea fiind de 3 ani și 6 luni (după contopirea pedepselor antyerioare), plus interzicerea dreptului de a mai administra o societate comercială, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Cu executare a primit și Cornelia Baciu, și ea recidivistă, cu multe infracțiuni la activ. Sentința acesteia, după contopirea pedepselor primite în alte dosare, este de 6 ani și 3 luni de închisoare. Totodată, ca și celorlalți mai sus amintiți, i s-au interzis o serie de drepturi.

De asemenea, Coman, Monda, Varga și Cucolaș Idean sunt obligați de instanță să plătească în solidar, către ANAF, 182.173 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală. Totodată, Coman, Monda, Varga și Baciu sunt obligați de instanță să plătească în solidar, tot către ANAF, 58.812,40 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscal.

Motivele pentru care a aplicat tribunalul bistrițean aceste sentințe, vom reveni pe larg într-o ediție viitoare când vă vom prezenta motivarea instanței.

Procesul continuă la Curtea de Apel Cluj

Atât inculpații, cât și Parchetul a atacat cu apel sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Deși până acum au avut loc două termene la Curtea de Apel Cluj, în mai și iunie, și urmează pe 15 septembrie un al treilea termen, doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a depus motivele de apel, în principal procurorii fiind nemulțumiți de pedepsele aplicate, îndreptate spre minim în raport cu infracțiunile comise și în condițiile în care inculpații, în afara Olimpiei Varga, nu și-au recunoscut faptele. Astfel, pentru Coman, Monda, Cucolaș Idean și Baciu, procurorii cer pedepse îndreptate spre maximul prevăzut de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here