Guvernul va stabili în şedinţa de săptămâna aceasta noii coeficienţi pentru calculul taxei de poluare, avându-se în vedere o scădere a taxei faţă de cea actuală.

„Taxa de poluare auto va fi redusă la un nivel inferior celui actual, care este de trei ori mai mare comparativ cu valorile din luna iulie 2008, existând posibilitatea ca statul să restituie diferenţa de bani proprietarilor de vehicule care au achitat taxa la valoarea triplată, iar ulterior, până în vară, va fi promovat un proiect de lege prin care va fi instituită o taxă anuală pentru toţi poluatorii”, a declarat, săptămâna trecută, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
Noile valori ale taxei de poluare auto , care urmează să fie aplicată până în vară, vor fi efectuate de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, în următoarea şedinţă a Executivului.
"Taxa va folosi aceleaşi principii, dar coeficienţii nu vor mai fi la fel de mari. Asta pe termen scurt, pentru că am spus că vom introduce în Parlament un proiect de lege care să reprezinte o taxă anuală pentru toţi poluatorii. Până atunci, se va aplica noua taxă. Este vorba de grame de dioxid de carbon şi de capacitatea motorului, acelea vor fi cele două elemente care se vor lua în calculul noii taxe. Acum în prima fază, eliminăm triplarea taxei auto", a spus Nemirschi.
Proprietarii de vehicule cu motor Euro 4 vor fi în continuare scutiţi de la plata taxei.
Ministrul a mai precizat că proprietarii de vehicule care nu au încheiat procedurile de înmatriculare până la 15 decembrie 2008, dată începând de la care taxa de poluare auto a fost plătită la o valoare triplată, vor beneficia de o "păsuire".
"Este vorba de cei care au avut maşinile în ţară până pe 15 decembrie, dar din motive tehnice nu au mai fost primiţi la Registrul Auto Român sau la administraţiile financiare", a arătat Nemirschi.

Formula taxei stabilită în consultare cu Comisia Europeană

Comisia Europeană a informat recent Guvernul că ordonanţa de urgenţă, emisă de fostul Cabinet, prin care taxa de poluare auto a fost triplată, încalcă legislaţia comunitară.

Executivul a decis, în luna aprilie, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, aceasta înlocuind, la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare aflată atunci în vigoare.
Pe baza acestei grile, taxa a crescut în cazul maşinilor noi vândute în România, în timp ce valorile au scăzut la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimetri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.
După modificarea taxei auto, vânzările de maşini noi au început să scadă, iar cele de autoturisme second-hand de import să crească.
Pe fondul creşterii numărului de maşini second-hand importate, Guvernul a decis, în luna decembrie, prin ordonanţă de urgenţă, ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată începând cu 1 decembrie 2008, până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană. Simultan, taxa auto pentru achiziţia vehiculelor second-hand a fost triplată comparativ cu valorile din luna iulie.

Au scăzut vânzările Dacia cu 45%

Discuţiile prelungite pe tema taxei auto, importurile de maşini vechi şi alţi factori, precum criza sectorului auto la nivel mondial, au condus la un blocaj al pieţei, cumpărătorii fiind în aşteptare. Toată lumea e nerăbdătoare să afle decizia finală, să vadă ce se întâmplă cu criza sectorului auto, să afle cât mai multe despre cum s-a ajuns la blocarea pieţei.

Cel mai puternic efect în scăderea pieţei şi a Dacia a fost această taxă auto. Ea a contat în proporţie de 45%, fiind urmată de înăsprirea şi scumpirea creditelor, cu o pondere de 30%.Vânzările Dacia în România au scăzut cu 16,7% anul trecut, faţă de nivelul din 2007, la 84.707 unităţi.
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 8,6% anul trecut, la 285.504 unităţi, în timp ce înregistrările de maşini rulate au urcat cu 151,4%, la un nivel record de 310.885 maşini.
În 2007 au intrat în circulaţie semnificativ mai multe maşini noi (312.533 unităţi) decât rulate (123.622 autoturisme), dar anul trecut cele second-hand au fost cu peste 25.000 de unităţi deasupra modelelor noi, potrivit datelor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Părerile cetăţenilor

Emanuela: În vara vroiam să îmi aduc o maşină din Germania, dar deja începuseră discuţiile. Nu îmi convenea să îmi aduc o maşină ce valorează 4.000 de euro şi să plătesc taxa de poluare 2.700 de euro. Nu m-am decis încă ce să fac, că maşina tot cheltuieli aduce, nu profit.

Voicu: Pe mine personal nu mă prea interesează, nu îmi permit nicio maşină nouă, nici una veche, dar cunoscuţii ştiu că sunt foarte derutaţi.
Tinu: Am cumpărat mai multe maşini din străinătate, le aduceam aici să le vând, aveam şi eu un ban din asta, dar a venit legea triplării taxei aşa peste noapte. Ne-a luat prin surprindere, nu mai aveam ce să fac a trebuit să le dau la preţ la fel unei alte persoane care mergea să le vândă înapoi în Germania şi pe deasupra a trebuit tot eu să îl plătesc pentru că m-a ajutat. Dacă ştiam că o să se revină la taxa care era înainte, păstram autoturismele, să le vând acum, câştigam măcar ceva. Dar cum să mă gândesc la posibilitatea de a se schimba legea, pentru că parlamentarii noştri dacă fac ceva ce să îl coste mai mult pe cetăţean, greu mai schimbă. Doar dacă ar face ceva ce să îl ajute pe român, ar schimba sau nici nu ar aproba.
Liviu: Întotdeauna mi s-a părut aberantă legea, ca noi românii să plătim la fel sau mai mulţi bani decât cei din străinătate care au salariu de 2000-2500euro pe lună, iar în România ai cu greu 300 de euro.
Ovidiu: Când se anulează taxa triplă? Eu am cumpărat o maşină modestă în iulie 2008, capacitate cilindrică 1200, an 2002. Până în luna octombrie am strâns bani pentru a o înscrie, am mers la RAR pe 22 octombrie şi m-au programat pe 23 decembrie. ghinion ! Taxa sa triplat! De atunci blestem pe cel care a dat legea şi pe cei care o menţin. Am făcut RAR-ul pe 23 decembrie, iar pe 23 februarie îmi expiră certificatul de autenticitate ce mă fac domnilor? Ce mă fac? Alţi bani pentru certificat şi deplasare la judeţ, iar euro a crescut faţă de luna decembrie, deci mai mulţi bani pentru taxă. Bine că voi cu legea vă mişcaţi ca melcii!
Silviu: Au fost luaţi în seamă oamenii neîndreptăţiţi care au participat la mitingul general? Oare a păsat cuiva de ei? Am văzut că în ţările civilizate au dat cu ce au apucat în autorităţi (pietre,sticle, papuci), pentru mult mai puţin… Noi ne acceptăm cuminţi soarta, pierdem vremea cu discuţii şi înjurăm pe la spate. Trebuie schimbate multe în ţara asta, trebuie dată mai multă importanţă cetăţenilor, părerilor lor şi necazurile lor trebuie ascultate şi făcut ceva spre ajutarea la rezolvarea acestora.

Delia Hriţuleac

1 COMENTARIU

  1. O propunere de care ar trebui sa se tina seama este aceea ca pentru o masina adusa in cont propriu ar trebui sa fie o suma simbolica ! Dar pentru cei ce fac comert si este o indeletnicire pentru ei ar trebui sa fie o taxa mult mai mare !?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.