DNA i-a dedicat lui Ioan Rus culoarul pentru Primarie

Botezan l-a arestat pe Apostu in 24 de ore

Un dosar creat in 24 de ore prin care Directia Nationala Anticoruptie(DNA) Serviciul Teritorial Cluj a reusit sa “produca” 7 invinuiti si doi arestati, Sorin Apostu si Calin Stoia. Un dosar “cusut” cu ata alba in care multe lucruri nu se leaga, dar si mai multe nu au niciun sens logic. Un dosar fara multe probe, dar care a prejudiciat imaginea a doi oameni. Un dosar in care Serviciul Roman de Informatii(SRI) isi continua dictatura in Romania. Un dosar care a facut deliciul presei si a fost servit jurnalistilor cu un fir de poveste pe gustul lor: prima data a fost arestat un vicepresedinte de Consiliul Judetean, un peste mic, ca apoi sa culmineze cu unul din cei mai mari pesti din Ardeal, insusi primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Gazeta de Cluj va prezinta cealalta parte a dosarului 60/D/P/2009 care nu a fost prezentat in presa, lucrurile din spatele usilor inchise si cele cinci greseli capitale ale procurorilor. Singurul castigator al acestei arestari este Ioan Rus, fostul ministru de Interne.

Prima eroare: arestarea lui Bica
Radu Bica, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, a fost arestat in urma cu doua saptamani cu mare tam-tam aducand multe suparari, dar si ridicand multe semne de intrebare. La cea mai importanta intrebare s-a raspuns saptamana trecuta, fiind prima greseala considerabila a procurorilor. Elena Botezan, sefa Directiei Nationale Anticoruptie(DNA) Cluj, a fost un procuror care instrumenta foarte corect dosarele si avocatii se temeau de meticulozitatea cu care lucreaza in faza de urmarire penala. Procurorul a fost supus unor presiuni sa scoata dosarul lui Radu Bica la inaintare in primul rand, desi dosarul din care este disjuns ar fi fost logic sa apara primul, conform unor surse din apropierea DNA. Astfel, desi dosarul lui Sorin Apostu ar fi trebuit sa apara prima data, pestele mai mic a fost inaintat primul in fata ziaristilor. Disperarea procurorilor se poate observa prin faptul ca dosarul disjuns a fost scos primul, iar in justitia noastra orice este posibil. Nici avocatilor lui Radu Bica nu le-a fost permis accesul la dosarul lui Sorin Apostu, motiv pentru care nu aveau cum sa isi construiasca apararea.

A doua greseala: semnatura
Una dintre cele mai importante greseli facute de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie este ca una dintre licitatiile pe care este acuzat Sorin Apostu ca ar fi trucat-o nici macar nu contine semnatura primarului. Ciudatenia este ca dosarul se bazeaza doar pe supozitii ale procurorilor, deoarece Radu Moisin, viceprimarul care a semnat acel contract nici macar nu ar fi chemat la sediul DNA pentru declaratii. Oare dosarele de la DNA incep sa se bazeze doar pe declaratiile procurorilor, fara a mai strange alte marturii si probe.
Curtea de Apel vs. Curtea de Apel, eroarea a treia
Fiecare magistrat al Curtii de Apel Cluj are o alta jurisprudenta. Desi legalitatea tuturor licitatiilor despre care se vorbeste in rechizitoriul DNA a fost confirmata de catre Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj si Consiliului National de Studiere a Contestațiilor(CNSC), judecatoarea Ioana Morar a considerat ca acest lucru nu este de ajuns, contrazicandu-i pe ceilalti judecatori ai Curtii de Apel Cluj. Astfel, deciziile instantei din Romania nu au nicio valoare atat timp cat fiecare judecator poate  avea decizii diferite in cazuri similare. Decizia Curtii de Apel Cluj de a-l aresta pe Sorin Apostu pentru luare de mita contrazice alte licitatii confirmate anterior de Tribunalul Cluj si Curtea de Apel Cluj. Suntem curiosi care mai este valoarea deciziilor Curtii de Apel Cluj atat timp cat fiecare decizie are alt efect.

Favorizarea lui Rus, a patra abatere
Singurul care a avut de castigat din arestarea lui Sorin Apostu este fostul candidat la Primaria municipiului Cluj-Napoca si fostul ministru de Interne, Ioan Rus. Imediat dupa arestarea lui Apostu, partenerul de afaceri a lui Ioan Rus, Vasile Dancu, a facut impreuna cu al sau institut de sondare al opiniei, IRES, un sondaj in care ii intreba pe clujeni pe cine ar alege primar, pe Marius Nicoara, Ioan Rus sau Sorin Apostu. Contactat telefonic, Ioan Rus ne-a urat doar sanatate. Insa, se pare ca procurorii DNA i-au deschis un culoar favorabil lui Ioan Rus pentru candidatura la Primaria municipiului Cluj-Napoca

Interceptarile fara valoare, eroarea a cincea
Interceptarile din dosarul lui Sorin Apostu nu spun nimic incriminator si nu pot fi considerate drept o proba. Surse judiciare sustin ca singurele lucruri care apar in discutiile telefonice ale lui Sorin Apostu sustin ca primarul ar fi pus o intrebare de genul "Hai sa ne vedem la Tokyo(n.r. un restaurant de pe Strada Gheorghe Marinescu din Cluj-Napoca) ca in seara asta este peste." In nicio interceptare nu este pomenit nimic de nicio suma, fie ea de bani sau altfel de suma.  

