Alte aspecte foarte ciudate reies din dosarul în care sunt inculpați și judecați pentru fapte de corupție Ioan Ovidiu Mureșan – fostul inspector șef al IPJ Bistrița-Năsăud, RobertoHasnăș –fostul șef al Poliției Rutier Bistrița-Năsăud și Leon Cloșcă – fostul comandant al Poliției orașului Năsăud. Este vorba despre un dosar instrumentat de procurorul Felix Coman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care sunt inculpați mai mulți polițiști de pe Valea Someșului, în urma perchezițiilor din toamna anului 2015. Culmea, unul dintre polițiști, Florin Pădurariu, acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, a primit clasare pentru una dintre acestea, care însă avea legătură cu o acuzație adusă lui Leon Cloșcă, pe atunci superiorul respectivului.

Așa cum am arătat în mai multe articole publicate de Gazeta de Bistrița, în dosarul în care sunt judecați corupție Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Hasnăș și Leon Cloșcă au apărut multe aspecte ciudate și deocamdată nelămurite cu privire la implicarea, pe lângă SRI, a celor de la DIPI, în ceea ce privește interceptările din dosar. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, recent a mai apărut o surpriză. Un dosar penal care a fost disjuns din cel instrumentat de DNA Cluj, în care au fost anchetați trei polițiști dintre care doi erau șefi de post. Mai precis este vorba despre Cornel Popârțac – șeful postului de Poliție Maieru și subordonatul acestuia Alexandru Ștefan Pui, și șeful Postului de Poliție Feldru – Florin Pădurariu, care au fost anchetați de procurorul Felix Coman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Cel din urmă, Florin Pădurariu, are legătură directă cu una dintre acuzațiile aduse lui Leon Cloșcă. În timp ce Cloșcă este în acest moment judecat și pentru respectiva infracțiune, aceeași faptă a fost clasată pentru Pădurariu de procurorul care a instrumentat dosarul de la Bistrița. Motivul clasării este unul de-a dreptul ilar, procurorul susținând că Pădurariu a comis faptele “sub imperiul constrângerii morale”, spălându-l astfel pe polițist de unul din păcate.Concluzia ar fi că cel care a comis fapta propriu zisă a fost iertat, în timp ce cel care a aruncat o vorbă, este acuzat în continuare.

Motivația procurorului este însă una extrem de străverzie, în condițiile în care în art. 25 Noul Cod Penal (Cap. III – Cauze de neimputabilitate) se arată că: “Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin AMENINȚARE CU PERICOL GRAV pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”.

Drept urmare, nu putem să nu ne întrebăm care a fost PERICOLUL GRAV cu care era amenințat Pădurariu și care nu putea fi înlăturat astfel încât să aibă puterea să i se împotrivească lui Leon Cloșcă când acesta i-ar fi pretins să săvârșească niște fapte de ordin penal. Dovadă stă faptul că Pădurariu a acceptat să comită fapte similare în urma unor presupuse intervenții ale unui egal de-al său, șeful Postului de Poliție Maieru – Cornel Popârțac. Despre relațiile Pădurariu – Popârțac ne vom ocupa însă într-un alt articol, de data aceasta mărginindu-ne doar la faptele imputate în relația Cloșcă – Pădurariu.

Ce spune DNA în rechizitoriu

Astfel, la punctul 49 din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Cluj se arată că pe data de 27 iunie 2014, Leon Cloșcă a făcut o intervenție nelegală asupra unui lucrător de poliție, acesta fiind de fapt șeful Postului de Poliție Feldru, Florin Pădurariu. Potrivit rechizitoriului, Cloșcă ar fi intervenit pentru ca Pădurariu să nu ia măsuri de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației rutiere, comise de un anume Traian Savu, angajat la firma deținută de Dumitru Bîgiu, și care nu ar fi putut prezenta licența de transport al autovehiculului pe care îl conducea și certificatul de înmatriculare al remorcii.

“În 27.06.2014, ora 16:04, Cloșcă Leon Anton a fost contactat de către utilizatorul postului telefonic 0749XXXXXX (… folosit de Bîgiu Dumitru). Interlocutorul s-a exprimat în mod conspirat, spunând «mi-o făcut o pană un băiat din Feldru… și… numa’ să mă duc să-i duc o roată mai târziu un pic».

«Pana» invocată de interlocutor se referea în realitate, la faptul că acesta fusese oprit de către un lucrător de poliție. Cloșcă Leon Anton îl întreabă pe bărbatul respectiv: «Aha! Oare… cine-i mecanicul?… Nu vezi un pic cine-i mecanicul acolo?»

«Mecanicul» este de fapt lucrătorul de poliție care îl oprise pe contravenient. După doar un minut, la ora 16:05, Cloșcă Leon Anton este contactat de același bărbat, care-i comunică numele «mecanicului», fiind vorba de lucrătorul de poliție Pădurariu.

