Procurorii DNA dau lovitura și au reușit trimiterea în judecată a unui șef de politice, sub control judiciar.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a  inculpatului

CÎMPEANU CORNEL, la data faptelor comisar șef în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2011, inculpatul Câmpeanu Cornel,  în calitate de ofițer de poliție cu atribuţii pe linia cercetării penale, cu știință, a readministrat probatoriul existent într-un dosar pe care-l instrumenta, în direcția propunerii unei soluţii favorabile față de o persoană învinuită pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Concret, inculpatul a dirijat în mod voit declarațiile părții vătămate și ale martorilor, în scopul disculpării persoanei față de care se efectuau cercetări.  Demersurile sale a fost finalizate prin întocmirea unui referat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, trimis spre avizare conducerii Poliției Municipiului Brăila, în vederea înaintării către unitatea de parchet corespunzătoare.

Prin această conduită ofițerul de poliție a procurat persoanei respective un folos necuvenit, constând în pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată, cu consecința atingerii grave a interesului general de înfăptuire a justiției și, implicit, a intereselor legitime ale Poliției Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.