Contractul pentru construcția unui modern complex sportiv în orașul Sângeorz-Băi, investiție ce depășește două milioane de euro, a fost semnat la începutul acestei săptămâni, astfel că lucrările urmează să înceapă în primăvara acestui an.

Deputatul Daniel Suciu este cel care a anunțat semnarea contractului. ” De ieri avem contractul semnat pentru construcția bazei sportive din Sângeorz-Băi! Am bugetat investiția anul trecut cât am fost ministru și am dus acest proiect până la capăt și nu pot decât să mă bucur că ieri s-a îndeplinit și ultima formalitate. Și da, sper să poarte numele marelui nostru fotbalist Gabi Balint. Va fi una dintre cele mai frumoase din țară, cu o valoare de 2,2 milioane de euro”, a prcizat Daniel Suciu.

Durata contractului este de 18 luni, dintre care 3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

Noul complexul sportiv va fi format dintr-un teren de fotbal și o tribună cu circa 500 de locuri, urmând să fie amenajate și vestiare.

În plus, tot în orașul Sângeorz-Băi va fi construită și o capelă, contractul pentru asigurarea finanțării pentru această investiție fiind semnat astăzi. ”Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru construire capelă în orașul nostru. Urmează licitația publică și începerea lucrărilor undeva în primăvară”, a anunțat primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.