Dezbaterea Brexit, întreruptă de protestatari dezbrăcaţi care au intrat în Parlamentul britanic

180

În timp ce unii consideră Parlamentul britanic ca fiind simbolul stării politice naţionale încă de la referendumul pe tema Brexit din 2016, alţi britanici au folosit puterea simbolică a Westminster pentru a pleda pentru acţiuni mai rapide privind schimbările climatice, transmite ABC News.

Luni, membri ai Grupului de acţiune pentru combaterea schimbărilor climatice s-au dezbrăcat în galeria publicului din Camera Comunelor, în timpul unei dezbateri pe tema Brexit.

Întrucât deputaţii au început o altă zi de dezbateri cu privire la modul în care ţara ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, 14 protestatari s-au dezbrăcat în chiloţi pentru a arăta sloganurile pictate pe spate, precum „dreptate pentru climă acum”.

Membrii Poliţiei Metropolitane nu au gustat modul în care protestatarii au decis să atragă atenţia.

Totuşi, câţiva parlamentari nu s-au putut abţine să nu privească spre galeria publică, în timp ce deputatul laburist Peter Kyle a încercat să-şi apere efortul de a forţa guvernul să organizeze un vot de confirmare a înţelegerii lui Brexit, subliniind ceea ce el a numit „adevărul gol-goluţ”.

Nuala Lam, membru al grupului de protestatari care a fost prezent, dar care nu a participat în mod direct, a declarat pentru postul de radio britanic TalkRADIO că deputaţii se abţineau cu greu să nu râdă în timp ce poliţiştii încercau să elibereze galeria.

„Cred că [protestatarii] s-au comportat foarte calm”, a spus Lam.

Aceasta a confirmat că mai multe acte de „rebeliune” vor avea loc pe 15 aprilie, în contextul  inacţiunii pe tema schimbărilor climatice.

Utilizatorii reţei de socializare Twitter au „împânzit” platforma cu comentarii despre incident şi au răs de Parlamentul britanic, care de altfel era considerat o instituţie învechită, în urma  dezbaterilor prelungite pe tema Brexit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here