Misterul se adâncește tot mai tare în dosarul în care sunt judecați polițistul Claudiu Lup de la Permise Auto și Ilie Vartolomei, cel care ar fi aranjat anumite examene pentru obținerea permisului de conducere pentru anumite persoane. Din ultimele documente depuse la dosar de către SRI, DIPI și Parchetul BN reiese ba că SRI a efectuat interceptări, ba că DIPI, iar în ceea ce privește transcrierile convorbirilor se susține că au fost efectuate ba de DIPI, ba de DGA, ba împreună de cele două instituții.

Așa cum arătam în urmă cu aproximativ o lună de zile, Claudiu Lup, prin intermediul avocatului său,a solicitat instanței să dispună efectuarea unor adrese către SRI și DIPI, pentru a se verifica implicarea celor două servicii în instrumentarea acestui dosar. De fapt este vorba de implicarea celor două servicii în dosarul principal instrumentat de procurorii DNA – renumitul IPJ GATE, în care cap de afiș sunt Ioan Ovidiu Mureșan, Leon Cloșcă și Roberto Hasnăș -, din care s-au desprins ulterior dosarele care au ajuns pe rolul instanțelor de judecată, respectiv cel al lui Claudiu Lup, cel al lui Simion Baciu (aflat acum în apel la Curtea de Apel Cluj), cel al lui Mihai Capotă, dar și cel în care sunt judecați polițiștii Cornel Titu Popârțac, Alexandru Pui și Florin Pădurariu.

Cât de mult a fost implicat SRI?

La unul din termenele care au avut loc până acum, avocatul lui Claudiu Lup a depus în instanță o cerere în probațiune prin care solicită judecătorilor, în baza Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, să dispună efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și Serviciul Român de Informații prin care să se solicite celor două instituții să răspundă la o serie de întrebări. Concret este vorba despre comunicarea la dosarul cauzei a întregii corespondențe purtată în baza Protocolului mai sus amintit, între SRI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în legătură cu trei dosare penale, printre care se află și cel în care este inculpat Claudiu Lup. De asemenea, cele două instituții să răspundă dacă pe parcursul urmăririi penale din dosarele penale respective instrumentate de parchetul bistrițean au fost constituite echipe operative comune care au acționat în baza unui plan de acțiune în vederea documentării faptei, conform prevederilor legale, iar în caz afirmativ să se comunice cum s-a materializat această cooperare, componența echipei, identitatea și contribuția fiecărui membru, respectiv deținerea de către membrii a avizului de poliție judiciară, necesar efectuării de acte de urmărire penală în cauză. Tot în cazul unui răspuns afirmativ, avocatul a mai solicitat și comunicarea măsurile și responsabilitățile concrete pentru desfășurarea activităților, precum și sarcinile fiecărei părți.

În aceeași cerere în probațiune apărarea solicită informații cu privire la organul care a asigurat transcrierea comunicărilor și convorbirile telefonice efectuate în dosar, dar și dacă SRI a transmis procurorilor date, informații și documente care să sprijine documentarea cauzei în lucru.

SRI a tras doar cu urechea

Instanța a încuviințat respectivele cereri, astfel că cele două instituții au fost nevoite să răspundă. Din adresele remise de SRI și DIPI reies aspecte mai mult decât interesante.

Astfel, din adresa SRI reiese clar că aceasta nu a avut vreun amestec în acest dosar.Concret, cei de la SRI susțin că ei auefectuat interceptările, în baza mandatelor emise de judecători, în alte două dosare, unul din 2013, iar un altul din 2015, iar convorbirile au fost transcrise de către cei de la Protecție Internă.

“În urma verificărilor efectuate la nivelul Serviciului precizăm că urmare a actelor de autorizare primite în dosarele penale nr. 111/P/2013 și 41/P/2015 (n. r. – dosarul penal deschis de procurori în octombrie 2015 din care au fost disjunse ulterior dosarele în care au fost inculpați polițiștiiClaudiu Lup, Simion Baciu, Mihai Capotă, Cornel Titu Popârțac, Alexandru Pui și Florin Pădurariu, dar și  ilieVartolomei) instrumentate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-au întreprins exclusiv măsurile tehnice necesare pentru interceptarea și înregistrarea comunicațiilor electronice în baza actelor de autorizare, exploatarea tehnică (transcrierea înregistrărilor) fiind efectuată de către Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul de Informații și Protecție Internă Bistrița-Năsăud, precum și faptul că urmare a verificărilor întreprinse în evidențele proprii, NU S-AU REGĂSIT ACTE DE AUTORIZARE emise în baza Codului de procedură penală, în dosarul 350/P/2016 al parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Totodată, referitor la dosarele/persoanele menționate în solicitarea dvs., precizăm că, din partea Serviciului Român de Informații nu au fost comunicate informații către nici un organ de urmărire penală și nici nu s-au realizat cooperări cu instituțiile în cauză în privința lor”, a răspuns SRI.

DIPI s-a băgat până în gât

În ceea ce îi privește pe cei de la Protecție Internă BN, la acea vreme conduși de Ioan SidorBodescu, aceștia recunosc faptul că ei sunt cei care au transcris convorbirile interceptate în dosarul mare, respectiv în 41//2015, unde toți inculpații mai sus amintiți au fost anchetați într-o primă fază la grămadă.

Astfel, DIPI susține că “nu a desfășurat activități în dosarele nr. 111/P/2013 și 350/P/2016”.

În ceea ce privește dosarul penal 41/P/2015 DIPI arată că “a acordat asistență tehnică pentru interceptarea comunicațiilor și a oricărui tip de comunicare de la distanță”.

