În urmă cu două săptămâni arătam faptul că un tânăr din comuna Coșbuc, Claudiu Mureșan, a fost trimis în judecată sub acuzația de omor calificat, după ce l-ar fi ucis pe consăteanul său Radu Târnoveanu, paznic la o fabrică de prelucrare a lemnului din aceeași localitate. Procurorul de caz susține că tânărul Claudiu Mureșan ar fi comis crima cu premeditare, deși nu are nicio probă care să indice acest lucru, ci doar simple supoziții, demne de compuneri ale unei persoane care intenționează să scrie romane polițiste, dar de calitate slabă.

Faptul că procurorul de caz Dragoș Nicolescu, căci despre el este vorba, forțează acest caz este suprinzător de-a dreptul în condițiile în care are o experință vastă în domeniul criminalistic. Presupunem că l-a trimis pe acest copil în judecată doar ca să nu recunoască că de fapt este învins de evidențe.

Primul mare semn de întrebare legat de acest caz a apărut după ce Claudiu Mureșan, care după ce a fost arestat preventiv a împlinit 18 ani, a ajuns la Curtea de Apel Cluj, unde a contestat măsura arestării, iar magistrații l-au pus pe liber. Asta din cauză că procurorul nu avea nicio probă la acel moment care să justifice aplicarea acestei măsuri. Cu toate acestea, procurorul Nicolescu l-a pus sub control judiciar pe tânăr, chiar a doua zi după ce instanța clujeană s-a pronunțat. Asta s-a întâmplat în august 2017. Nu mai are rost să spunem că băiatul a contestat și acest control judiciar, iar judecătoarea Berbecariu i-a respins-o.

Una peste alta, timp de doi ani, Claudiu s-a prezentat de două ori pe săptămână în fața polițiștilor pentru a da raportul. Tot timp de doi ani, Nicolescu a căutat probe noi. Nu le-a găsit, dar cu toate acestea l-a mențiunut pe Claudiu sub control judiciar, iar luna trecută l-a trimis în judecată, așa cum am spus sub acuzație de omor calificat cu premeditare.

Tribunalul a fost de acord cu menținerea măsurii

Că l-a trimis în judecată e una, însă procurorul a ținut musai ca tânărul să continue a da raportul de două ori pe săptămână, adică să îi fie menținut controlul judiciar. Culmea, instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a ținut isonul procurorului.

Evident măsura a fost contestată la Curtea de Apel Cluj, care ridică măsura preventivă tânărului din Coșbuc. Iar motivarea deciziei este una extrem de dură și vine ca o palmă pentru instanța bistrițeană, care oarecuma s-a și antepronunțat, considerându-l pe tânăr vinovat deja.

“Inculpatul este acuzat de o infracțiune foarte gravă, proportional cu cea mai ușoară măsură preventive prevăzută de lege, controlul judiciar. Această măsură este necesară, în continuare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată și prevenirea de noi infracțiuni.

Se poate aprecia că un inculpat acuzat de comiterea unei fapte atât de grave poate comite cu ușurință și alte infracțiuni (n. r. – ????!!!), mai ales de o gravitate redusă, dar nici pericolul de influențare a bunului mers al procesului penal nu este de neglijat, în condițiile date, în care cauza se află la debutul procedurii de cameră preliminară, iar inculpatul nu a dat declarații.

Prezentarea cu ritmicitate a inculpatului în fața organelor de poliție reprezintă o garanție a faptului că supravegherea realizată de organele de poliție va duce la realizarea scopului pentru care a fost luată măsura preventivă, iar interdicția de a părăsi țara o garanție că inculpatul nu se va sustrage judecății.

În fine, s-a constatat că în cauză nu s-au învederat împrejurări care conducă la aplicarea dispozițiilor art. 242 alin 1 Cod procedură penală, referitoare la revocarea măsurii preventive în cazul încetării temeiurilor care au determinat-o sa al apariției unor împrejurări noi din care ar rezulta nelegalitatea măsurii”, a arătat printre altele instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Acest ultim pasaj l-am comenta și noi, fiindcă de la bun început procurorul nu a avut temeiuri care să justifice nici cererea de arestare preventivă, nici cea a aplicării, ulterior, a controlul judiciar, iar după doi ani nu a adus nimic nou în plus, iar acest aspect demonstrează că măsura controlului judiciar nu se justifică și este nelegală.