Episodul arestarii

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile in cursul saptamanii trecute pe baza unui dosar intemeiat de procurorii Directia Nationale Anticoruptie(DNA) intr-o perioada in care anchetatorii par ca vor sa dovedeasca ceva. Cu mare graba si cu putine probe, un dosar intemeiat la repezeala de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie(DNA) care poate sa arate o graba nemotivata a procurorilor si un motiv pentru care dosarul poate fi interpretat ca unul facut „la cerere.”  Problema principala in acest dosar este ca fapta penala nu este materializata si nu este dusa la bun sfarsit. Mita nu este concretizata si in niciun caz de coruptie din Romania nu s-a mai auzit sa se plateasca mita pe contracte pe care sa se plateasca TVA. Astfel, statul roman poate fi considerat una dintre persoanele implicate in dosar prin faptul ca a primit Taxa pe Valoare Adaugata pe acele contracte.
Literele de arestare
Procurorii DNA au cerut arestul preventiv pe 29 de zile bazandu-se pe art. 148 din Codul de Procedura Penala pe litere c,d,f.  Sorin Apostu a sustinut in apararea sa ca nu exista nicio legatura dintre contractele de consultanta a nevestei sale si contractele din Primarie, deoarece castigatorii licitatiilor la care s-a facut referire au fost avizati de catre Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj si Consiliului National de Studiere a Contestațiilor(CNSC). Contractele au fost contestate de catre alte societati, fara ca respectivele companii sa aiba castig de cauza. Judecatorii Curtii de Apel au intarit veridicitatea si legalitatea contractelor semnate de catre primaria municipiului Cluj-Napoca, sustin aparatorii lui Sorin Apostu. Oficialii Consiliului National de Studiere a Contestatiilor au confirmat de asemenea faptul ca licitatiile sunt autentice.
Motivele invocate de catre procurorii DNA pentru a-l tine pe primar in arest pentru 29 de zile sunt urmatoarele:
ART 148 din codul procedura penala:
c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni;
d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;
f) inculpatul a savarșit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani  si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Veriga slaba

Aspazia Droniuc este „veriga” slaba din PDL. Datorita unor ilegalitati pe care si le-a creeat pe propriul spate, aceasta a fost convinsa de procurori sa declare ca le-ar fi dat mita anumitor persoane importante ale Clujului. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, si vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Radu Bica, au avut ghinionul sa o cunoasca pe colega lor de partid, Aspazia Droniuc. Faptul ca nevasta lui Sorin Apostu, Monica Apostu, a semnat contracte de consultanta cu una dintre firmele Aspaziei Droniuc nu reprezinta nicio fapta penala.

