Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a postat un mesaj în mediul online în care l-a felicitat pe Papa Leon al XIV-lea. Este primul american care ajunge papă.

„Felicitări cardinalului Robert Francis Prevost, care tocmai a fost numit Papă. Este o atât de onoare să realizez că el este primul Papă american. Ce emoție și ce mare onoare pentru țara noastră. Aștept cu nerăbdare să-l cunosc pe Papa Leon al XIV-lea. Va fi un moment foarte semnificativ!”, este mesajul postat de președintele SUA

Trump a fost prezent, astăzi, la un eveniment organizat la Casa Albă, la scurt timp după ce fumul alb a început să iasă de pe coșul Vaticanului.

„Am văzut fumul, dar nu l-am văzut pe papă”, le-a spus inițial Trump reporterilor în Sala de Est a Casei Albe, potrivit CNN.

Americanul Robert Francis Prevost, ales Papa Leon al XIV-lea

Cardinalul american Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales al 267-lea Papă al Bisericii Catolice, primul american ales Papă în Istorie. Succesorul lui Francisc I şi-a ales numele de Leon al XIV-lea.

Arhiepiscopul american Robert Francis Prevost este un prelat discret, aproape timid. El a avut o viaţă de misionar îndrăzneaţă, mai întâi ca preot în Peru, în străvechile teritorii incaşe, iar apoi a fost episcop în această ţară din America de Sud, care cuprinde o parte din pădurea amzoniană, de dotă ori mai mare decât Franţa.

El este considerat o figură de excepţie, în contextul în care în episcopatul latino-american cetăţenii Statelor Unite sunt foarte rari.

Papa Francisc l-a chemat la Roma în 2023, pentru a-l pune la conducerea puternicului Dicaster însărcinat cu selectarea episcopilor lumii, într-o perspectivă misionară mai apropiată de cei săraci. A devenit cardinal în acel an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.