La ora 16:08, Cloșcă Leon Anton apelează postul telefonic 0767XXXXXX discutând și cu polițistul Pădurariu Florin, utilizând același cod de inspirație meteorologică: «Vezi un pic… și cum îi vremea pe acolo?».

Polițistul apelat achiesează la intervenția abuzivă a superiorului său, răspunzând că vremea e «bună», că este «soare», neluând măsurile legale de constatare și sancționare a contravenției”, se arată în rechizitoriul DNA.

Procurorii DNA motivează intervenția lui Cloșcă în favoarea lui Bîgiu, cum că acesta din urmă i-ar fi oferit diferite avantaje materiale șefului Poliției Năsăud, respectiv l-ar fi ajutat cu lucrările de construcții desfășurate la păstrăvăria din Ilva Mică.

“În timp ce martorul (n. r. – Florin Pădurariu) completa rubricile procesului verbal de constatare a contravențiilor, a fost contactat telefonic de către inculpatul Cloșcă Leon Anton, care i-a spus că autovehiculul respectiv are licență de transport.

În acest mod, la solicitarea inculpatului, martorul a fost mai «îngăduitor», referindu-se doar la neprezentarea certificatului remorcii, trecând cu vederea lipsa licenței de transport. Și în ceea ce privește contravenția constatată, lucrătorul de poliție a aplicat doar sancțiunea avertismentului”, arată procurorii DNA în rechizitoriul întocmit în dosarul în care este inculpat Leon Cloșcă.

Pădurariu, constrâns moral? Măi să fie!

Din rechizitoriul întocmit de procurorul Felix Coman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reiese că în privința polițiștilor Pădurariu, Popârțac și Pui ancheta a fost demarată de Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, în februarie 2015, care s-a “sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor fapte de corupție legate de exploatări ilegale de masă lemnoasă, precum și de transportul și valorificarea acesteia, fapte comise de agenți de poliție care asigurau protecția activităților ilegale, însă și a unor fapte comise de agenți de poliție legat de activitatea de constatare a unor infracțiuni și contravenții la regimul circulației pe drumurile publice”.

Se pare însă că din numărul total al polițiștilor vizați, au picat în plasă cei trei amintiți mai sus, plus alți doi – Cezar Piticarişeful Postului de Poliţie Parva și ajutorul acestuia, agentul de poliție Florin Daniel Marolicaru, care nu au fost anchetați în același dosar.

Revenind la trio-ul Popârțac – Pui – Pădurariu, aceștia au fost trimiși în judecată la finele lunii iunie 2017, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Năsăud.

În ceea ce privește faptele comise de Pădurariu în urma presupuselor intervenții făcute de Leon Cloșcă, acesta a fost absolvit de orice vină. Și nu numai el, fiindcă procurorul Coman mai face vorbire și de alți doi polițiști de la Ilva Mică pe lângă care Cloșcă ar fi intervenit în favoarea unei alte persoane.

“În procesul verbal de sesizare din oficiu s-a mai reținut că în data de 27.06.2014, șeful Postului de Poliție Feldru, Pădurariu Florin a acționat în mod abuziv, nesancționând o contravenție la regimul circulației rutiere, comisă de numitul Bîgiu Dumitru (n. r. – de fapt de Traian Savu, angajatul lui Dumitru Bîgiu), în urma intervenției fostului șef al Poliției Năsăud, inspector principal de poliție Cloșcă Leon Anton. Bîgiu Dumitru (n. r. de fapt Traian Savu), aflându-se în trafic, pe raza comunei Feldru, a fost surprins de agentul principal de poliție Pădurariu Florin, efectuând o depășire pe linie continuă.

În același act de sesizare din oficiu s/a mai reținut că în data de 10.07.2014, în jurul orelor 18.00, la solicitarea fostului șef al Poliției oraș Năsăud, agentul șef de poliție Mureșan Alexandru și agentul șef de poliție Avram Adrian (șeful și ajutorul Postului de Poliție Ilva Mică) nu au luat măsuri legale împotriva numitei Dumitrean Mihaela Maria, care a încălcat legislația rutieră.

Pentru aceste fapte s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art.13² din legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen și instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea 78/2000rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. și respectiv abuz în serviciu prev. de art. art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. – 2 infracțiuni și respectiv instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen.”, arată în rechizitoriu procurorul Felix Coman.

Întrucât faptele descrise mai sus au făcut obiectul dosarului instrumentat de DNA, procurorul Coman i-a absolvit de vină atât pe Florin Pădurariu, dar și pe ceilalți doi de la Ilva Mică, Mureșan și Avram.

“Cele descrise mai sus au făcut obiectul dosarului nr. 74/P/2014, al Direcției naționale Anticorupție, Serviciul teritorial Cluj, în care Cloșcă Anton leon a fost trimis în judecată (faptele constituind acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin 1 C.pen. Față de agenții de poliție s/a dispus clasarea cauzei, întrucât s-a constatat că au acționat SUB IMPERIUL CONSTRÂNGERII MORALE.

