Senatorul Dorin Dobra, a precizat într-un comunicat că „Iohannis a dovedit că respectă o agendă serioasă” şi totodată acesta îşi asumă două responsabilități, obligația de a pune capăt „războiului româno-român” şi necesitatea creării „unei Românii competente și competitive”.

„Trecem printr-o perioadă cel puțin interesantă, în care agenda prezidențialelor e făcută de oricine altcineva decât de cei îndreptățiți să o facă. În ultima lună ar părea că serviciile secrete se ocupă de lucrul acesta, fapt ce nu e în folosul cetățenilor nicidecum deoarece ei nu ar avea nimic de câștigat de aici. Că devoalăm sau nu pe cineva, sau, mai rău, să lansăm piste false sau nu, sunt toate direcții ce nu servesc cetățeanului și nu merită să fie teme de agendă electorală.
În tot acest context Klaus Iohannis a dovedit că respectă o agendă serioasă și și-a lansat luni, 29 septembrie, programul prezidențiabil ”România lucrului bine făcut”. Ca orice lucru bine făcut, în programul candidatului Klaus Iohannis se vorbește de corectitudine, respect, seriozitate, eficiență, promisiuni onorate.
Prin programul prezentat luni, 29 septembrie, la Palatul Parlamentului, Klaus Iohannis își asumă două responsabilități, prima legată de obligația de a pune capăt ”războiului româno-român”, iar a doua privește necesitatea creării ”unei Românii competente și competitive”.
Propunându-și să fie un președinte echilibrat, mediator și integrator dar ferm, candidatul Klaus Iohannis propune întregii societăți românești unsprezece teme majore de dezbatere și consens național. Respectându-și profesia, candidatul ACL Klaus Iohannis începe lista dezbaterilor naționale cu educația ”ca resursă de performanță a României ”. Continuând asumarea personală a marilor obiective pe care ”România lucrului bine făcut” trebuie să le urmărească, candidatul ACL Klaus Iohannis anunță: ” Premisa fundamentală de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea că o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bună decât sistemul de educație. O societate, o națiune poate fi performantă sau neperformantă în funcție de sistemul său de educație, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei națiuni ”, a precizat Senatorul Dorin Dobra, într-un comunicat remis redacţiei.

1 COMENTARIU

  1. se zvoneste ca si alti pooliticieni de la PNL si PDL care detin functii de conducere(directori,sefi servicii,sefi birouri,alti sefi si sefuleti) in/la deconcentratele din judet,primarii,scoli,spitale,i nstitutii subordonate ministerelor nu vor sa ramana cu “dintii la gard” dupa ce au ros ciolanul ani de zile in guvernarile anterioare, cand partidele lor erau la putere si i-a “uns” in functii pe baza unor simulacre de concursuri. PSD-istii mai asteapta o tura…doua…trei,acum sunt preocupati de campania electorala,sunt preocupati de victoria candidatului lor,nu de banalele locuri de munca pentru ei si membrii familiilor lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.