Dosarul Gazeta şi în planul “Minerva” şi politica pumnului în gura presei. Uneltele poliţiei politice, procurorii Deritei şi Hrudei

Dosarul Gazeta a fost unul de poliţie politică pură, scopul real fiind închiderea publicaţiilor trustului de presă şi condamnarea la închisoare a conducerii acestora. S-a folosit o metodă des uzitată în regimurile dictatoriale, inclusiv în regimul de dinainte de 1989, inventându-se o culpă de drept comun, ca acoperire pentru atingerea scopului real – scoaterea de pe piaţă a Gazetei: constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj prin presă. Implicarea ilegală a serviciilor secrete, în special al SRI, a permis folosirea pe scară largă împotriva redacţiilor Gazeta, a întregii game de mijloace şi procedee specifice acestora, sub pretextul comiterii unor infracţiuni de drept comun.

Ancheta a demarat undeva la începutul anului 2005, în urma unei aşa-zise autosesizări a procurorilor, prin implicarea Secţiilor judeţene ale SRI din judeţele unde apărea Gazeta: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mureş şi Bihor, dar şi a celor de la ”doi şi un sfert”, şi a vizat suspiciuni exercitate de publicaţiile Gazeta asupra unor decizii politice şi nu numai, în vederea obţinerii de avantaje materiale şi economice. Altfel spus, şantaj prin presă şi constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obţinerii de mari sume de bani. Au fost vizate 10 publicaţii Gazeta, iar în mod neadevărat anchetatorii au inventat în vederea justificării încadrării penale, de grup infracţional organizat, termenul de trust. O entitate care nu a existat niciodată, ci doar în mintea torţionarilor de la DIICOT Cluj, procurorii Deriţei şi Hrudei, uneltele folosite de ”sistem” pentru închiderea Gazetei.

Toate publicaţiile Gazeta, vizate fără deosebire

De-a valma, fără nici o logică juridică în cadrul aşa-zisului ”trust”, au fost băgate săptămânalele de investigaţii Gazeta de Cluj, Ziarul de Mureş, Gazeta de Oradea, Gazeta de Maramureş, Gazeta de Bistriţa, Gazeta de Bucureşti, Gazeta de Hunedoara şi cotidianele Bună Ziua Ardeal (regional), Zi de Zi din Mureş şi Ziarul de Sibiu. Ca argument pentru inventarea termenului de trust, deşi se cunoştea faptul că nu a existat nici o formulă juridică care să consacre această formă de organizare, anchetatorii au motivat fapul că toate publicaţiile aveau un format asemănător şi faptul halucinant că toate ”contractele utilizate de către cele 10 publicaţii erau identice sub aspectul conţinutului”. În concepţia echipelor mixte SRI-DIICOT, legarea termenului de ”Trust” venea ca un argument al susţinerii încadrării juridice de ”grup infracţional organizat”. Este necesar de menţionat faptul că în dosarul ”Gazeta” s-a acţionat în baza unui protocol semnat între SRI şi Parchetul General, respectiv DIICOT, din anul 2004, cu referire exactă pe cazuri care priveau siguranţa naţională. A fost acest dosar unul de siguranţă naţională? Evident că nu. A fost unul de poliţie politică, în care pentru suspiciuni inventate de drept comun, au folosite din greu toată gama de mijloace şi procedee din arsenalul serviciilor secrete.

Monitorizaţi ca spionii

Iniţial ancheta a avut un parcurs informativ-operativ derulat de SRI, adică secret şi a constat din recrutarea unor ”sifoane” în redacţiile publicaţiilor, monitorizarea telefoanelor prin mandate de siguranţă naţională, ”terorism”, non-stop aproape doi ani de zile, ale oamenilor din redacţii, câteva zeci de telefoane, dar şi monitorizarea comunicărilor electronice pe internet, folosirea tehnicii operative ambientale pe anumite momente operative, verificarea conturilor la fisc, zeci de echipe de filaj acumulând câteva săptămâni de filaj non-stop, asupra ”ţintelor” vizate. Costurile acestor investigaţii secrete, demne de o cauză mai bună, spionaj sau terorism, sunt uriaşe, undeva către un milion de lei sau dacă nu chiar peste. Ar fi interesant de ştiut suma reală a operaţiunii, care într-un final s-a soldat cu achitarea inculpaţilor. Sigur, cheltuielile au căzut în sarcina statului, de fapt în baza legii răspunderii magistraţilor ar trebui să fie suportate de comanditarii şi executanţii acestei mizerii, care a fost dosarul Gazeta.

Acţiunea împotriva Gazetei, prioritara

Totul s-a făcut pe principiul că poate, poate cade ceva de care să se lege şi să demareze ancheta vizând persoane. Cele spuse de Felix Dzerjinski, creatorul NKVD, poliţia politică a lui Lenin, a fost farul care i-a călăuzit pe procurorii Deriţei şi Hrudei: ”Nu există persoane nevinovate, există doar persoane de care nu ne-am ocupat suficient”. Şi s-au ocupat suficient de mult încât să le găsească ceva, sau dacă nu, pe acelaşi principiu de poliţie politică stalinistă, să le inventeze ceva. Şi au inventat povestea cu grupul infracţional organizat şi şantaj calificat în formă continuată.

