Aproximativ 100 dintre mame din judeţ, care beneficiază deja de indemnizaţia de creştere a copilului, au depus actele Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială Bistriţa-Năsăud (DMIS BN), pentru a primi 85% din media veniturilor din anul de dinaintea naşterii.

 
La nivel naţional doar 4% dintre părinţii care beneficiază de această indemnizaţie de creştere a copilului au depus actele necesare.
Peste 12.500 de persoane au depus solicitări de recalculare sau de stabilire a dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului la agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale până în prezent, potrivit datelor statistice raportate la Ministerul Muncii. Din totalul de cereri, 5.900 au cerut să li se recalculeze acest drept în condiţiile în care, potrivit legii, media veniturilor obţinute în ultimul an dinaintea naşterii copilului este mai mare de 600 de lei. Restul de 6.600 sunt cereri ale celor cărora li s-au născut copiii recent, după apariţia ordonanţei.

Sistemul informatic, vinovatul principal

Autorităţile menţionează că, până la finalizarea procesului de recalculare a dosarelor de indemnizaţie, părinţii vor primi în continuare, lunar, 600 de lei, urmând ca după stabilirea noii sume să primească inclusiv sumele restante din ianuarie 2009.

Dacă deja a fost demarat procesul de înregistrare a cererilor pentru indemnizaţia de creştere a copilului şi, de asemenea recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit legii, nu se ştie însă când vor fi puse în plată. Acest aspect neplăcut se datorează sistemului informatic, care nu este încă bine pus la punct pentru a putea prelucra automat datele.
Astfel, deocamadată nimeni nu le poate garanta mămicilor o dată sigură la care îşi vor primi diferenţele de bani.

Acte necesare

Femeile care se află deja în concediu de creştere a copilului şi sunt avantajate de noua Lege a indemnizaţiilor pentru mame trebuie să meargă la sediul Agenţiei de Prestaţii Sociale din judeţul în care locuiesc. Acestea trebuie să aibă la dosar o copie după cartea de identitate, o cerere „de mână“ în care să precizeze că optează pentru 85% din venituri şi adeverinţă de venit de la locul de muncă, din care să reiasă veniturile nete în ultimele 12 luni de dinainte de a naşte.

Dacă mămica realizează şi alte venituri în afară de salariu, mai are nevoie de o adeverinţă avizată de Fisc, prin care să dovedească natura veniturilor respective şi faptul că acestea au fost impozitate.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.