Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează, începând de luni, o acţiune de investigaţii arheologice pentru descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Toader şi Avisalon Şuşman, ucişi de Securitate în 2 februarie 1958.

 

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al IICCMER acţiunea se va desfăşura în satul Tranişu, comuna Poieni, jud. Cluj. Cercetările din teren vor fi efectuate de o echipă de arheologi şi istorici de la IICCMER: Gheorghe Petrov (coordonator), Marius Oprea, Cosmin Budeancă, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza.

Acţiunea va beneficia de sprijinul Primăriei comunei Poieni, ca şi a lui Dan şi Ghiţă Iancu (Raginoasa SRL, Huedin). Toader şi Avisalon Şuşman s-au născut în satul Răchiţele, jud. Cluj, fiind doi dintre cei cinci copii pe care i-au avut împreună Teodor şi Ecaterina Şuşman. Conform actelor de stare civilă, Toader s-a născut în 1 octombrie 1923, iar Avisalon în 27 aprilie 1928. Familia Şuşman a fost una dintre cele mai înstărite din zona Huedinului.

Până în 1945, Teodor Şuşman deţinuse funcţia de primar al comunei Răchiţele. Îl regăsim în această postură în timpul guvernărilor liberale (1922-1928, 1930-1934) şi apoi în toată perioada războiului (1939-1945).

Primele represalii din partea autorităţilor comuniste au constat în înlăturarea sa din funcţia de primar, în 1945, pentru ca apoi să urmeze alte abuzuri de care nu au fost străini şi câţiva consăteni care, din oportunism şi dorinţă de parvenire, au devenit instrumente ale noului regim politic.

 

Prinşi în sură şi incendiaţi

În august 1948, Securitatea a încercat să îl aresteze împreună cu câţiva apropiaţi, însă mulţi dintre cei vizaţi au reuşit să fugă şi să se ascundă.

De atunci se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenţă anticomunistă, condus de Teodor Şuşman, care în anii următori a activat în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni. Grupul a fost alcătuit din mai multe persoane, între care şi trei dintre copiii lui, Traian (arestat în 16 decembrie 1948), Toader şi Avisalon.

Teodor Şuşman senior a fost ucis de Securitate în 15 decembrie 1951, iar ultimii rezistenţi din cadrul grupului au fost cei doi fii ai săi, Toader şi Avisalon, ucişi la 2 februarie 1958, care au fost îngropaţi într-o groapă comună, săpată de către soldaţi într-o pădurice aflată în apropiere.

Nicio autoritate a administraţiei locale nu a eliberat până în prezent certificate de deces, cei doi fiind consideraţi din punct de vedere legal ca persoane dispărute, însă în viaţă.

În cazul în care mormântul va fi descoperit, IICCMER va sesiza Parchetul Militar.

Investigaţiile privitoare la descoperirea locului unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale fraţilor Şuşman au început încă din vara anului 2010, iar primele săpături arheologice pentru căutarea mormântului comun au avut loc în iulie 2011.

Investigaţiile au fost reluate în 2013 şi au constat în identificarea şi verificarea mai multor persoane în vârstă originare din Tranişu sau din alte sate, care mai puteau oferi informaţii despre localizarea mormântului, unele din acestea fiind însoţite în teren pe locurile unde s-au desfăşurat evenimentele. În urma acestui demers, pe baza noilor mărturii, nu lipsite însă de incertitudini, s-a stabilit o nouă presupusă locaţie a mormântului, care va fi verificată arheologic în cursul acţiunii anunţate.

2 3 4 5 6 7 8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.