Partea informativ-operativă a operaţiunii de demolare a Gazetei derulată de serviciile secrete (care au fost deturnate de la misiunile lor de bază, depistarea de spioni şi terorişti), nu a fost prea interesantă din punctul de vedere al procurorilor. Nimic de încriminat, ca atare s-a trecut la aplicarea unui plan B. Neavând nici un motiv real să înceapă ancheta, comiterea reală a unei infracţiuni sau în limbajul folosit în ”republica procurorilor”, existenţa unor ”suspiciuni rezonabile”, au recurs la un plan absolut halucinant de a-i termina pe cei de la Gazeta: fabricarea de probe false şi folosirea unor aşa-zişi denunţători, majoritatea ei înşişi cu probleme penale grave, care, prin şantaj şi presiuni psihologice, au cedat şi au scris delaţiuni după dictarea anchetatorilor.

Ca poliţişti judiciarişti au fost folosiţi cei de la BCCO Cluj, întrega structură de combatere a crimei organizate de pe raza Curţii de Apel Cluj, respectiv serviciile specializate din cadrul IPJ Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, a BCCO şi SCCO Mureş şi Bihor, iar în spatele acestora direcţiile judeţene de informaţii ale SRI din judeţele menţionate. Toate operaţiunile în curs de la acel moment a celor de la ”crimă organizată” au fost trecute în ”aşteptare” şi toate resursele, într-o concentrare de forţe nemaivăzută, au fost focalizate asupra celor de la Gazeta. Au fost trimise echipe de poliţişti la Tg.Mureş, Cluj, Baia-Mare, Oradea şi Bistriţa şi care au luat la lins la propriu colecţiile publicaţiilor mai sus amintite, de la apariţia primelor ediţii şi au identificat toate materialele de presă având a subiect investigaţii sau dezvăluiri despre diferite persoane şi firme, care vizau presupuse acte de corupţie sau comiterea altor fapte ilegale.

Probe obţinute forţat

Ulterior au fost identificaţi toţi aceşti subiecţi ai materialelor de presă şi mai mult, verificaţi în evidenţele MAI, pentru a vedea dacă au condamnări, dacă sunt inculpaţi în diferite dosare penale sau în curs de judecată. După o analiză a acestora, au fost selecţionate mai multe persoane, verificate în prealabil, să corespundă aşteptărilor, oameni cu un psihic slab, coruptibili şi şantajabili şi s-a trecut la contactarea şi audiera acestora. Întrebările puse acestora au fost ceva de genul, ”aşa-i că ai fost şantajat de…..şi ţi s-au cerut banii?” şi era rostit numele unui responsabil al Gazetei din oraşele menţionate mai sus. Dacă omul răspundea că nu a fost şantajat de nimeni, i se cerea să se gândească mai bine, că poate totuşi a fost şantajat şi dacă nu… Ameninţarea reală care plutea în aer era extrem de vizibilă.

Unele dintre aceste persoane, deşi au fost criticate în diverse materiale de presă, fiind subiectul unor dezvăluiri, au avut curajul şi tăria să spună adevărul, că nu au fost şantajate şi nu li s-au cerut banii de cei de la Gazeta. Alţii cu diferite probleme, unele de ordin penal, nu au rezistat presiunilor făcute şi au acceptat să scrie şi să susţină ceea ce voiau anchetatorii să audă. Toate aceste manevre ale anchetatorilor, sub coordonarea procurorilor Deriţei şi Hrudei, erau complet în afara legii. S-a ajuns la o adevărată farsă, o culme a justiţiei în sens negativ, ei anchetau comiterea unor presupuse acte de şantaj prin presă şi pentru a obţine probe false recurgeau ei înşişi la şantaj în formă continuată pentru a obţine încriminarea celor de la Gazeta.

Într-o ţară normală, cu un stat de drept, nu de drepţi, funcţional, în care procurorii acţionează legal, în situaţia că s-ar fi obţinut informaţii cum că, jurnaliştii de la o anumită publicaţie recurg la şantaj pentru a obţine foloase necuvenite, următorul pas ar fi fost organizarea unui flagrant pentru a obţine proba supremă. Nu s-a organizat nici un flagrant, deoarece nimeni de la Gazeta, jurnalişti de investigaţii, administratori sau patroni nu au încălcat legea în exercitarea profesiei. Dar cum comanda dată consta în închiderea tuturor publicaţiilor Gazeta, iar responsabilii acestora să fie băgaţi cu orice preţ la puşcărie, s-a trecut peste orice deontologie şi etică profesională, s-au fabricat şi falsificat probe, au fost corupţi şi şantajaţi martori pentru ca publicaţiile Gazeta să dispară din peisajul media din România.

Mecanismul diabolic a funcţionat, fiindcă toţi liderii Gazeta au fost arestaţi preventiv, iar alţi jurnalişti au fost cercetaţi în stare de libertate. Au fost distruse destine şi năruite visuri, planuri şi năzuinţe. Pentru cei care au suportat supliciul arestului preventiv de la IPJ CLUj, unul amintind de evul mediu timpuriu sau de lagărele de exterminare naziste, lunile de reţinere nu vor fi uitate niciodată.

A fost nevoie de 11 ani de anchetă şi proces, pentru ca nişte judecători curajoşi şi drepţi să de-a un verdict corect vis-a-vis de auzaţiile aduse: ACHITARE!

A fost de fapt o victorie a libertatăţii presei din România, a dreptului la liberă exprimare.

Evident că la final se impune o întrebare: CINE va răspunde pentru iadul şi calvarul îndurat de cei care au suferit, psihic şi material în acest dosar?

Doru Costin