Doi bărbați din Bistrița au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii DIICOT au descoperit noi infracțiuni comise de aceștia. În decembrie, cei doi au ajuns după gratii , alături de un bărbat din Mehedinți și un altul din Hunedoara, într-un dosar complex de furturi din locuință, trafic de droguri, fals și uz de fals. În luna martie, procurorii au mai adăugat acuzații de constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat, infracțiuni la regimurile substanțelor stupefiante, rutier și al armelor și munițiilor, iar acum bistrițenii, care oricum se află după gratii încă din luna decembrie, sunt acuzați de alte fapte, de trafic de droguri, deținere de droguri, trafic de persoane, și act sexual cu un minor. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în continuarea cercetărilor demarate în cadrul dosarului penal instrumentat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud, în baza delegării procurorului din cadrul DIICOT-BT Bistrița-Năsăud, a fost dispusă luarea măsurii reținerii față de două persoane, de 48 de ani și 29 de ani, din Bistrița cu privire la infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane și act sexual cu un minor.

Astfel, în perioada 2020-noiembrie 2021, bărbatul de 48 de ani, cu două ocazii diferite, ar fi introdus pe teritoriul României pastile de ecstasy, pe care, împreună cu bărbatul de 29 de ani, le-ar fi comercializat sau pus la dispoziția unor persoane din județul Bistrița-Năsăud sau le-ar fi deținut pentru consum propriu și ar fi efectuat mai multe operațiuni ilegale cu substanța pshihoactivă.

Totodată, cei doi bărbați ar fi găzduit într-un imobil din municipiul Bistrița o tânără, de 21 de ani din localitate, care ar fi fost recrutată și exploatată de bărbatul de 29 de ani, în scopul obținerii unor sume de bani prin practicarea prostituției.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 48 de ani, în perioadele mai-iunie 2021 și septembrie-octombrie 2021, ar mai fi întreținut raporturi sexuale cu două minore, cu vârstele de 14 și respectiv 15 ani, cărora le-ar fi oferit substanțe psihoactive pentru a le obține consimțământul.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.-B.T. Bistrița-Năsăud, pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, cei doi bărbați aflându-se în stare de arest preventiv cu privire la alte infracțiuni constatate în urma activităților desfășurate la data de 17 decembrie 2021.

CITEȘTE ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.