Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Maramureș, sprijiniți de colegii lor din Cluj, precum și de procurori, au reușit să prindă în flagrant doi frați, în timp ce aceștia încercau să vândă unei persoane 4.441 pastile ecstasy, inscripționate cu logo-ul „Armany”. Suma oferită contra drogurilor era de aproape 30.000 euro. Cei doi au fost condamnați, iar ulterior au intentat proces la CEDO împotriva României, unde au invocat faptul că nu au avut parte de un proces corect. Pe lângă condițiile de detenție, aceștia spun că nu au avut acces la propriul dosar, iar interceptările au fost distruse. În plus, aceștia spun că dacă agentul sub acoperire nu și-a manifestat insistența de a cumpăra droguri, nu ar fi cumpărat și vândut mai departe drogurile.

Text:

În vara anului 2004, Ciprian Vlăduț Pop a fost contactat cu diferite ocazii de către un poliţist sub acoperire care dorea să cumpere de la acesta pastile de ecstasy, aduse ilegal din Olanda. Drogurile erau vândute în Baia Mare și Cluj-Napoca. Vlăduț Pop i-a vândut pastile agentului sub acoperire, în două rânduri. După aceste tranzacţii, agentul i-a mai cerut droguri, astfel încât acesta a mai adus un lot din Olanda.

După ce a fost stabilită noua tranzacţie, Vlăduț Pop şi-a informat fratele – Florin Ioan Pop – că trebuia să aducă droguri în ţară, precum şi despre înţelegerea existentă. După ce l-a refuzat şi s-a certat în această privinţă, Florin Pop a căzut de acord să-l ajute, în scopul de a evita o eventuală răzbunare a vânzătorului olandez asupra familiei. Acesta a transportat drogurile într-un loc prestabilit, în timp ce Vlăduț Pop negocia condiţiile tranzacţiei cu agentul sub acoperire.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorul de caz, Florin Pop a observat câţiva agenţi de poliţie deplasându-se cu un taxi spre locul în care se afla. Acesta a aruncat geanta cu droguri în nişte tufe, telefonându-şi apoi fratele ca să-l atenţioneze. Vlăduț Pop i-a spus agentului sub acoperire că tranzacţia era anulată.

Comisarul șef din acea perioadă, Ioan Isac, seful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Maramureș, Ioan Isac, a declarat că aceasta e una din cele mai mari capturi de droguri din România în 2004.

Agenţii de poliţie i-au reţinut pe cei doi şi au recuperat geanta cu pastilele de ecstasy. Aceștia au fost conduşi la secţie pentru cercetările ulterioare. În timpul etapei preliminare a cercetării, Tribunalul Cluj a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale fraților Pop. Aceştia au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, în primă instanţă, la 7 ani şi 6 luni, respectiv 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Interceptări distruse

În apel, inculpații au invocat încălcarea principiului egalităţii armelor, prin faptul că pastilele de ecstasy au fost analizate în cadrul unor laboratoare ale poliţiei şi nu de către un expert independent. De asemenea, ei şi-au reînnoit solicitarea de a le fi oferite spre studiere transcrierile tuturor conversaţiilor telefonice interceptate, plângându-se că nu au putut avea acces la acestea, întrucât interceptările rămase au fost distruse.

Curtea de Apel a menţinut în mare parte concluziile primei instanţe, iar recursul acestora a fost respins printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În penitenciarele în care a fost deţinut, Vlăduț Pop, nefumător, a fost nevoit să-şi împartă celula cu deţinuţi fumători. Soluţionând plângerea sa de a fi deţinut în fum de ţigară, în celule supra-aglomerate, judecătorul delegat a statuat că nu era de obligaţia autorităţilor să-l plaseze într-o celulă de nefumători sau să-i asigure un spaţiu suficient, de vreme ce nu exista niciun temei legal.

Florin Pop a fost lovit de către un gardian al penitenciarului, procurorul refuzând apoi să efectueze vreo anchetă în această privinţă. Acesta a fost ţinut legat cu cătuşe de patul său din celulă, timp de o lună. Ulterior, acesta a declarat greva foamei şi a încercat să se sinucidă de mai multe ori, în detenţie fiind.

Lista de la CEDO

  1. Florin Pop reclamant s-a plâns în legătură cu condiţiile detenţiei sale, în diferitele centre de detenţie în care a fost închis.
  2. De asemenea, fără a invoca vreun articol din Convenţie, cei doi frați se plâng de faptul că dacă nu şi-ar fi manifestat insistenţa agentul de poliţie sub acoperire, Vlăduț Pop nu ar fi cumpărat şi vândut mai departe drogurile, iar Florin Pop nu ar fi fost constrâns să-l ajute pe fratele său.
  3. Florin Pop s-a plâns și de faptul că instanţa de apel i-a îngrădit accesul la propriul dosar.
  4. Ambii reclamanţi se plâng în temeiul art. 6 § 3 (d) din Convenţie, dat fiind faptul că nu s-a dat curs cererii lor de a se întocmi o expertiză a drogurilor de către un expert independent. Aceştia au menţionat că atât timp cât laboratoarele se aflau în subordinea Poliţiei –  parte interesată în acest caz, principiul egalităţii armelor era încălcat.
  5. De asemenea, reclamanţii consideră că a existat o ingerinţă în dreptul lor la apărare, de vreme ce instanţele au exclus din dosar majoritatea CD-urilor conţinând înregistrările convorbirilor lor telefonice, fără a-i asculta întâi şi fără a le permite avocatului lor să aprecieze utilitatea acestor înregistrări pentru apărarea din proces.
  6. Florin Pop menţionează că a descoperit o înregistrare a unei convorbiri dintre fratele său şi agentul de poliţie sub acoperire care ar fi probat faptul că nu era implicat în traficul de droguri.

Ce daune au cerut traficanții

Vlăduț Pop a solicitat 210.000 de euro pentru daune morale, iar Florin Pop a pretins 2.100.000 euro cu titlu de daune morale.

Guvernul a susținut că cererile reclamanților erau speculative, excesive și nu erau dovedite. Aceștia au considerat că, în cazul în care Curtea constată o încălcare a articolului 3, recunoașterea ca atare ar putea constitui o satisfacție justă suficientă. În plus, au invitat Curtea, în cazul în care ar trebui să decidă să acorde o despăgubire pentru presupusa încălcare a articolului 6 din Convenție, pentru a nu se îndepărta de hotărârile sale anterioare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea atât a articolului 3 din Convenție, cât și a articolului 6 din Convenție. Hotărârea a fost luată cu unanimitate. Curtea a acordat, pentru daune morale, 2.400 euro lui Vlăduț Pop și 9.750 euro lui Florin Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.