Decizia ministrului Nicolaescu de a îngheta pretul medicamentelor, pentru o perioada limitata de timp, ma obliga sa fac câteva consideratii cu privire la pretul acestora si a modului cum ajung la beneficiari, adica la bolnavi. Amenintarea distribuitorilor ca vor sista aprovizionarea cu insulina si cu medicamentele utilizate în tratamentul bolilor oncologice, ceea ce echivaleaza cu moartea pacientilor, este, fara discutie, cel putin indecenta, ca sa nu spun mai mult.
Desigur, într-o economie de piata, pretul marfurilor, deci si al produselor farmaceutice, este determinat de rigorile legii valorii, respectiv a echilibrului între cerere si oferta. Atât firmele de distributie, cât si farmaciile, nu sunt organizatii non-profit, ci agenti economici, dar profitul trebuie sa se încadreze, cât de cât, în limite rezonabile. Conceptul de economie de piata nu este unul iliescian, cum s-a spus în mass-media, fiind valabil pentru orice tara civilizata. Totodata, devalorizarea leului în raport cu euro, dar si chiar cu francul elvetian, (mari producatori de medicamente sunt din Republica cantoanelor), necesita un mecanism de adaptare a preturilor, care nu poate ocoli nici medicamentele. Profitul nu poate fi însa nelimitat, în conditiile în care, pentru medicamentele gratuite sau compensate partial, pretul sau o parte din acesta se suporta de catre stat, iar bolnavii, în cea mai mare parte, se includ în categoria persoanelor defavorizate. Trebuie remarcat ca, în România, în conditiile liberei circulatii a marfurilor în UE, preturile sunt duble fata de alte tari comunitare. Sotia mea utilizeaza un ceai produs în Italia sau Germania. Daca îl comand de la o firma româneasca din Bucuresti, un paghet de 48 de grame costa echivalentul a mai bine de 5 euro, pe când, daca vine din Germania, este exact 2,69 de euro.
Spitalele nu au un buget nelimitat si, de aceea, sunt frecvente situatiile în care bolnavii sau apartinatorii primesc retete ce sunt valorificate la farmaciile amplasate strategic în apropierea institutiilor de asistenta sanitara. Nu am auzit ca un distribuitor de medicamente sau un lant de farmacii sa intre în procedura de reorganizare si de faliment. În consecinta, nu cred ca mentinerea pretului la medicamente, pâna la data stabilita de autoritati ar crea dificultati insurmontabile distribuitorilor de medicamente, care au rezerve din care sa acopere diferentele de curs valutar.
Din perioada cât am fost judecator financiar, mi-am adus aminte ca, înainte de anul 2000, când inflatia anuala era de cel putin 2 cifre, exista un ordin al ministrului sanatatii, care stabilea o metodologie de ajustare a preturilor produselor contractate în functie de rata inflatiei. Bineînteles, furnizorii de medicamente nu au respectat reglementarile normative si, de exemplu, de la Clinica de Oncologie din Cluj, au încasat sume mult mai mari decât cele la care aveau dreptul. În momentul în care controlorii Curtii de Conturi au stabilit, prin actele de control, aceasta situatie pagubitoare, unii distribuitori au restituit clinicii sumele încasate nejustificat. În schimb, altii au „preferat” ca directorul, directorul economic, contabilul sef si doi sefi de serviciu sa suporte, cu titlu de despagubiri civile, aceste diferente, care nu aveau acoperire legala. Cred ca cele relatate nu necesita multe comentarii.
Asa fiind, în actuala disputa între ministrul sanatatii, spitale si bolnavi, pe de o parte, si distribuitori si farmacii, pe de alta parte, ar trebui sa prevaleze bunul simt.

16 mai 2008                             Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here