Pentru aceste fapte nu s-au mai efectuat cercetări în prezenta cauză, pentru că făcuseră deja obiectul cercetărilor în dosarul DNA urmând a se dispune clasarea cauzei”, mai precizează procurorul Coman.

La telefonul lui Popârțac a percutat instant

Legat de constrângerea morală, susținerea procurorului nu prea stă în picioare, fiindcă dacă e să luăm de bun tot ceea ce s-a scris în rechizitoriu, atunci rezultă că pentru polițistul Pădurariu era o practică să achieseze la intervențiile colegilor săi polițiști, nu doar a superiorilor săi. Deci nu putem vorbi despre o constrângere morală, mai ales că textul de lege vorbește că aceasta trebuie să fie exercitată “prin AMENINȚARE CU PERICOL GRAV pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”, ori nu a fost cazul.

Dar iată ce spune procurorul Coman despre intervenția lui Popârțac la Florin Pădurariu, la care acesta din urmă “a achiesat”.

“La data de 18.11.2014, inculpatul Pădurariu Florin, șeful Postului de Poliție Feldru s-a deplasat cu autoturismul de serviciu prin satul Feldru spre ieșirea dinspre Ilva Mică, pentru a verifica dacă nu sunt probleme în trafic, în sensul de a nu se fi produs vreun eveniment rutier în acea parte de comună.

Inculpatul Pădurariu Florin a observat un autoturism care a efectuat o depășire pe linie continuă, pe Drumul Național 17 D, pe un sector în aliniament drept, motiv pentru care a oprit pe rând ambii conducători de autovehicule. Inculpatul Florin Pădurariu le-a adus la cunoștință motivul opririi în trafic și anume depășirea neregulamentară, precum și faptul că va întocmi proces verbal cu privire la constatarea acestei fapte și că va reține în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule conducătorului auto vinovat.

Pentru a nu staționa cu autotractorul cu semiremorcă într-o zonă ce putea pune în pericol siguranța circulației, inculpatul Pădurariu Florin a consemnat pe procesul verbal datele de stare civilă ale martorului Xantos Ionel, iar după ce martorul a semnat procesul verbal, i-a permis acestuia să plece. La acel moment, procesul verbal de constatare a contravenției (…), nu era completat.

Inculpatul Pădurariu Florin l/a întrebat pe martorul Andronesi Ioan unde se grăbește, iar acesta i-a spus că este funcționar la Primăria comunei Maieru și că trebuia să ajungă de urgență în comuna Parva.

În timp ce inculpatul Pădurariu Florin se pregătea să întocmească procesul verbal de constatare a contravenției, martorul Andronesi Ioan s-a apropiat de autoturismul de serviciu al inculpatului și i-a cerut să-l ierte, spunându-i că este cunoscut de mai mulți polițiști, între care l-a indicat și pe inculpatul Popârțac Titu Cornel.

Martorul Andronesi Ioan l-a și apelat pe inculpatul Popârțac Titu Cornel și i-a spus că i-l dă la telefon pe inculpatul Pădurariu Florin, însă acesta a refuzat să vorbească folosind telefonul martorului. În continuarea discuției, martorul Andronesi Ioan i-a relatat telefonic inculpatului Popârțac Titu Cornel că efectuase o depășire neregulamentară, depășind un marcaj pe linie continuă și i-a cerut inculpatului să-l sune pe coinculpatul Pădurariu Florin.

La scurt timp după ce apucase să consemneze antetul procesului verbal de constatare a contravenției, inculpatul Pădurariu Florin a fost apelat de inculpatul Popârțac Titu Cornel, cu care a purtat o discuție care nu a avut legătură cu fapta contravențională constatată ci a fost una generală legată de ședința cu șefii de post la care participaseră. Datorită momentului în care a fost apelat, inculpatul Pădurariu Florin a dedus că a fost sunat în urma apelului martorului Andronesi Ioan, pentru a se convinge că sunt prieteni și pentru ca să-l ierte pe acesta.

Întrucât la momentul opririi lui Andronesi Ioan constatase că unul dintre faruri nu funcționa, becul fazei de întâlnire fiind ars, inculpatul Florin Pădurariu a completat procesul verbal cu privire la această faptă, deși îi spusese martorului Xantos Ionel că va constata comiterea contravenției legate de depășirea neregulamentară.

Inculpatul Pădurariu Florin a susținut că în situația în care nu primea telefonul de la inculpatul Popârțac Titu Cornel ar fi luat măsura reținerii permisului și ar fi constatat contravenția pe care a adus-o la cunoștința martorului asistent cât și lui Andronesi Ioan. (…)

În după amiaza zile de 18.11.2014, orele 17.44, martorul Andronesi Ioan l-a apelat pe inculpatul Popârțac Titu Cornel și drept mulțumire pentru intervenția făcută s-a oferit să-i dea un «vinars». (…)”, arată în rechizitoriu procurorul Coman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.