Cifra de afaceri, alta suspiciune

Aspazia Droniuc are o firma cu o cifra de afaceri anuala in jur de 100.000 de euro si este presupusa ca ar fi dat mita de 49.000 de euro. Acest lucru nu are nici un sens din mai multe motive: o asemenea cifra de afaceri nu justifica o suma atat de mare, deoarece Aspazia nu ar mai fi ramas cu nimic. Suspiciunea reiese din faptul ca  mita depaseste valoarea profitului societatilor sale si ca acest lucru nu are niciun sens decat daca Aspazia Droniuc ar fi avut drept misiune infiltrarea in interiorul PDL si ar fi asteptat momentul potrivit.
Boala a motivat-o sa toarne
Droniuc Aspazia, persoana cheie in cele doua dosare, este o persoana foarte periculoasa datorita starii sale de sanatate foarte grava. Aspazia era nevoita  sa declare orice pentru libertatea sa, deoarece bolile de care sufera ar fi insemnat o moarte sigura in inchisoare. Denuntatoarea sufera de scleroza in placi, boala care este considerata a fi "boala secolului" datorita faptului ca are efecte cumplite asupra persoanei suferinde. De asemenea, surse din anturajul acesteia sustin ca nu este singura boala de care sufera si ca starea de sanatate a ei ii vor aduce sfarsitul in maxim cativa ani. Cum nu are nimic de pierdut, Aspazia Droniuc a hotarat sa isi traiasca ultimii ani din viata in libertate si sa inventeze declaratiile care i-ar fi asigurat acest lucru, conform acelorasi surse.
Aspazia Droniuc este asociata in trei firme: SC Frarom Import Export, societate cu o cifra de afaceri de 601.215 in 2010, GROUPE FRAROM AGENT DE ASIGURARE, firma cu afaceri de 601.753 lei in 2010 si FRAROM, companie care a derulat in 2010 afaceri de 242.674 lei.  
Pledoaria lui Mateut
Gheorghita Mateut sustine ca dosarul nu a fost unul intemeiat. Surse din cadrul DNA Cluj au declarat pentru Gazeta de Cluj ca infaptuirea dosarului a fost facuta cu mai putin de o zi inainte de retinerea pentru 24 de ore a primarului municipiului Cluj-Napoca. Astfel,pe 8 noiembrie a inceput instrumentarea dosarului in care Sorin Apostu este acuzat de luare de mita in forma continuata, iar dupa mai putin de 24 de ore s-au strans probe pentru a retine un primar. Ciudat este ca, la fel ca si in cazul Bica, intreg probatoriul acuzarii se bazeaza pe o declaratie a aceleiasi persoane, Aspazia Droniuc.  
"Spuneam ca singura probe la dosar este o declaratie. Se stie a cui e(n.r. Aspazia Droniuc, denuntatorul si in cazul Radu Bica ). Cu asta am spus totul. Nu exista nicio proba. Spun acest lucru indiferent de decizia instantei.  Motivele pentru care judecatorii au acordat mandatul de arestare preventiva de 29 de zile sunt ca exista date care incearca sa se prelungeasca aflarea adevarului, date care arata ca se pregateste savarsirea unei noi infractiuni si pericolul pentru public. Sunt 7 invinuiți in dosar. Am si declarat recurs instant. Primarul a dat o declaratie coerenta si conforma cu realitatea. A zis categoric ca e nevinovat. Veti vedea cum a motivat din motivarea incheierii. Nu vreau sa intru in chestiuni de fond. Vom vedea motivarea, vreau si eu sa o vad. Nu exista alti politicieni printre cei invinuiți. Legea prevede ca judecata recursului se realizeaza in termen de cel mult trei zile de la data declararii lui. Sorin Apostu nu se astepta la acest lucru. In cadrul procesului am solicitat instantei sa se constate ca retinerea pentru 24 de ore s-a incheiat la ora 20:50, instanta a constat si clientul meu nu a parasit sala. Dupa mine dosarul nu a fost intemeiat. Astept sa se confirme ceea ce am afirmat. Exista un singur denuntator. Daca aceasta este suficienta inseamna ca masura este intemeiata. Cazurile Sorin Apostu si Radu Bica sunt cazuri deosebite. Va spuneam ca nu am vazut probe, doar declaratia acestei persoane", a declarat Gheorghita Mateut la iesirea din sala de judecata dupa ce a aflat ca Sorin Apostu, clientul sau, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.  

Cercetarea Electrogrup

Procurorii DNA au luat dosarul cu licitatiile cu Electrogrup, declaratie care v-a fost facuta in mod exclusive de Gazeta de Cluj.  Cei de la SC Electrogrup au emis un comunicat de presa conform caruia procurorii DNA au fost interesati mai mult de prieteniile lui Apostu, decat de contractele date societatii clujene. Conform documentului pe care il redam integral, nici un angajat sau patron al SC Electrogrup nu este invinuit in acest dosar."In legatura cu informatiile aparute recent in presa, referitor la contractul de inchiriere camere de supraveghere pe care Electrogrup SA il deruleaza cu Primaria Cluj-Napoca si  cu privire la prezenta la DNA a domnului Simion Muresan in data de 9 noiembrie 2011, facem urmatoarele comentarii:In  ceea  ce priveste contractul „Servicii de transmisii de date la dispeceratul de monitorizare de la sediul Primariei Municipiului Cluj-Napoca”, acesta are ca obiect inchirierea  retelei de transmisii care cuprinde camerele de supraveghere urbana, reprezentand o investitie proprie a Electrogrup SA. Atribuirea contractului de achizitii publice s-a realizat in urma unei licitatii publice deschise, organizate in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.34/2006. In urma evaluarii ofertelor depuse,  cu verificarea eligibilitatii acestora si a concordantei cu prevederile caietului de sarcini, oferta Electrogrup SA a fost declarata castigatoare. Mentionam ca acesta este singurul contract incheiat intre Electrogrup SA si Primaria Municipiului Cluj-Napoca. Investitia Electrogrup intr-o retea de supraveghere urbana este parte a proiectelor de investitii si constructii in domeniul telecomunicatiilor pe care Electrogrup le deruleaza de 15 ani in Romania. Electrogrup dezvolta proiecte de constructii retele la nivel national, contractul derulat cu Primaria Municipiului Cluj reprezentand mai putin de 0.01% din afacerea companiei. In ce priveste prezenta la sediul DNA a domnului Simion Muresan, din data de 9 noiembrie,  mentionam ca  declaratiile solicitate domnului Muresan de catre DNA au vizat furnizarea unor clarificari in ceea ce priveste relatia de prietenie intre familia sa si familia domnului Sorin Apostu. In cursul  serii de ieri, dupa audiere, domnul Simion Muresan a parasit  sediul DNA. Nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. Nicio alta persoana din cadrul Electrogrup SA nu a fost invitata la sediul DNA. Subliniem faptul ca Electrogrup SA nu are nicio calitate in dosarul penal aflat in instrumentarea DNA – Serviciul Teritorial Cluj. In cursul zilei  de azi, nu a mai fost solicitata prezenta domnului Simion Muresan la DNA."

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.