“Asistența tehnică de specialitate acordată a constat în întocmirea notelor de redare și înaintarea acestora împreună cu traficul audio către beneficiarii legali.

În dosarul amintit nu au existat echipe operative comune și nici un plan comun”, mai precizează DIPI în adresa transmisă instanței.

Pe lângă această adresă, DIPI a mai depus una, prin care s-au depus 32 de documente clasificate ca fiind „secret de serviciu”.

Parchetul, cârrr și mârrr…

La dosar a fost depusă și o adresă din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care răspunsurile nu sunt foarte clare.

Astfel, Parchetul recunoaște că a existat o corespondență cu SRI Bistrița-Năsăud, în baza Protocolului de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă SRI nu a executat măsuri de supraveghere tehnică, ci doar a pus la dispoziția DIPI BN “aparatura tehnică din dotare, facilitând obținerea informațiilor stocate de personalul DIPI-SIPI BN, pe suporturi optice”. Faptul că SRI nu ar fi efectuat interceptările se bate cap în cap cu ceea ce de fapt a susținut chiar SRI.

În ceea ce privește corespondența purtată între Parchet și SRI, aceasta se referă la dosarul nr. 111/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul BN, înregistrat la data de 11.02.2013, în care “au fost dispuse prin hotărâri judecătorești, mai multe măsuri de supraveghere tehnică, până la data de 25.05.2016, când a fost reunit la dos. Nr. 350/P/2016, acestea fiind executate (n. r. – transcrise) cu sprijinul DIPI-SIPI B-Năsăud și DGA B-Năsăud”.

De asemenea, “în dos. Nr. 41/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (înregistrat la data de 10.02.2015) au fost dispuse prin mai multe hotărâri judecătorești, mai multe măsuri de supraveghere tehnică, până la data de 27.06.2015, când s-a întocmit rechizitoriul privind pe inculpații Pui Alexandru Ștefan, Popârțac Titu Cornel și Pădurariu Florin, acestea fiind executate cu sprijinul DIPI-SIPI B-Năsăud și DGA B-Năsăud.

În dos. Nr. 350/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (înregistrat la data de 11.05.2016), NU AU FOST DISPUSE MĂSURI DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ, până la data de 14.06.2016, când s-a întocmit rechizitoriul privind pe inculpații Lup Claudiu și Vartolomei Ilie”, mai precizează Parchetul BN.

Totodată se mai menționează în adresă faptul că nu a existat o echipă comună cu SRI, că nu a existat un ofițer de legătură SRI, precum și că transcrierea comunicărilor a fost efectuată de polițiștii de la DGA Bistrița-Năsăud, contrar celor susținute de SRI și DIPI, dar și contrar propriilor afirmații mai susmenționate.

“În cauză nu au existat date, informații și documente transmise de SRI, care să sprijine activitatea parchetului”, subliniază la final Parchetul BN.

Instanța, de acord cu declasificarea documentelor secrete

Deși Parchetul a menționat în același document o serie de documente adresate SRI, nesecrete, avocații lui Claudiu Lup și Ilie Vartolomei au solicitat instanței ca,având în vedere că sunt o serie de răspunsuri clasificate, procedural şi în interesul cauzei, în situaţia în care preşedintele completului constată că sunt informaţii clasificate existente la dosarul cauzei se poate proceda la declasificarea acestora. De cealaltă parte însă, Parchetul a arătat că declasificarea unor documente nu poate fi realizată decât de către autoritatea care a emis documentele în formă clasificată.

În final, instanța a încuviințat cererile avocaților, stabilindu-se ca un nou termen în dosar să aibă loc pe data de 7 mai.

1 COMENTARIU

  1. Mai fratilor, terminati cu toate prostiile astea ! Regretabil ptr acest subofiter ca a ” patzit-o ” … fiind un ” baiat simpatic ” … dar ca fapta in sine, va intreb, ce rol au organele de ordine siguranta si securitate publica, daca nu trebuie sa culeaga date si informatii, sa le prelucreze si sa puna la dispozitia organelor de ancheta, tot ceea ce priveste infractiuni, contraventii si alte potlogarii care se comit in societate ? Indiferent prin ce cai si metode de specialitate au fost ” culese ” ele… insasi legile penale, contraventionale etc. obliga pe oricine sa le puna la dispozitia organelor investite cu autoritatea publica respectiva. Ce va tot vaicariti si tat criticati si va puneti de-a dunga cu absolut totul, ca de aia sunt create aceste sisteme si platite din banul public …
    Sa faca bine ” domnii ” infractori, sa respecte legile statului de drept si sa nu mai faca potlogarii, asta este , ce le tot plangeti si cantati in „strune ” ? N-au decat sa raspunda ptr prostiile facute ! Clar ???!!!
    Cat priveste acest subofiter, este de rasul curcilor, ce ” mare lovitura ” a dat acest DNA condus de Kodrutza Kovesi … Maaa… imi vine si sa rad efectiv … ce ” Mare Coruptie ” a descoperit el ( DNA-ul … ) … adica o canistra de benzina, un pock de tzgari si/sau un cos de cartabos … ( dati cu mustar ) …
    Fiti ma oameni seriosi si aratati voi pe marii „smardoi ” care fura-ntr-o veselie si chiar condamnati fiind, nu restituie inapoi la stat absolut nimic din ceea ce au furat !
    Vesnic, sut aratati cu degetul si pusi la ” zid ” si ziar… cativa ” prapaditi ” si ” amarati ” ai sistemului, care s-au murdarit si ei… vazadu-i pe sefii lor cum isi linga degetele ” slinoase ” … la care se mai alatura si ei, lingand macar ” cioantele ramase ” … dupa ” masa copioasa ” din avutia nationala .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.