Deputatul PNL Diana Morar spune că a votat, alături de colegii ei din Camera Deputaților, pentru respingerea proiectelor de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală iniţiate în timpul guvernării PSD şi declarate neconstituţionale.

 „Este vorba de proiectul privind modificarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și de cel pentru modificarea Codul penal şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.PNL și președintele României au depus la vremea respectivă sesizări de neconstituționalitate după ce proiectele au fost adoptate în Parlament, mai multe articole fiind declarate neconstituţionale de către CCR, în raport cu Constituția şi cu unele directive ale Uniunii Europene.

Prin aceste două proiecte care prevedeau dezincriminarea totală sau parțială a unor infracțiuni, PSDragnea dorea acapararea justiției și salvarea marilor corupți.

PNL și-a propus la începutul sesiunii parlamentare respingerea tuturor inițiativelor toxice ale PSD, care blochează dezvoltarea României.

Ne ținem de cuvânt și mai facem un pas pe drumul revenirii la normalitate”, a scris deputata bistrițeancă pe Facebook. 

Camera Deputaţilor a respins, marţi, în unanimitate, proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală iniţiate în timpul guvernării PSD şi care au fost declarate neconstituţionale prin decizii ale CCR. 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here