La data de 25.01.2021, procurorii DIICOT-S.T.Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de doi inculpaţi, în vârstă de 51 de ani şi respectiv 21 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă.

La data de 21.01.2021, pe rolul DIICOT-S.T.Bacău a fost înregistrată o cauză penală ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău cu privire la faptul că o persoană necunoscută, identificată ulterior în persoana inculpatului în vârstă de în vârstă de 21 de ani, a distribuit pe o reţea de socializare un material video, cu durata de 59 de secunde, în care este înfăţişat un minor în timp ce întreţine relaţii sexuale, cu o persoană de sex masculin adultă.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în toamna anului 2020, inculpatul a primit clipul video, după care l-a editat, asigurând un fundal sonor muzical, iar ulterior l-a postat pe o reţea de socializare, pe un cont ce îi aparţine.
Astfel, s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2015, în timpul verii, în timp ce se afla într-un imobil situat pe raza judeţului Bacău, inculpatul în vârstă de 46 de ani la acea dată, a întreținut relaţii sexuale cu un minor, în vârstă de 8 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a-şi exprima voinţa.
Raporturile sexuale au fost filmate cu un terminal mobil de către un minor în vârstă de 11 ani la acea dată, care, ulterior, l-a distribuit către mai multe persoane.
Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
La activități, au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timiş, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău şi jandarmi de la G.M.J. Bacău, conform comunicatului DIICOT.

Citește și: FOTO: Percheziții DIICOT în Bistrița-Năsăud și alte două județe, pe trafic de persoane și proxenetism! 13 persoane, duse la audieri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here