manşă a play-off-ului Ligii Europa
Formaţia Dinamo a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa ucraineană Metalist Harkov, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Golurile au fost marcate de Cleiton Xavier '9 şi Cristaldo '57.

Metalist a rămas în inferioritate numerică, în minutul 68, când a fost eliminat Fininho după primirea celui de-al doilea cartonaş galben.

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Koulibaly, Pulhac – Munteanu (Axente '78) – Matei, Issa Ba (Galchev '60), Boubacar, Alexe (Curtean '66) – Ţucudean. Antrenor: Dario Bonetti.

Metalist Harkov: Goriainov – Obradovici, Gueye, Torsiglieri, Fininho – Edmar, Torres – Sosa, Cleiton Xavier (Marlos '83),Willian (Blanco '57) – Cristaldo (Rebenok '69). Antrenor: Miron Markevici.

Cartonaşe galbene: Grigore '22, Matei '41, Ţucudean '72 / Fininho '20, '68, Willian '21, Sosa '82

Cartonaş roşu: Fininho '68

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Polonia, formată din Pawel Gil (central), Piotr Sadczuk, Marcin Borkowski (asistenţi) şi Hubert Siejewicz (rezervă).

La partida de pe Arena Naţională au asistat aproximativ 19.000 de spectatori, între care şi 30 de fani ai grupării oaspete.

Suporterii dinamovişti au afişat, înainte de meci, următorul mesaj: "Trebuie să rezistăm, dacă vrem să existăm". Din acest mesaj, cuvântul "rezistăm" a fost format din foarte mulţi oameni cu plăcuţe alb-roşii.

Meciul retur dintre cele două echipe va avea loc joia viitoare, în Ucraina, cu începere de la ora 21.00.
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.