Doi bărbați din Parva și-au pierdut vineri viața, în timp ce tăiau ilegal lemne într-o pădure din Muntii Rodnei, pe Izvorul Ursului, după ce au fost loviți de un copac. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și tăiere ilegală de arbori.

Echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor, dar și ale SAJ Bistrița-Năsăud au intervenit într-o zonă greu accesibilă de pe raza comunei Parva, numită Izvorul Ursului din Munții Rodnei, unde două persoane au fost accidentate de un copac. 

Accesul echipajelor medicale a fost îngreunat foarte tare din cauza terenului accidentat, acesta fiind posibil doar cu mijloace 4×4. În sprijin a fost alocat șoi un echipaj din cadrul Salvamont Bistrița-Năsăud. 

„Echipajele medicale au găsit la locul indicat două victime, bărbați în vârstă de aproximativ 46 respectiv 66 de ani.  Din nefericire acestea prezentau leziuni incompatibile cu viața”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud pentru a cerceta împrejurările în care s-a petrecut evenimentul tragic. Oamenii legii au constatat că cei doi bărbați erau la furat de lemne. 

„La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați de 46, respectiv 65 de ani, ambii din Parva, în timp ce tăiau material lemnos, fără drept, au fost surprinși și răniți de un arbore. 

În urma invervenției echipajelor medicale, a fost constatat decesul celor două persoane, cadavrele acestora fiind ulterior transportate la spital în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și tăiere ilegală de arbori, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii faptelor”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

foto: Salvamont BN


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.