Turcia va închide punctele de trecere a frontierei cu Siria începând de miercuri din "motive de securitate", în contextul în care rebelii au preluat săptămâna trecută controlul asupra mai multor puncte de partea siriană a frontierei, a anunţat o sursă oficială turcă, informează Mediafax.

Potrivit oficialilor turci, redeschiderea punctelor de frontieră va depinde de evenimentele din teren.

Măsura îi vizează în principal pe cetăţenii turci, iar străinii care vor vrea să treacă frontiera vor trebui să semneze un document care-i informează despre pericolele pe care le riscă.

Frontiera turco-siriană, cu o lungime de 877 de kilometri, cuprinde şapte puncte de trecere a frontierei.

Potrivit Mediafax, rebelii sirieni deţin controlul, de săptămâna trecută, asupra unui număr de trei dintre cele şapte puncte situate de partea siriană a frontierei, care constituie principalele puncte de trecerea frontierei între cele două ţări, şi anume la Bab al-Hawa, Al-Salama şi Jarablus.

La preluarea controlului asupra postului de la Bab al-Hawa, situat la aproximativ 50 de kilometri de oraşul sirian Alep, aproximativ 30 de camioane turce au fost jefuite, iar nouă dintre ele au fost incendiate, mai precizează sursa citată.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.