Este binecunoscut faptul că multinaționalele care aleg să-și dezvolte afacerile pe teritoriul țării noastre iau această decizie pe baza unor calcule economice extrem de riguroase și cu un scop precis: profitul. Ceea ce este  firesc și legal într-o economie de piață. Dar poate fi imoral, dacă România va permite ca profitul acestor multinaționale să provină în procent covârșitor din păstrarea salariilor angajaților lor la nivelul salariului minim pe economie obligatoriu în țara noastră.

Deputatul Doina Pană, candidat PSD pentru Parlamentul European, impreună cu intreaga echipă PSD, și-a propus să susțină în viitorul său mandat în legislativul UE adoptarea unui set de norme prin care să se instituie o practică unitară la nivelul tuturor statelor membre privind drepturile salariale ale angajaților din companiile multinaționale. Candidatul bistrițean la Parlamentul European consideră că a venit momentul ca angajații multinaționalelor de pe teritoriul României și al celorlalte țări din Europa de Est care au aderat la UE să se bucure de drepturi egale cu omologii lor din Vest.

”Pentru muncă egală prestată, românii și ceilalți estici care muncesc în multinaționale trebuie să beneficieze de salariu minim egal cu colegii lor din Occident. Nu este firesc ca multinaționalele să își îngroașe conturile strict pe munca incorect plătită a angajaților lor din Europa de Est”, spune Doina Pană.

Hotărâtă să militeze pentru introducerea unui salariu minim unitar la nivelul Uniunii Europene pentru companiile multinaționale, Doina Pană consideră că astfel se va diminua substanțial exodul românilor spre Occident, întrucât românii vor putea munci în țara lor pe aceeași bani ca în țările vestice, fără să mai fie nevoiți să ia drumul străinătății pentru un trai mai bun.

(PE) MATERIAL ELECTORAL PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

2 COMENTARII

  1. fa doino… de aia vin multinationalele…. ca e mai moka… altfel stateau dracu la ele in tara… doar voi parlamentarii aveti salarii mai mari decat oriunde..

  2. Tanti Pana, ca de obicei nu pricepe cum merge treaba… Adica firmele straine care deruleaza activitati intr-o anumita tara sunt obligate sa respecte legislatia in domeniu din tara in cauza. Daca in Romania salarul minim este atata cat este, nimeni nu-i poate forta sa plateasca echivalentul salarului din Germania sau alta tara din Vest. Altfel de ce credeti ca ar mai veni la noi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.