Apărare: măsură nejustificată și chiar abuzivă

În contestația depusă la Curtea de Apel Cluj, apărarea a arătat că măsura aplicată este una nejustificată și chiar abuzivă, în condițiile în care în urmă cu doi ani Curtea de Apel Cluj a arătat că din probele administrate nu a rezultat faptul că tânărul Claudiu Mureșan ar fi comis crima. Ba din contră, dovezile – probele video – indicau faptul că băiatul nu se afla în incinta firmei.

Mai mult decât atât, a mai arătat apărarea, s-a efectuat o expertiză medico-legală care a arătat faptul că așa numitele probe de sânge prelevate din curtea curtea casei unde locuiește tânărul, precum și din curtea societății, nu erau de fapt de origine umană. Sigurul fapt dovedit este faptul că Radu Târnoveanu a murit carbonizat în cuptorul încins, expertiza dovedind că rămășițele găsite de anchetatori îi aparțineau. Asta însă nu dovedește că acolo a avut loc o crimă, spunem noi, ci poate fi vorba și despre o moarte accidentală, ținând cont că paznicul era extrem de beat la acel moment.

Revenind la contestația depusă la Curtea de Apel Cluj, apărarea a mai arătat și faptul că fiind sub control judiciar, tânărul nu își poate găsi un loc de muncă decent, în Bistrița de exemplu, dată fiind distanța destul mare de domiciliul său, în condițiile în care trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la postul de poliție.

CA Cluj: Acuzarea se hazardează. Nu a adus vreun element de noutate

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj care au judecat contestația lui Claudiu Mureșan spun altceva și anume că “Referitor la gravitatea acuzației, reținem că aceasta este prezentată CU UN ANUMIT GRAD DE PROBABILITATE CHIAR DE CĂTRE PROCUROR în actul de acuzare”.

“Astfel, la încadrarea de drept a faptei reținute în sarcina inclupatului prin rechizitoriu se arată să acesta – minor la data comiterii faptei – «în seara de 1 august 2018, în jurul orei 22.37, pe fondul unor neînțelegeri avute cu victima Târnoveanu Radu Marius, paznic la SC Lignum Trend SRL Coșbuc și totodată colegul său de muncă, a agresat victima, lovind-o cel mai probabil cu un obiect dur, provocându-i leziuni grave, determinând căderea pe balustrada transportoare, victima ajungând în cuptorul centralei, dcesul acesteia survenind părin combustie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat (prin cruzimi) (…).

La sosirea organelor de cercetare penalp inculpatul prezenta escoriații la nivelul antebrațului mâinii drepte, iar prin raportul de constatare preliminar întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Bistrița-Năsăud s-a concluzionat că leziunile traumatice sut superficiale și s-au putut produce cel mai probabil prin zgâriere cu și/sau de corp dur cu suprafață rugoasă sau neregulată și pot avea p vechime de 18-24 de ore, raportat la ora examinării, împrejurare explicată de către inculpat, care a arătat că manipularea resturilor de materiale lemnos i-a produs mici leziuni (escoriații) la nivelul antebrațelor.

Chiar dacă aceste aspecte nu ar exclude în totalitate faptul că leziunile traumatice constatate pe corpul inculpatului să fi constituit rezultatul agresiunii de natură fizică care s-ar fi desfășurat între inculpat și victimă, agresiune în cursul căreia victima ar fi încercat să se apere, producând prin zgâriere leziuni inculpatului, în condițiile în care inculpatul era îmbrăcat în pantaloni scurți și tricou, obiecte de îmbrăcăminte predate polițieicu ocazia percheziției domiciliare de către mama inculpatului, observăm că ACUZAREA SE HAZARDEAZĂ ÎN A VORBI DE PRODUCEREA UNOR LEZIUNI GRAVE victimei de către inculpat (în c ondițiile în care stabilirea oricărei leziuni pe corpul victimei a fost imposibilă, decesul survenind prin combustie completă).

