În articolul trecut am tratat tematica accesarii fondurilor acordate în cadrul Programului Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POS-CCE), Axa prioritara 1 – Dezvoltarea unui sistem inovativ si eco-eficient de productie din perspectiva eligibilitatii solicitantului si a proiectului.
Mentionam atunci si activitatile considerate eligibile spre finantare cum ar fi: crearea unei noi unitati de productie, extinderea unei unitati existente, modernizarea întreprinderii, achizitionarea de bunuri (corporale si necorporale), consultanta si instruire specializata,  precum si  faptul ca activitatile se realizeaza printr-o serie de cheltuieli.  

În cadrul proiectelor pentru care se solicita finantare trebuie sa existe cel putin o activitate eligibila. La momentul realizarii proiectului trebuie luate în considerare urmatoarele aspecte:
•Nu se finanteaza doar activitatea de constructii sau de instruire a personalului operativ fara cea de achizitionare de echipamente;
•Nu se finanteaza doar activitatea de achizitie de teren fara cea de constructii si, implicit, fara cea de achizitionare de echipamente;
•Se finanteaza proiectele care implica numai achizitionarea de echipamente si/ sau tehnologii.
Pentru cei interesati în accesarea fondurilor POS-CCE este esentiala cunoasterea criteriilor de eligibilitate a cheltuielilor, deoarece eligibilitatea unei activitati nu este echivalenta cu eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea acelei activitati.  Cheltuielile se împart în cheltuieli eligibile- care sunt acoperite într-un procent semnificativ de finantarea nerambursabila acordata si,  partial,  din contributia proprie a solicitantului si din cheltuieli neeligibile ce îi revin în totalitate solicitantului.

Cheltuieli eligibile, cheltuieli neeligibile

Categoria cheltuielilor eligibile cuprinde sase mari clase, dupa cum urmeaza: cheltuieli pentru achizitia de teren, cladiri si instalatii aferente constructiilor, de imobilizari corporale, necorporale, cheltuieli privind achizitia de servicii de consultanta si de instruire specializata pentru personalul operativ. Aspectele comune ale acestor achizitii sunt neacceptarea leasing-ului, a achizitiei de  active second-hand si obligativitatea încheierii de catre  solicitant a unei polite de asigurare pentru bunurile achizitionate, în favoarea Organismului Intermediar, în termen de 15 zile de la încheierea contractului de achizitie a acestora.  
Cheltuielile pentru achizitia de teren sunt eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, tinându-se cont de regula cumularii acestei activitati cu cea de constructii si de achizitie de echipamente.
Cheltuielile pentru cladiri si instalatii aferente constructiilor sunt eligibile în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Acestea pot rezulta din achizitia de cladiri, constructia si/ sau modernizarea cladirilor, inclusiv instalatii aferente constructiilor.
Cheltuielile pentru imobilizari corporale apar ca urmare a achizitiei de instalatii si echipamente. Eligibile sunt, de asemenea, cheltuielile privind achizitionarea de mijloace de transport tehnologice care sunt strict necesare pentru si legate de ciclul de productie, exclusiv pentru societati care se încadreaza ca activitate în codurile CAEN sectiunea F – Constructii si sectiunea B – Industrie extractiva – produse neenergetice.
Imobilizarile necorporale eligibile spre a fi achizitionate sunt aplicatii informatice, brevete, licente, know-how, solutii tehnice nebrevetate, inclusiv software legat de procesul de productie si cerintele manageriale ale întreprinderii.

