Potrivit programului de guvernare al PNL, liberalii promit că salariul mediu net va ajunge la 1.000 de euro, iar punctul de pensie va crește cu 46% până în 2024.

„Realizăm cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în următorii 4 ani, cu un ritm de creștere de peste 6% în 2024. Majorăm PIB-ul României cu peste 450 mld. Lei până la peste 1.500 mld. Lei la finalul anului 2024. PIB-ul pe locuitor România va depăși 85% din media UE27 la finalul anului 2024. Creăm peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie. Salariul mediu net va crește cu aproape 50% față de nivelul din 2020 și va ajunge la 1.000 Euro/lună în 2024. Creștem puterea de cumpărare a pensiilor: Majorăm valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024 față de 2019; Valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 Lei în 2019 la 1.840 lei în 2024; Pensia medie anuală crește cu cca. 536 Lei până la aproape 2.000 Lei în 2024 față de nivelul din 2020”, se arată în programul de guvernare al PNL pentru perioada 2020-2024, intitulat „Dezvoltăm România”.

Liberalii se mai angajează să crească puterea de cumpărare a veniturilor românilor cu peste 30% și să reducă inflația anuală sub 2%.

De asemenea, politicienii mai promit construirea a peste 970 de km de autostrăzi și drumuri expres, reformarea CCR și desființarea SIIJ.

„Finalizăm peste 970 Km de autostrăzi și drumuri expres în perioada 2021-2024 din care 660 km de autostradă: 320 Km din Autostrada A7, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani, 160 Km din Autostrada Transilvania, 43 Km din Autostrada Pitești-Sibiu (secțiunea 1 Sibiu-Boița și secțiunea 5Curtea de Argeș-Pitești), 100 Km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (Sud și Nord), 24 Km din Autostrada Sebeș-Turda Lotul 2, 14 km din Autostrada Lugoj-Deva Lotul 2, precum și 310 km drum expres, respectiv 121 Km din Drumul Expres Craiova-Pitești, 13 Km – Drumul Expres Brăila-Galați, 98 km – Drum Expres Buzău-Brăila, 76 Km – Drum Expres Focșani-Brăila. Finalizăm podul suspendat peste Dunăre de la Brăila și drumurile de legătură (1,99 mld. Lei)”, se menționează în documentul liberalilor.

La capitolul Justiție sunt trecute mai multe măsuri, printre care inițierea procesului de revizuire a Constituției pentru implementarea rezultatului Referendumului pentru Justiție din 2019 și a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României propus de Klaus Iohannis, revizuirea legilor justiției în acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO, reforma Curții Constituționale în sensul eliminării factorilor care au condus la politizarea deciziilor acestui organism fundamental pentru democrație și desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

sursă – stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.