Transformarea Doiniţei Maria Moldovan din victimă în proxenetă şefă nu este un caz singular în lumea interlopă locală. Mulţi interlopi celebri ai Bistriţei au ”ucenicit” la începuturile carierei în calitate de victime, ulterior specializându-se şi făcându-şi un nume în lumea mare a ”afacerilor” specifice fenomenului crimei organizate.

 

Calvarul şi supliciul îndurat de Doiniţa Maria Moldovan în Italia, procesul în care a fost implicată în calitate de parte vătămată, judecat la Tribunalul Tg.Mureş şi ulterior la Curtea de Apel, arătau faptul că lecţia dură primită de la viaţă o vor ajuta să se protejeze de asemenea încercări şi să ducă o existenţă normală. Se pare că totuşi urmele experienţei trăite în Italia au fost mai puternice şi au lăsat brazde adânci în conştiinţa acesteia, decizând că singura cale de urmat este implicarea în traficul de persoane, în partea agravantă a comiterii acestei infracţiuni, exploatarea sexuală a unor minore. Tot cea ce a trăit în calitate de victimă, umilită, sechestrată şi bătută, lipsită de mâncare şi apă, exploatată sexual, a pus în aplicare la Bistriţa din postura de şefă a unui grup infracţional specializat în trafic de minori.


Afla mai multe detalii cumparand editia tiparita a Gazetei de Bistriţa.

Doru Costin

1 COMENTARIU

  1. Oare ptr functia ” la bo.ti.sor ” … se da tzadula de calificare… sau ba (???!!!) , ca ” toate astea … ” se califica „la locul de munca ” … sub directa indrumare, calificare si perfectionare a… ” matroanelor ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.