Chiar din declarația dată în calitate de martor de către inculpat în cursul urmăririi penale (declarație care cel mai probabil nu va putea fi valorificată în prezenta cauză, și numai prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. 236 din 02.06.2020 a CCR) reiese că cel mult ar fi fost vorba despre o strânsoare sau/și împingere, așadar inserarea în acuzație a lovirii probabile cu un obiect dur apare ca nefiind susținută până în prezent de nicio probă.

Se mai arată în actul de sesizare că în urma efectuării actelor de urmărire penală se poate concluziona cu certitudine faptul că la un moment dat între inculpat și victimă care se aflau pe platforma care ducea la centrala termică a avut loc un incident violent, grav, aspect explicat prin multitudinea locurilor unde au fost găsite urme de sânge sub diferite forme (stropi și mânjituri). (….)

S-a apreciat de către acuzare că inexistența profilelor ADN în probele prelevate și analizate din punct de vedere genetic, nu exclude ca acestea să constituie urme de sânge uman, atâta timp cât au fost fixate cu o substanță care pune în evidență sângele, ulterior existând posibilitatea ca probele supuse analizei să fi fost degradate, însă remarcăm că și în această ipoteză este vorba despre un dubiu, care în final i-ar profita inculpatului.

În rest, nimic din materialul probator administrat NU A ADUS VREUN ELEMENT DE NOUTATE față de starea de fapt, indiciile sau probele care au fost supuse analizei instanței de control judiciar cu ocazia dezbaterii propunerii de arestare preventivă a inculpatului contestator”, arată magistrații Curții de Apel Cluj, în încheierea penală.

Probele video îl disculpă pe tânăr

Totodată aceștia mai menționează și probele video care demonstrează faptul că la momentul decesului lui Târnoveanul, Claudiu Mureșan nu se afla în incinta fabricii.

 – La ora 21:52:23 pe camera nr. 3 apare numitul Târnoveanu Radu Marius (din modalitatea de deplasare putându-se deduce că se află în stare de ebrietate);

  • La ora 22:00:00 pe camera nr. 3 se observă că dinspre centrala termică vine o persoană cu bicicleta, posibil o persoană cu numele Anton, angajată la aceeaşi societate;
  • La ora 22:04:26 pe camera nr. 3 se observă aceeaşi persoană cu numele Anton care iese din hala unde intrase cu bicicleta, se deplasează pe lângă aceasta, iese din raza de acţiune a camerelor de supraveghere şi apoi, pe aceeaşi cameră se observă că se deplasează în locul unde era inculpatul;
  • La ora 22:17:30 pe camera nr. 3 se observă numitul Târnoveanu Radu Marius care iese din centrală, se deplasează prin curtea societăţii, trece pe lângă hala unde se aflau Anton şi inculpatul fără a interfera cu aceştia şi merge înspre calea ferată;
  • La ora 22:20:46 pe camera nr. 2 se observă că numitul Anton pleacă cu bicicleta din curtea societăţii, inculpatul ia un motostivuitor situat într-o hală aflată lângă poarta de acces în curtea societăţii, merge cu acesta la hala unde a lucrat, scoate cu motostivuitorul nişte leţuri din hală apoi duce motostivuitorul,  îl parchează lângă calea ferată şi merge pe jos, în direcţia în care a mers şi numitul Târnoveanu Radu Marius, respectiv înspre calea ferată, direcţie pe care este situată şi locuinţa inculpatului;
  • La ora 22:27:40 pe camera nr. 4 se observă în prima fază cum Târnoveanu Radu Marius vine înspre curtea societăţii comerciale, dinspre calea ferată, printr-un culoar dintre clădirea administrativă şi o hală, apoi intră în raza de acţiune a camerei nr. 3 şi se observă cum se deplasează până la centrala termică singur, putându-se observa cum urcă scările de acces spre rampa de la camera tehnică;
  • La ora 22:47:13 pe camera nr. 2 se poate observa că inculpatul vine dinspre calea ferată, din direcţia unde se deplasase anterior, se duce la motostivuitor, îl porneşte, se deplasează cu acesta şi îl parchează de unde l-a scos prima oară, aspecte observate şi pe camera nr. 1, iar în continuare inculpatul dispare din raza de acţiune a camerei nr. 1 şi apare pe camera nr. 4 mergând pe lângă clădirea administrativă înspre calea ferată;
  • La ora 22:55:10 pe camera nr. 4 apare inculpatul venind dinspre calea ferată pe lângă clădirea administrativă apoi intră în raza de acţiune a camerei nr. 3, se observă că merge la leţurile pe care le-a scos cu motostivuitorul, face poză acestor leţuri cu telefonul mobil, se deplasează în interiorul halei unde lucrase şi de acolo traversează curtea societăţii comerciale şi merge spre hala tip şofran;
  • La ora 22:59 pe camera nr. 3 se observă că vin agitaţi aparţinătorii numitului Târnoveanu Radu Marius, iar inculpatul iese din hala în întâmpinarea acestora”.