Schema de ajutor

Aceste patru categorii de cheltuieli eligibile cad sub incidenta schemei de ajutor de stat emisa si aprobata prin Ordinul Ministrului Economiei si Finantelor nr. 477 din 20.02.2008. Aceasta schema stabileste valoarea sprijinului financiar acordat, valoarea maxima a finantarilor în functie de tipul de proiect  si intensitatea sa maxima în functie de regiune.
Astfel, valoarea sprijinului financiar acordat este de pâna la 250.000 de euro, echivalent în lei, sau între 250.001 de euro pâna la 1.500.000 de euro, echivalent în lei. În functie de tipul de proiect, valoarea maxima a finantarii difera dupa cum urmeaza: pentru investitii mici este de 250.000 de euro, echivalent în lei, iar pentru investitii mari, pâna la 1.500.000 de euro, echivalent în lei.
Valoarea maxima a finantarii difera ca intensitate a sprijinului din totalul costurilor eligibil, precum si în functie de regiunea în care societatea îsi desfasoara activitatea si categoria de IMM în care se încadreaza. Astfel, aceasta este, pentru Regiunea Bucuresti-Ilfov, de 60% din totalul costurilor eligibile pentru  întreprinderile mici, respectiv 50% pentru întreprinderile mijlocii, iar pentru cele din restul regiunilor, de 70% pentru întreprinderile mici, respectiv 60% pentru întreprinderile mijlocii.    
Ultimele doua categorii de cheltuieli eligibile sunt cele cu achizitia de servicii de consultanta si instruire pentru personalul operativ, instruirea în cazul achizitionarii de echipamente, tehnologii si/ sau software. În categoria serviciilor de consultanta eligibile spre a fi finantate se încadreaza elaborarea de studii si documentatie preliminare investitiei (ex. Studiile de amplasament asupra terenului), de studii de solutie si documentatie pentru obtinerea avizelor tehnice de racordare la utilitati, a certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire, elaborarea planului de afaceri si a studiilor de prefezabilitate si fezabilitate, serviciile de consiliere a beneficiarului în managementul si implementarea proiectului de investitii, precum si consultanta pentru achizitionarea bunurilor din categoria imobilizarilor necorporale.
Valoarea cumulata a acestor doua categorii de cheltuieli eligibile nu trebuie sa depaseasca 10% din valoarea eligibila totala a proiectului, sprijinul acordându-se prin schemei de ajutor de minimis emisa si aprobata prin Ordinul Ministrului Economiei si Finantelor nr. 478 din 20.02.2008. Ajutorul de minimis este de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, si acopera maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru servicii de consultanta specifica si instruire specializata pentru întreprinderile mici si mijlocii.

Solicitantului îi este necesara atât cunoasterea categoriilor de cheltuieli eligibile cât si a celor neeligibile. Ca regula generala, orice cheltuiala care nu se regaseste în cele mentionate în categoria celor eligibile va fi considerata neeligibila pentru cofinantare prin POS – CCE si îi revine solicitantului. Categoriile de cheltuieli neeligibile, în mod special, sunt:
•taxa pe valoarea adaugata;
•contributia în natura;
•dobânda si alte comisioane aferente creditelor;
•cheltuielile colaterale care intervin într-un contract de leasing;
•dezafectarea centralelor nucleare;
•achizitia de echipamente second-hand;
•amenzi, penalitati si cheltuieli de judecata;
•costurile pentru operarea obiectivelor de investitii;
•mijloace de transport marfa, autovehicule si alte mijloace de transport care nu sunt strict legate de procesul de productie;
•cheltuielile pentru transportul utilajelor, taxe vamale, ambalaj, montare si punere în functiune.  

Pentru a fi considerata eligibila pentru cofinantare în cadrul POS, o cheltuiala trebuie sa îndeplineasca, cumulativ, o serie de criterii:
•efectuarea platii între data semnarii Contractului de finantare si 31.07.2015, mai putin cele de consultanta si instruire specializata legate de activitatea de investitii care se pot plati începând cu data intrarii în vigoare a schemei de ajutor de minimis;
•conformitatea cu prevederile Contractului de finantare încheiat de catre beneficiar si Ministerul pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL) – Organismul Intermediar al Programului Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POS-CCE);
•conformitatea cu prevederile legislatiei nationale si comunitare, în special în ceea ce priveste ajutor de stat si regimul achizitiilor publice;
•este mentionata în lista de cheltuieli eligibile;
•este în legatura directa cu activitatile propuse în proiect si este necesara pentru realizarea proiectului.
Aspectele prezentate trebuie luate în considerare pe parcursul întregului proces de elaborare a proiectului si a întocmirii Cererii de finantare, precum si în procesul de implementare a proiectului.  

Dan Apostol  Asociat la firma de consultanta MURESAN DRAGOS APOSTOL srl – partenera RGIC Consultanta SRL – Bucuresti
Pentru detalii va puteti adresa la sediul firmei din Cluj-Napoca Str. Decebal nr.69, la telefon 0722.362.726 sau prin e-mail, la adresa: office@mmda.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.