Deci potrivit înregistrărilor video de pe camerele de supraveghere, Radu Târnoveanu a apărut ultima dată pe acestea la ora 22:27:40, în timp ce Claudiu Mureşan era plecat acasă, ora de ieşire fiind 22:20:46, deci cu circa 7 minute mai repede, tânărul întorcându-se la ora 22:47:13, adică după 27 de minute. În acest interval, Târnoveanu se pare că a purtat și discuția telefonică cu fiica sa, în urma căreia femeia și alți membri din familie au venit val vârtej la fabrică, neliniștiți că ceva rău s-a întâmplat.

Mai mult decât atât, la ora 22:27:40, Radu Târnoveanu este surprins de camera de supraveghere urcând scările de acces spre rampa de la camera tehnică, de unde nu a mai fost văzut coborând. Și nici Claudiu nu a fost surpins urcând.

Palme” pentru procuror

Magistrații Curții mai menționează faptul că declarația soției lui Târnoveanu este esențială, “pe de o parte, pentru că oferă ora la care s-ar fi putut produce decesul n umitului Târnoveanu Radu Marius, iar pe de altă parte, pentru că exclude ORICE CONFLICT VERBAL ȘI FIZIC pe care Târnoveanu Radu Marius l-ar fi avut cu o terță persoană, înainte de a cădea pe banda ce conduce spre camera de ardere a deșeurilor din material lemnos”.

„Or, la ora 22:32 inculpatul era plecat la locuința sa pentru a lua masa, împrejurare ce rezultă din declarația inculpatului dată în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din din procesul verbal de redare a imaginilor suprinse pe camerele de supraveghere care îl plasează pe inculpat la ora 22:20:46 în timp ce ăarchează motostivuitorul lângă calea ferată și se deplasează înspre locuința sa, de unde se întoarce și intră în raza de acțiune a camerei de supraveghere la ora 22:47:13, în timp ce numitul Târnoveanu Radu Marius se deplasează spre centrala termică la ora 22:27:40”, mai subliniază magistrații clujeni.

Aceștia nu trec cu vederea nici faptul că Târnoveanu era un consumator notiriu de alcool și chiar în seara cu pricina era băut.

“Pe de altă parte, numitul Târnoveanu Radu Marius obișnuia să consume băuturi alcoolice, împrejurare confirmată de către soția acestuia, și a consumat băuturi alcoolice în seara zilei de 1 august 2018 împreună cu numitul Chifor Vasile, fiind văzut și de către inculpat. Totodată s-a stabilit că numitul Târnoveanu Radu Marius obișnuia să stea pe rampă sau în apripierea rampei de lângă banda care duce deșeurile din material lemnos spre camera de ardere, și nici nu exista nici un dispozitiv de protecție înspre rampă și bandă (…)”, mai precizează instanța în încheierea penală.

Ceea ce urmează, e de-a dreptul o palmă atât pentru procuror, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară de la tribunalul bistrițean care a admis prelungirea măsurii controlului judiciar.

“Așadar apreciem că, și la acest moment, TEORIA oferită de către organele de urmărire penală cu privire la modul în care ar fi decedat numitul Târnoveanu Radu Marius, respectiv că ar fi fost împins de către inculpat pe banda care conduce deșeurile din material lemnos spre camera de ardere, în urma unui conflict fizic și ar fi fost abandonat acolo de către inculpat, NU PARE A SE BAZA PE PROBE LEGAL ADMINISTRATE, CI CEL MULT ȘI ÎN MARE MĂSURĂ PE SUPOZIȚII, CARE POT CONSTITUI ÎN CEL MAI BUN CAZ SIMPLE INDICII”, a subliniat Curtea, care a decis să îi ridice tânărului măsura controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.